,,Noi suntem ceea ce spunem, iar lumea este ceea ce spunem că ar fi” afirmația lui John Fiske este cât se poate de actuală.
Imaginea omului este una general eroică, oamenii sunt cei care sfidează zeii, se luptă pentru o idee, rezistă împotriva curentului, visează la perfecțiune, crede în progres și în sensul sacrificiului. Realitatea este mult mai complicată decât pare. Imaginea omului, așa cum emană din demersul jurnalistic, este una regresivă și conține o întreagă listă de flageluri. Știu că există o presă venală și cinică. O presă a urii, hotărâtă să distrugă demnitatea altora. O presă care interpretează faptele cum vrea ea. Eu vreau să-mi îndemn cititorii să participle la aventura umană a timpului în care trăiesc, scriind despre realități puse la adăpost de presiunea puterii sau ale momentului. Articolele mele vor muri în clipa în care vor fi citite dar voi încerca în vremuri de restriște să fie cât mai departe de nimicnicia prezentului. Fiindcă toți suntem ceea ce citim și, în bună măsura, suma întâlnirilor de care am avut parte.
Nebunia timpului ne aduc pe ecrane și în presă zurbagii, coate-goale slobozi la gură, care știu să rostească adevăruri doar de ei înțelese. Știu că nu există limbaj neutru și un paradis inocent al scriiturii, dar dacă încercăm?
De ce anume jurnalistul are menirea să pună zilnic în față, acel buletin de știri, care nu este altceva decât o listă de orori? Prezentat de jurnalist omul rămâne veșnic o brută incapabilă să renunțe la violență. În acest context sper ca infuziile mele de umanism în textile jurnalistice să fie tot mai dese. Lumea știe prea bine cu cine are de-a face atunci când se uită la televizor. E adevărat că în epoca internetului oricine e jurnalist și poate că nici nu mai e nevoie de așa o meserie. S-au inventat motoare de căutare pe internet, dar nu și aplicația de pus cap la cap informațiile din el.
Parafrazându-l pe Victor Hugo vreau să adaug că sub ,,forma tiparului și în lumea virtuală gândirea este mai nepieritoare ca oricând: volatilă și indestructibilă. Ea se face stol de păsări, se împrăștie în cele patru zări și ocupă dintr-odată toate punctele văzduhului și al spațiului”.
Cu așa o responsabilitate în față sunt ferm convinsă că voi exercita profesia conform propriei mele conştiinţe.