Cea mai recentă călătorie prin Moldova a fost la Japca. Fusesem pe la Ţipova, la Saharna şi ştiam că la Japca este ceva asemănător dar vroiam să le văd cu ochii mei cum este şi pe acele meleaguri.
Drumul Chişinău-Orhei-Zahareuca fusese perfect. O bună parte de drum, care merge spre Soroca, la fel, este foarte bun. Pietrişul s-a început prin apropierea satelor Cobâlea, Cunicea, un drum de vreo 25 km. până la Mănăstire. Lipsa semnalului la telefon, lipsa indicatoarelor rutiere ne-am cam derutat un pic. Într-un final am ajuns în satul Japca, iar până la Mănăstire mai sunt încă alţi 3 km.
Mănăstirea Înălţarea Domnului de la Japca este amplasată pe mal de Nistru, într-o zonă foarte pitorească, se consideră una dintre cele mai vechi mănăstiri din Moldova şi singura care nu a fost închisă pe toată perioada de când există.
Legenda spune că sihaştrii erau pe aceste locuri încă din sec.XIV, dar prima atestare este amintită printr-un act din 1616 de pe timpul lui Vasile Lupu. Din anul 1764, o dată cu venirea ieromonahului Feodosie, mănăstirea s-a lărgit. Pe atunci erau doar construcţii din lemn care nu au rezistat timpului. Din anul 1916 au început transformări radicale în comunitatea monahală. Toată frăţia de călugări a fost transferată la Mănăstirea Hârjăuca, iar aici au fost aduse călugăriţe de la Mănăstirea Lesna din Polonia şi de la mai multe mănăstiri din Rusia. Călugăriţile în acea perioadă au pus pe roate o şcoală pentru orfani de război, un gimnaziu, şcoală pentru învăţători, şcoală agricolă. Cu instaurarea Puterii Sovietice pământurile mănăstirii au fost confiscate şi nu doar, pe teritoriul mai era o moară, fabrică de ulei, un tractor, atelier de cusut, fabrică de confecţii. Au venit vremuri grele pentru comunitatea monahală, multe măicuţe au plecat de la Japca, iar riscul de a fi închisă era tot mai iminent. Serafima, egumena de la acea vreme, a fost de nenumărate ori la Moscova pentru a susţine cauza. Într-un final lăcaşul a fost lăsat deschis care funcţionează şi acum.
În zilele noastre pe teritoriul mănăstirii, cel mai frumos edificiu este Biserica Înălţarea Domnului, care datează din sec. XIX şi are o arhitectură diferită de tot ce mai vedem noi prin Moldova. Este o biserică în stil eclectic. Restul clădirilor, fie sunt chilii, fie sunt dependinţe utile pentru viaţa monahală de zi cu zi, fie sunt fostele şcoli care acum nu mai funcţionează. Lăcaşul şi tot teritoriul mănăstirii au nevoie de o restaurare temeinică.
Încă nu sunt pregătiţi pentru vizitatori, mai sunt multe de făcut. De altfel maicile, nici nu prea au fost bucuroşi de prezenţa noastră acolo, la rugămintea noastră, să ne povestească câte ceva de Mănăstire, n-a vrut nimeni, motivând că sunt obosite.
În apropiere de Mănăstirea de la Japca, pe scări de metal, se urcă la Schitul de pe Stâncă, o bisericuţă foarte veche, rupestră, care nu are mai mult de 20 metri pătraţi cu hramul Înălţarea Sfintei Cruci. De acolo se deshide o privelişte frumoasă spre Nistru.
În istoria Mănăstirii de la Japca un rol important a jucat pe parcursul istoriei Gavril Bănulescu Bodoni, care i-a dat statut de Mănăstire dar şi Visarion Puiu, pe timpul cât a fost episcop de Hotin. În 1927 episcopul Visarion a deschis şcoala agricolă unde se studia Legea Divină, se studia geografie, istorie, medicină. În zilele noastre au rămas doar amintirea acelor vremuri.
Spuneam că am fost la schit, iar la întoarcere am intrat şi la moaştele lui Chesarie, locul este amenajat sub fundaţia Bisericii Înălţarea Domnului.
Că tot am vizitat mănăstirea, iar timp mai aveam berechet, am ajuns pe mal de Nistru până în satul Bursuc. Locuri naturale foarte frumoase, perfecte pentru camping. Personal am rămas impresionată de frumuseţile de pe mal de Nistru.
La întoarcere am luat-o prin satul Japca pe drumuri vai de capul lor până în Şoldăneşti. Spre final vă zic că denumirea de Japca, vine de la prădăciunile tatarilor care treceau Nistrul şi luau de la localnici totul cu Japca.
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
