După escapada din luna mai în Ceahlău, unde am înotat din plin prin zăpadă și am văzut Toaca prin ceață, am zis că vara ar putea să ne aducă mai multe bucurii. Lilia l-a ochit pe Moldoveanu, eu, fără mare experiență în domeniu, nu m-am împotrivit.
Așadar, într-o dimineață însorită de 16 iulie un grup de 8 persoane a pornit din Chișinău spre satul Arpașu de Sus, la poalele Munților Făgăraș. Am mers cam multișor, dar respectând toate regulile de circulație, ceea ce împreună cu popasul pentru un lunch a însumat cam 10 ore. În jurul orelor 19:00 am ajuns la cabana pădurarului, în curtea căruia am și creat orășelul de campare.
Au urmat pregătirile, din fericire scurte, pentru o cină vegetariană delicioasă. Aici trebuie menționat că norma de vară pe persoană nu trebuie sp depășească 100g (terci, făinoase). De altfel, veți căra pe propriile spinări mai mult, dar vor fi mai multe ocazii de a intra în discuții făcând câte o pomană gustoasă drumeților.
Careva detalii mai tehnice: apa potabilă, duș, WC – toate la 30 secunde distanță de cort. Noaptea a fost caldă, roua de dimineață – plăcută.
Ziua 1 – Arpașu de Sus (539 m) – Cabana Turnuri (1528 m) – Cabana Podragu (2136 m)
Prima zi a fost lungă și intensă. Partea realmente activă a acesteia a început pe la 8:20 și a finisat mai aproape de 19:00. Nu ne-am suprasolicitat, am făcut multe opriri (dealu-i deal, pe inimă n-o amăgești), am avut un lunch la terasa Cabanei Turnuri, poze – toate astea au însumat cam 2 ore bune. Traseul începe din or. Victoria. Noi l-am scurtat cu câțiva kilometri, trecând printr-o pădurice din punctul nostru inițial. Chiar după primele 20 minute parcurse am dat de o peșteră: umezeală, lilieci, comori n-am descoperit. Amatorii – welcome! Încă după 10 minute panta a început să arate colții, adică să fie pe alocuri stâncoasă. Erau și porțiuni de pădure în care mai puteai să odihnești piciorul.
Partea super bună este că până la altitudinea de 2200 m pe acest traseu aveți acces la apă rece și cristalină. Vorba cântecului „Lead me to the water like an animal” …
O atenție deosebită o merită flora montană. Sunt fericiți acei copii – elevi care pot îmbina teoria cu practica. Ei, dar nici după anii de liceu nu este nimic pierdut!
Până la cabană a fost un drum relativ lung, dar divers: multe cascade, poteci; traseul o lua des prin pădure, unde căldura era temperată de haina verde a copacilor. Nu am întâlnit pe nimeni în drumul nostru. O fi alte trasee spre Moldoveanu mai populare?
De aici vom lua o pauză cu prezentarea imaginilor în colaje. Emoțiile trăite în munte nu pot fi supuse niciunui framework. Liber la pozeeee!
Cascada preferată. Îi vom da mai multă atenție în ziua când vom face cale-ntoarsă.
Tot mai aproape de Cabana Turnuri!
Almost there!
Am luat un prânz la terasa cabanei – prânz pregătit de noi. Nu știu dacă în afară de bere, pâine și sirop de cireșe se mai poate de procurat ceva. La Podragu, precis!
Acu’ mai facem un efort până la următoarea noastră destinație. Aici chiar o cascadă de poze:
Locul prăbușirii elicopterului SMURD
Ajunși la Cabana Podragu am ochit un locușor pentru campare pe malul lacului. Zic eu că am desfăcut cortul rapid și am luat-o la vale să fac o baie, doar că soarele își strângea deja brațele. Oricum ritualul s-a făcut, mâncarea s-a mâncat, iar noaptea a fost răcoroasă.
