Am alergat la „Cursa pentru mediu curat și turism responsabil” prin galeriile de la Mileștii Mici

De Ziua Internaţională a Ghidului de Turism, Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din Republica Moldova (AGLT), Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM), Clubul Cicliştilor Amatori din Republica Moldova (CCA)au dat startul campaniei „Curse pentru mediu curat și turism responsabil”.

travelblogmd (1)

travelblogmd (3)

travelblogmd (6)

Eu mai degrabă aș numi această acțiune un flashmob de sensibilizare sau de acomodare cu noțiunea de “turism responsabil”.

De ce zic noțiunea, fiindcă noi abia suntem la începutul dezvoltării turismului, iar conceptul “de turism responsabil” ne este și mai străin.

Conform Declaraţiei de la Cape Town referitoare la turismul responsabil în destinaţii, cele mai importante principii ale turismului responsabil sunt:

  1. Minimizează impactul negativ economic, de mediu şi social al turismului
  2. Generează beneficii economice crescute pentru localnici şi îmbunătăţeşte calitatea vieţii comunităţilor locale şi condiţiile lor de muncă
  3. Implică localnicii în deciziile care le afectează viaţa şi dezvoltarea viitoare a zonei
  4. Contribuie pozitiv la conservarea patrimoniului natural şi cultural local
  5. Furnizează experienţe mai plăcute turiştilor prin o mai bună conectare între aceştia şi realităţile locale şi o facilitare a înţelegerii de către turişti a problemelor culturale, sociale şi de mediu locale.
  6. Furnizează un acces egal şi nediscriminatoriu persoanelor cu dizabilităţi de orice fel.
  7. Este sensibil din punct de vedere cultural, facilitează respectul dintre turişti şi gazde, contribuind la dezvoltarea mândriei locale şi încrederii. (continuare aici)

La „Cursa pentru mediu curat și turism responsabil” au participat ghizi de turism, jurnaliști, bloggeri, bicicliști.

travelblogmd (4)

travelblogmd (10)

Conform programului ne-am întâlnit în #pman ca mai apoi să ajungem la Mileștii Mici, acolo urma să aibă cursa propriu-zisă pentru alergători, un traseu de aproape 2 km. cu mici popasuri pentru fotografii și informații despre galeriile (beciurile) din Mileștii Mici.

Eu sunt obișnuită cu mersul pe jos, dar acești câțiva sute de metri m-au dat de gol, cât de puțin antrenată sunt. Și asta nu doar eu, dar o duzină erau în aceeași situație, sportul nu-i punctul forte neamului nostru :).

”Finis coronat opus” cu o diplomă de participant și un vin alb și tinerel de la Mileștii Mici și tradiționalele plăcințele.

travelblog

Deoarece Mileștii Mici a fost unul din partenerii evenimentului, dar și un obiectiv turistic inclus în multe trasee turistice, vedeți mai jos câteva fotografii din interior.

Galeriile de la Mileștii Mici au aproximativ 200 km., din care vreo 55 km. sunt amenajați, galerii folosite de către compania vitivinicolă pentru păstrarea vinurilor de colecție, a vinului în butoaie.

 

travelblogmd (14)

travelblogmd (16)

travelblogmd (25)

În colecție sunt 1,5 milioane de sticle, este cea mai mare colecție de vinuri din lume, înscrisă în Cartea Guinness, vinurile păstrate aici sunt produse din recolta diferitor ani, între 1986 şi 1991.

O altă curiozitate despre Mileștii Mici e că au instalată în interiorul galeriilor o stație seismologică foarte modernă.

travelblogmd (22)

travelblogmd (23)

Aceste evenimente, luate singular poate nu vor schimba multe lucruri, dar important că adună oameni din diverse domenii, își spun ideile și așa apar noi proiecte.

 

Partenerii Evenimentului:

tatra-bis

logo Milestii Mici

 

 

Găsiți mai jos și comunicatul de presă al organizatorilor

 

Campania Curse pentru mediu curat și turism responsabil”

 

21 februarie 2015. Chişinău. Piața Marii Adunări Naționale. Ora 10.00 

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Ghidului de Turism, Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din Republica Moldova (AGLT), Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM), Clubul Cicliştilor Amatori din Republica Moldova (CCA), au dat startul campaniei „Curse pentru mediu curat și turism responsabil”.

La deschiderea oficială a campaniei „Curse pentru mediu curat și turism responsabil” au luat parte autorități, parteneri ai campaniei, reprezentanţi mass-media, dar și circa 50 de participanți: cicliști, ghizi de turism și jurnaliști din R. Moldova. Scopul campaniei este de a sensibiliza reprezentanții industriei turismului, jurnaliștii, cetățenii Republicii Moldova asupra modului sănătos de viață, responsabilităţii fiecăruia pentru un mediu curat, promovând, în același timp, potențialul turistic al ţării. Organizatorii au menţionat că pe parcursul anului 2015 vor fi organizate mai multe curse de alergări şi ciclism, cu genericul „Curse pentru mediu curat și turism responsabil”.

După evenimentul de lansare, ghizi de turism, jurnaliști și cicliști s-au îndreptat spre Mileştii Mici, Ialoveni, unde au participat la cursa de alergări și ciclism în orașul vinicol subteran „Mileștii Mici”. La finalul evenimentului toți participanții au primit diplome, iar deţinătorii primelor locuri – premii din partea Combinatului de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”. De asemenea, participanții au beneficiat de o excursie gratuită în orașul vinicol subteran.

Partenerii campaniei „Curse pentru mediu curat și turism responsabil” sunt: Agenția Turismului a Republicii Moldova, Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici”, Compania Tatra-Bis și Agenția de Publicitate A-media.

Partenerii media care au susţinut informaţional evenimentul sunt: Portalul Ecopresa.md, Revista Natura, Eu Călătorul, Jurnal TV, Radio Vocea Basarabiei, Diez.md, Zugo.md, Moldova.org, Publika TV, Civic.md, Shok.md, Realitatea TV, Excursii.md, Prime TV, Travelblog.md, Moldova.org, Pro TV Chișinău, Agrobiznes.md, Allfun.md, Promotime.md, Radio Rezina, Trm.md, Cimișlia TV, vacanteleluimircea.wordpress.com ș.a.

***

Ziua Internațională a Ghidului de Turism este marcată anual, la data de 21 februarie. Prima ediție a fost sărbătorită acum 25 de ani, în 1990, eveniment fiind lansat de către Federația Mondială a Ghidului de Turism. În prezent, Ziua Internațională a Ghidului de Turism este sărbătorită în peste 75 țări din întreaga lume, inclusiv R. Moldova.

 

Cu respect,

Elena SCOBIOALĂ, Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din R. Moldova

Lilia CURCHI, Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova

Vasile FOTESCU, Clubul Cicliştilor Amatori din Republica Moldova