Cai la Letea ai văzut? Probabil e cea mai frecventă întrebare după o excursie prin Pădurea Letea. Nici nu ştiu ce să zic, de văzut am văzut, dar nu herghelii aşa cum arată prin spoturile publicitare.
Dar hai să le iau pe rând.
Dacă eşti în Sulina, de acolo este posibilitatea să mergi în câteva excursii. 
Una din ele este pe Canalul Bărbosu până la Cardon iar de acolo cu maşinile până la Pădurea Letea. Aşa a şi fost.
La 9 dimineaţa, din faţa restaurantului Marea Neagră am pornit cu o barcă cu motor şi cu alţi 4 turişti spre Letea. O bună partea de drum am mers pe Canalul Bărbosu. Cică aşa se numeşte din cauza la nişte buruieni pletoase care seamănă cu barba unui moş. Din cauza acestei buruieni şi din cauza apei scăzute în Dunăre, motorul bărcii se înfunda şi tot făceam mici opriri. Bine măcar că am prins nuferi frumoşi, albi şi galbeni, că păsări nu prea au fost. Presupun că-i un canal circulat des şi păsările nu prea fac cuiburi pe acolo.
După o oră am ajuns la sătucul Cardon. Acolo ne-a lăsat barcagiul şi mai departe ne-am îmbarcat în jeepuri de safari spre Pădurea Letea. Ne aştepta în faţa o întindere imensă, vegetaţie puţină, unde şi unde câte un copac, mult nisip, pe bune erau momente când credeam că sunt prin Kruger National Park :).
Am trecut prin satul C.A. Rosetti, comună de moldoveni veniţi pe acolo cu transhumanţa, restul satelor din apropiere sunt de lipoveni şi haholi: Şfiştovca, Letea, Periprava.
O senzaţie că am ajuns la capătul lumii şi caut cale de întoarcere :). Partea faină că peste braţul Chilia, în Vylkove, eu fusesem aşa că eram deja de-ale locului.
Pădurea Letea este cea mai veche rezervaţie, are vreo 13 stejari de peste 500 de ani şi e bântuită de cai sălbatici. Mai degrabă sălbăticiţi decât sălbatici, după anul 1989 le-au dat drumul dinn fostele CAP-uri şi acum sunt peste 1500 de cai care trăiesc în sălbăticie.
De vreo 2 ani rezervaţia este îngrădită şi nu se permite absolut nicio schimbare.
Am intrat în pădure, iar la vreo sută de metri am dat peste nişte dune de nisip. Impunător să vezi (destul de departe de mare), dune de nisip cu înălţimi de 12-13 metri.
Ne-am îmbarcat iar în jeepuri şi am mers spre stejarii seculari.
Am văzut cu ochii mei stejari de 500 de ani dar şi viţă de vie sălbatică şi liane căţarate la zeci de metri înălţime. Pădurea Letea are o vegetaţie care o încadrează ca fiind cea mai nordică pădure subtropicală.
Următorul obiectiv, asta după ce iar am trecut prin câmpia aridă, am ajuns la un lac sărat. În anii ’70 Dunărea a spart digul şi s-a format un lac care n-a mai secat. Apa se menţine de la izvoarele care au apărut în sărătura de acolo. Ghidul ne-a spus că nămolul de la fundul lacului are proprietăţi mai benefice decât nămolul de la Techirghiol. De nămol nu ştiu dar apa era într-adevăr sărată.
Cam asta a fost excursia la Letea, iar eu şi acum mă gândesc oare cum trăiesc oamenii de acolo?
