Vă povesteam în articolul precedent (vezi detalii aici) că Malta Travel România și-a extins operațiunile pe piața din Moldova. Deocamdată cu zbor din București. Scopul lor este ca prin iulie să includă un charter direct din Chișinău. Partea cea mai bună- seniorii au prețuri reduse iar copii călătoresc gratis, dacă aleg Malta evident, cel puțin deocamdată, cât zborul este din București. Cu taxele de aeroport din Chișinău nu m-aș mira că lucrurile se vor schimba.
Am fost în Malta, este o destinație superbă, vă recomand să mergeți cel puțin o dată, să vedeți ce țară distinctă este. Scriu aceste rânduri și îmi amintesc de serile din Marsaxlokk, de primblările prin Valletta, de străzile înguste din Mdina și cafenelele din Rabat.
Cu un amestec delicios arabo-italiano-britanic, Malta este o fortăreață apreciată de turiști, dar și un loc romantic, plin de clădiri de vis, din calcar de culoarea mierii și de străduțe înguste care duc spre mare. Iar toate astea reprezintă locul perfect pentru vacanța de vară.
Malta Travel România împreună cu Malta Travel Moldova vă propun și o serie de excursii opționale.
1.TURUL MALTEI-CROAZIERĂ
O excursie relaxantă, care vă va dezvălui frumusețea falezelor, grotelor și porturilor malteze, la care nu veți avea nevoie de asistență turistică.
Turul Maltei vă va oferi și un prânz la bordul navei când aceasta va fi ancorată în faimoasa Laguna Albastra din insula Comino. Aici veți avea ocazia să înnotati în cea mai cristalină apă a Mediteranei și să vă bucurați de soare pentru 2 ore cel puțin.
2. TURUL VALLETTA / MDINA / MOSTA
3. TURUL INSULEI GOZO
1. Biserica, basilica, facatoare de minuni “TA’ PINU“.
2. “FEREASTRA ALBASTRĂ“, unde marea și stânca ne vor da un spectacol de neuitat.
3. “CITADELA” cetatea în stil arab unde s-au apărat arabi, normanzi, ioaniți, britanici, dar și inchiziția din Roma.
4. “GOLFUL NIMFELOR” , Xlendi, sat pescaresc, tronat de singurul izvor din Malta, gazda noastra pentru masa de pranz.
Un tur cu autocarul prin locuri în care s-a “rătăcit” și Ulise.
4. VITTORIOSA, GROTA ALBASTRA, TEMPLE MEGALITICE
Prima lecție de geologie, preistorie dar și istorie.
Istorie: Vittoriosa este orașul cetate care a dus faima cavalerilor ioaniți.Geologie: Grota Albastra, vizibilă de pe faleză sau din barcă (daca marea permite), similară cu cea din Capri. Preistorie: templele din Hagar Qim, unde primii oameni ce au locuit în Malta acum 7000 de ani au încântat zeii cu pietre ridicate spre cer.
5. TURUL SICILIEI
Vom traversa marea cu peste 60 km/ora, astfel că în maxim 2 ore ajungem in POZZALLO, port din sudul Siciliei. Un autocar modern ne va indrepta pe coasta de est spre nordul insulei aproape de Messina, pentru a vizita Perla Mediteranei:
TAORMINA, cu frumoasele ei străzi, grădini și vestigii grecești și romane. În funcție de vreme, la intoarcere vom vizita cel mai mare vulcan al Europei – ETNA unde vom ajunge la altitudinea de 2000 m.
Mai multe detalii vedeți pe www.excursiimalta.ro sau în articolele mele despre Malta