Complexul de mănăstiri din Meteora este al doilea ca mărime şi importanţă în Grecia după Muntele Athos

Scene desprinse din Avatar, stânci gigante, care îţi taie răsuflare prin măreţie, toate astea trebuie să le vezi, ca să-ţi dai seama cât de impresionante sunt.
Le-am văzut cu ochii mei şi pot să confirm, că este probabil cel mai frumos loc, care l-am văzut până acum. Complexul de mănăstiri din Meteora este al doilea ca mărime şi importanţă în Grecia după Muntele Athos. Este inclus în Patrimonul Mondial UNESCO.

DSC01978

Meteora3
Meteora cuprinde 24 de mănăstiri, dar acum sunt funcţionale doar şase din ele şi toate sunt deschise pentru turişti.
Să vizităm Meteora am făcut cam 390 km. din orăşelul Ouranoupoli până în Kalambaka.
Drumul este foarte bun, sunt două porţiuni bune de autostrada şi a luat cam 4 ore să ajungem cu maşina.

Oraşul Kalambaka se află în marginea de vest al câmpiei Thessaliei, aici unde încep primele ridicături ale şirului muntos Pindu sub uriaşele stânci ale Meteorei.

Cum intraţi în oraş sunt câteva indicatoare, care te direcţionează spre mănăstiri. Dar până ajung să povestesc câte un pic de fiecare, vreau să spun câteva date istorice.

Cică în anul 1334 fugărit de pe Muntele Sfânt de piraţi, va veni la Meteora, călugărul Athanasios însoţit de părintele său de suflet Grigore. Athanasios, numit apoi Mucenicul Athanasios Meteoritius, şi-a pus în gând să înfiinţeze o mănăstire bine organizată, asemănător ca şi cele de pe Athos. Astfel împreună cu alţi paisprezece călugări au urcat pe cea mai înaltă stâncă la 600 metri şi au început construcţia primelor clădiri, care mai târziu vor alcătui Mănăstirea Megalu Meteoru sau Marele Meteor.

Meteora4

Meteora5
Mănăstirile sunt aşezate pe nişte stânci, foarte greu accesibile, aceasta a făcut de-a lungul timpului imposibilă invazia contropitorilor, respectiv mănăstirile s-au întărit şi înstărit din diverse donaţii.
După cum spuneam şi la început, acum sunt deschise pentru turişti 6 mănăstiri. E vorba de Metamorfosis sau Megalu Meteoru, Varlaam, Sfântul Nicolae, Russanu, Sfântul Ştefan şi Sfânta Treime.
Noi din aceste şase am vizitat doar 3, am fost la prima de pe traseu la Sfântul Nicolae, apoi la Varlaam şi într-un final am ajuns la Marele Meteor.

În trecut accesul la Mănăstiri, sus pe stâncă, se făcea cu o plasă agâţată de un scripete. În zilele noastre sunt scări săpate în stâncă, sunt podeţe amenajate sau chiar am văzut un soi de teleferic.

Prima Mănăstire la intarea în complexul Meteora este Sfântul Nicolae, sunt sute şi sute de scări până ajungi acolo sus, în schimb, când ajugi acolo se deschide o panoramă superbă spre celelate mănăstiri. E miros de tâmâie, se cântă cântece bisericeşti.În general, este o mănăstire mică, cu o biserică centrală şi câteva chilii. Intrarea la toate Mănăstirile este de 3 euro. Tot în interior au şi o mică librărie cu diverse cărţi religioase în greacă, slavonă, dar şi română. Mănăstirea datează de prin anul 1500 şi foarte multe picturi murale sunt încă de pe atunci.
Următoare mănăstire, la care am ajuns, a fost Mănăstirea Sfântului Varlaam. Când ajungi aici, este şi mai impunătoare priveliştea.Se trece peste un podeţ, care uneşte două stânci de-ţi taie răsuflarea, privind în jos.
Interiorul Mănăstirii este foarte frumos amenajat, de aici mi-am luat miere şi flori de lavandă, care cresc acolo sus pe stâncă.Pe lângă Mănăstire este şi o pădurice, trebuie să o traversezi, să ajungi până în cel mai înalt punct al stâncii.
Mănăstirea Varlaam îşi are începuturile prin secolul al XIV, câteva încăperi au fost construite de sihastrul Varlaam, acolo sus, a ales să-şi trăiască viaţa în sihăstrie.
Dar ceea ce este acum a fost construit prin sec.XVI de către doi fraţi călugări provenind dinr-o familie nobilă.

Şi ultima mănăstire, care am vizitat-o, a fost Megalo Meteoru. Este cea mai mare dintr toate şi este amplasată cel mai sus, cam la 600 metri de nivelul mării.

În primul rând, este foarte greu de ajuns aici, din considerentul, că sunt zeci şi zeci de maşini, autocare. Cum am găsit un loc de parcare ne-am dus şi noi unde se îndrepta tot puhoiul de lume, venită din lumea întreagă, să vadă această minune.
Am urcat din nou sute şi sute de scări, cu diverse întorsături, se merge printr-un tunel, într-un final te vezi sus. Iar sus, nu este doar o Mănăstire, dar este un oraşel. Întra-adevăr o aşezare cu de toate, cu un muzeu foarte mare, unde erau expuse exponante din istoria Grecie, cu Biserica Principală amplasată chiar în centru , beciurile Mănăstirii, Ospătăria, Chiliile, un magazin de icoane şi cărţi. Am trecut prin zeci de construcţii şi dependinţe, iar când am ajuns în biserică, încercam cumva să conştientizez, că mă aflu la 600 metri înălţime, pe o stâncă. Aceste amintiri vor rămâne încă mult timp în memorie.

Marele Meteor

Meteora1

Meteora2

Meteora3

Meteora5

Meteora6

Russanu

Vă dau mai jos şi câteva detalii logistice.
Taxa de intare este de 3 euro, iar programul este:
Mănăstirea Marele Meteor: zilnic ( inchis Marti): 9.00-17.00
Mănăstirea Sf Varlaam: zilnic ( inchis vineri): 9.00- 16.00
Mănăstirea Sfintei Treimi: zilnic 9.00-17.00
Mănăstirea Sf Stefan: zilnic ( inhis luni) : 9.00-13.30 si 15.20-17.30
Mănăstirea Roussanou: zilnic 9.00-18.00
Mănăstirea Sf Nicolai: zilnic (închis luni) :9.00-15.30

La Meteora ajungeţi fie cu o excursie, care o puteţi cumpăra de la orice hotel din Halkidiki, costă în jur de 120 euro, fie închiriaţi o maşină, este mai comod. În excursie se vizitează doar Marele Meteor, dacă mergeţi cu maşina, evident că le puteţi vedea pe toate. Fie ajungeţi cu orice trasport, tren sau autocar în Kalambaka, iar acolo apelaţi la o agenţie locală, să vă facă turul,costă cam 35 euro.Atenţie! Mănăstirile, chiar dacă se află foarte aproape de oraşul Kalambaka, nu puteţi merge pe jos, sunt nişte distanţe considerabile de la o mănăstire la alta. Doar dacă sunteţi mare amator de trekking, încercaţi şi un aşa traseu, presupun, că va fi cea mai tare experienţă.