Praga, este orașul unde m-aș intoarce ori de câte ori aș avea ocazia. Mi-a plăcut foarte, foarte mult.
Prima oară am ajuns în Praga luând trenul din Leipzig. Călătoria a durat cam 3 ore jumate, dar nu prea am simțit oboseală, trenul trece prin zone muntoase, pe lângă râul Vltava și chiar nu era cazul să citești o carte sau să te plictisești, stăteam lipită mai mult de geam.
A doua oară mă pornisem din Chişinău.
De la Gara Centrală (Praha Hlavní nádraží) am luat-o încet pe Václavské náměstí, fiindcă imediat iți sare în ochi cladirea impunătoare a Muzeului Național cu statuia sfîntului Vaclav (Pomník svatého Václava).
Nu am intrat în Narodni Museum, dar clădirea chiar este foarte impunătoare, construită în 1818 adopăstește acum cîteva milione de exemplare de la cărți vechi pînă la schelete și minerale diverse. Toate ca o istorie naturală a Cehiei.
De la Narodni Museum am coborât pe bulevardul Vaclavske, artera principală a Cehiei moderne, plină de cafenele, magazine, tot aici veți găsi și un centru turistic pentru informații sau hărți ale oraşului.
Acest bulevard în istoria Cehiei are și el o istorie aparte, în 1918 a fost proclamată Republica Cehă iar în 1989, tot aici, a avut loc revoluția de catifea.
Dacă vreți să ajungeți de la gară cu metro-ul, trebuie sa coborîți la Muzeum, fi la stația Mustek.
Pe bulevardul Wenceslas sunt foarte multe atracții turistice, după cum spuneam Muzeul Național, Palatul Lucerna, Palatul Koruna, Grand Hotel Evropa, Balconul ziarului Svabodne Slovo, de unde s-a adresat Vaclav Havel demonstranților în perioada revoluției de catifea, Biserica Sf.Fecioară.
Când am ajuns la Praga n-am avut ghid, mergeam în direcția turiștilor și intuitiv am ajuns cam pe la toate obiectivele turistice.
Următoarea destinație, care îţi taie rasuflarea, este arhicunoscuta Piața orașului vechi (Staro mestske namesti)
e de fapt spiritul orașului. Aici chiar, vă recomand, să faceți un popas de câteva ore bune, orice colț de clădire este extraordinar și plin de istorie. Dar, dacă nu sunteți mare amator ai arhitecturii, puteți să stați liniștit într-o cafenea din piață.
Pregătiți-va, însă, prețurile sunt destul de mari.Or, tot de aici, puteți face un tur cu trăsura.
Piața este destul de largă și are câteva obiective turistice Dum u Minuty unde a locuit Franz Kafka, poți admira Biserica Sfînta Maria din Tyn, Memorialul Jan Hus, Palatul Golz-Kinsky , biserica sf.Nicolae. Tot aici este vechea Primărie cu ceasul astronomic (am să revin într-o altă postare cu detalii).
Spre final, vă zic de memorialul lui Jan Hus, amplasat practic în centrul pieții, este închinat rectorului universității din Praga, prin anii 1400 s-a luptat cu “corupția” din Biserică, însă a fost ars pe rug. Și acest eveniment a fost punctul de start al rebeliunilor împotriva Romei. Jan Hus este considerat erou naţional și sărbătorit anual de 6 iulie.