Ieri la Jurnal TV, în cadrul rubricii Blogojoy au recomandat articolul meu despre Cimitirul Vesel din Săpânța. Vedeți aici video. Mi-am reamintit cu mare drag de excursia prin Maramureș, de bisericile de lemn maramureșene, de cimitirul de la Săpânța. Tot odată mi-am adus aminte și de o poveste, o foarte frumoasă și tristă poveste care am auzit-o acolo în sat, la pensiunea unde ne cazasem.
Traseul care l-am făcut atunci a fost unul extrem de informativ, ne-am pornit cu noaptea în cap spre Gura Humorului, am vizitat Mănăstirea Voroneț, apoi am luat-o spre Nord. Am traversat cel mai frumos sat din Bucovina, satul Ciocănești, am trecut Pasul Prislop și Munții Rodnei cu direcția Borșa și Vișeul de Sus. Am făcut o primblare cu trenul cu aburi pe Valea Vaserului. Apoi din Vișeul de Sus ne-am îndreptat spre Sighetu Marmației (cam pe unde se pune harta-n cui 🙂 ), de acolo spre Săpânța să vizităm Cimitirul și Mănăstirea Săpânța-Peri cu cel mai înalt turn de lemn din rândul bisericilor de lemn. Niște zile pline cu vreme frumoasă, munți frumoși, natură încredibilă și cu oameni deosebiți.
La 3 km. de Săpânța am găsit o pensiune, Pensiunea Păstrăvul, de care și acum mi-e dor. Seara, primblându-ne pe lângă pensiune, urmârind păstrăvul din râuleț și căpriorii din pădurice am dat cu ochii de un câine-lup alb, cu o privire pătrunzătoare. Ne-am și speriat un pic, deja mai apoi i-am aflat povestea.
Vedeți filmulețul de mai jos, sunt sigură că așa ceva nu auziți în fiecare zi.
