Mă numesc Viorica Ataman și scriu pe blogul www.travelblog.md din iunie 2013. Este un blog personal de turism cu impresii din diverse destinații turistice, zic eu, printre puținele bloguri pe nișa de turism din Moldova.
Am absolvit facultatea Finanțe-Asigurări-Bănci și Burse de Valori la Academia de Studii Economice din București. Apoi am continuat cu un Masterat în Economie la Universitate de Stat din Chișinău. Absolventa Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunciării, participantă la programul Young Professional organizat de Amercan Chamber of Commerce)
Din 2003 lucrez în cadrul companiei Trigor AVD pe o poziție de Marketing Manager, în domeniul FMCG. Chiar dacă numele companiei nu vă spune nimic, brandurile din portofoliu sunt mega cunoscute. Trigor AVD este importator și distribuitor oficial pentru câteva multinaționale:Unilever, Tchibo, Ferrero, Kimberly Clark. Dacă vedeți cafeaua Tchibo, produsele Huggies pe raft să știți că o parte din ele au fost dădăcite de mine 🙂. Orice produs din listă îl puteți găsi în magazinul online www.comenzi.md, o altă inițiativă de a mea.
Între timp am învățat ceva meserie de la zeci de traininguri de marketing, de resurse umane, de vânzări, programe de studiu din străinătate, conferințe dar și din activitățile de zi cu zi.
Revenind la travelblog.md, scriu despre ceea ce-mi place mai mult, despre situri arheologice, despre orașe bătătorite la pas, despre obiectivele turistice din cele peste 300 de orașe din 37 de țări cât am reușit să vizitez până acum.
Am scris articole de turism în revista online www.ea.md, www.thewoman.md inclusiv pe blogul www.alobebe.md, și câteva colaborări cu www.moldovaholiday.travel. Articole preluate de www.moldova.org, www.diez.md, interviuri pentru www.allmoldova.md , www.shok.md, Radio Chișinău la rubrica Blog Radiofonic și televiziunea națională. Toate articolele le puteți vedea pe pagina Articole în Presă.
Îmi place mult să călătoresc și singură, dar și împreună cu toată familia, sper și copiilor mei (Andrei, Anca-Tudorița și Ovidiu-Thiamarkos) să le placă mult să descopere lumea, să fie mereu curioși și pasionați de ceea ce fac. De altfel sunt mândră tare că am o familie unită și ințelegătoare .
Pagina de Facebook travelblog.md a ajuns la 6 450 de fani, vă invit acolo să aflați primii despre bilete ieftine de avion, despre promoții de la agențiile de turism sau să citiți articole de turism, fie de la mine de pe blog, fie de pe alte bloguri de travel, care le urmăresc mai des.
Spre final, vă învit și la lectură, grupul Eu citesc! care l-am înființat acu ceva timp în urmă, este o comunitate mare de iubitori de lectură din România și Moldova, numără peste 13 400 de membri.
Mă mai găsiți pe pagina personală de Facebook, pe Twitter, Instagram.