Ziua 2 – Spre Moldoveanu și înapoi la Turnuri
Mărturisesc că nu am avut un somn întocmai bun. Plimbarea până la cabană, însă, ne-a adus surprize plăcute. Iată de ce fel:
Măgărușii sunt unicul (sau unul din puținele) mijloc de transport din munți. I-am văzut cărând provizii pe versanții stâncoși și abrupți. O fac în fiecare zi. Tot respectul pentru ei 🙂
Ascensiunea spre vârf a început cam târziu, pe la 10:00. Posibilități de a suplini rezervele de apă sunt reduse, mai bine zis, inexistente. Într-o zi însorită de vară setea ar putea echivala cu 1 litru de apă.
Traseul este de dificultate medie. Poate din motivul că ne-am pornit mai târziu, eram sigură că ajungem mai repede la Moldoveanu. Cred că am făcut 3 ore într-o direcție. Liberate, deschideri ce-ți taie răsuflarea – aici poți cuprinde muntele, atinge cerul într-un salt; aici poți simți forța și, totodată, înțelepciunea naturii, poți simți suflul vieții și bătăile ritmate ale inimii când urci treptele stâncoase.
Nu am putut să renunțăm la privilegiul tolănirii în iarbă și fixării momentului de către obiectiv.
Urcarea pe vârf presupune un efort în adevăratul sens al cuvântului: cucerirea versantului plus „plimbarea” pe o creastă aglomerată.
Pe Moldoveanu l-am găsit în plină sărbătoare: lume multă, bucurie, contemplare, meditație, glume, urări de bine …
Spuneam că drumul spre vârf mi s-a părut cam lung. Păi coborârea a durat exact cât ascensiunea. Am avut și un ajutor de la natură în condițiile epuizării rezervelor de apă: a fost înnourat. Just in time!
Pe porțiunea Podragu – Turnuri au fost dificultăți de trafic din motivul transhumanței (nu propriu-zis), dar s-a rezolvat totul în termeni restrânși.
Găsirea unui loc potrivit de campare a fost puțin anevoioasă la cabana Turnuri. Rezultatul final, însă, ne-a bucurat. Mâine dimineața vă invităm în … cort!
Ziua 3 – Turnuri – Arpașu de Sus
În noaptea petrecută la altitudinea de 1500 m a fost cald și am visat frumos. Locul de campare cu o deschidere minunată a fost ales strategic: decibelii proveniți din muzica cascadelor sunt perfecți pentru a prinde frecvența somnului, vântul e domol și asigură ventilație bună, toți vecinii sunt la o distanță de minim 50 m. Liniște și libertate. Cum se identifică locul: mai la vale de poiana de brusturi.
Vă poftim să vedeți cum a fost 😉
Dimineața am făcut o plimbare prin poenița de la Turnuri și în vale la cascade să culegem cimbru și pojarniță – ceai de munte with love. Aici e punctul de cea mai joasă altitudine unde cresc aceste plante, au fost ele din plin pe drumul nostru spre Moldoveanu, însă nu am prea avut timp să ne preocupăm de imunitatea noastră în zilele reci de iarnă.
Am coborât în ritm de dans până la cascadă (nu am reușit să-i găsesc denumirea, poate n-o fi ea foarte specială, dar e oază valoroasă pentru odihnă și reenergizare), unde am făcut un popas de aprox. 1h – timp petrecut cu eficiență, veselie copilărească și multe poze.
Drumul rămas, adică o bună partea a lui, printre păduri și potecuțe, l-am parcurs toți cu nostalgie și melancolie, profitând din plin de solitudine, oprindu-ne și sprijinindu-ne de tulpinile vânjoase a străjerilor pădurii pentru câteva clipe de reculegere, simțindu-ne străini pe traseu, iar peste câteva clipiri, când ochii zăreau marcajul, expirând cu ușurință. Pe porțiunea finală de traseu ne-a prins ploița de vară, care s-a transformat într-o ploaie torențială sănătoasă odată ce am ajuns la cabana pădurarului din Arpașu de Sus.
N-am mai reușit să ne luăm rămas bune de la Munte, să-i mulțumim că a fost atât de binevoitor cu noi, primindu-ne în toată splendoarea sa. În luna iulie am reușit să vedem de toate: soare, ploaie și zăpadă. Am avut o ascensiune frumoasă, fără careva efecte adverse și o aterizare moale.
Cu gândul la o nouă întâlnire am pornit acasă. Prin Făgăraș, Brașov, Onești, Albița …