La pas prin Dublin

Dublinul n-a fost pe lista mea de priorități, nu este o destinație tocmai cunoscută pentru noi. Dar când m-am pornit la drum să vizitez Belgia, am observat că sunt oferte bune la biletele avia din Charleroi spre Dublin, așa că m-am hotărât rapid să ajung și-n Irlanda. Am ajuns în aeroport și nu mică mi-a fost mirarea să văd absolut peste tot scris atât în engleză cît și în gaelică. Aeroportul este unul imens, a trebuit foarte mult să ne plimbăm pe diverse scări rulante pînă am ajuns la controlul pașapoartelor. Faptul că nu am avut bagaje, doar rucsacul, a trezit ceva suspiciuni, dar într-un final a fost ok.

Transferul din Dublin pînă la hotelul Leeson Inn Downtown din Leeson street l-am făcut cu Air Link-ul ruta 747. Foarte comod. La ieșirea din aeroport sunt consultanți care te direcționează la autobusul potrivit (cel puțin când am fost eu m-au ajutat). Totul este doar să întrebi sau să arați rezervarea de la hotel, dacă nu vorbiți engleza. Numele hotelurilor și străzilor sunt ulterior anunțate. Deși era seară, trecut de 21.00 am ajuns chiar foarte ok la hotel.
A doua zi am început turul orașului, nu am luat transportul în comun, doar pe jos și am colindat cam pe la toate obiectivele turistice.

Râul Liffey împarte Dublinul în două. În total sunt 24 de cartiere. Numerele pare pe malul nordic și cele împare pe cel sudic. Iar canalele Grand Canal și Royal Canal delimiteză periferia de oraș.

DSC05384

În prima zi ne-am dus inițial la Trinity College, am vizitat biblioteca, apoi am coborât la subsol pentru a vedea Book of Kells, este de fapt o carte manuscris, evanghelie, realizată de călugării celți prin anul 800. Cartea este scrisă în latină, cu textele integrale din evangheliile Matei, Luca și o parte din textele lui Ioan. La Trinity College a fost adusă în anul 1661. Intrarea costă 10 euro. Tot aici găsiți și un magazin de suveniruri.
Eu am rămas impresionată de libraria Old Library al colegiului Trinity. Este absolut magnific să vezi rafturi imense, pline cu diverse cărți vechi. Pentru mine era mediu perfect să mă simt foarte confortabil.

DSC05326

Mergând pe jos în direcția Irish Museum of Modern Art am trecut pe la Dublin Castle, City Hall și Christchurch și St.Patricks Cathedral. Catedrala St.Patrick este cea mai mare din Irlana, își incepe istoria din 1191, deasupra unui izvor cică Sfântul Patrick boteza creștinii. Sfântul Patrick este sărbătorit anual în Irlanda cu mare fast, mai ales din 1996, de când se organizează și Festivalul Sf.Patrick. Panglici verzi și frunzele de trifoi sunt foarte reprezentative atât pentru acest festival cât și pentru Irlanda.
Următoarea direcție a fost spre Guinness Storehouse, pentru 15 euro am făcut o excursie în lumea berii Guinness, până la ultimul etaj cu panoramă, unde se servește și o bere la halbă.
Este o excursie obligatorie pentru Dublin.

DSC05421

DSC05408

DSC05427

DSC05405
Și pe această parte a râului am continuat excursia noastră la Irish Museum of Modern Art, cu un mic popas la un bar irlandez cu un decor football fun club.

DSC05399

Dacă ajungeți în Dublin cu temele nefăcute atunci să știți că găsiți Oficiul de Turism ( Dublin Tourism Center) pe strada Suffolk, foarte aproape de Trinity College. Este situat într-o veche biserică și aici găsiți diferite cărțulii, fluturași informativi, hărți în mare parte gratuite. Este o zonă centrală și sigur o veți găsi.
Arhitectura Dublinului este un pic cam uniformă, adică mai toate cladirile sunt în stil medieval anglo-normand, era georgiană sau stil victorian. Iar toate aceste stiluri sunt foarte asemănătoare, pe undeva ajung să te plictisească să vezi aceleași cladiri de cărămidă roșie.

DSC05385

DSC05374

DSC05327

DSC05386
Dar oricum nu te plictisești, pentru cei care iubesc puburile, barurile nu uitați sa treceți prin Temle Bar, un labirint de străduțe unde găsiți cam de toate pentru o “viață culturală” intensă. De la centre culturale, spectacole și filme în aer liber, până la puburi și cabareturi.
UNESCO a declarat Dublinul oraș al literaturii. Dublinul este locul de naștere al lui James Joyce și al cîștigătorilor premiului Nobel în literatură William Butler Yeats, George Bernard Shaw, Samuel Beckett. La oficiul de turism veți găsi o serie de tururi și circuite cu tematică literară prin Dublin. Eu am ajuns la Dublin Writer’s Museum.

DSC05370
Puteți vizita Dublinul, așa pe jos, cum am făcut eu sau puteți lua tururile cu autobuse, dar nu uitați să treceți pe O’Connel Street, Parnell Street sau Patrick Street, Grafton și Kildare Street.

DSC05369
Dublinul este un oraș al tinerilor, oraș al colegiilor și o vizită într-un oraș al studenților, este chiar obligatorie pentru orice student de oriunde n-ar fi el.