Programul unei tabere de studiu organizat de Centrul ICAR

Scriu aceste câteva rânduri cu gândul la băiatul meu mai mare, care este acum în Budapesta. Participă la tabăra de toamnă organizat de Centrul ICAR. (Probabil cei interesați de matematică știu detalii despre acest centru. Dacă nu, vedeți pe link.)

Andrei a participat la orele ICAR în clasele primare, acum din păcate nu-i permite programul, coincide cu alte activități. Dar, totuși am hotărât să meargă la tabara de toamnă…este în vacanță, va face ore de matematică, ba mai mult este pentru prima oară când merge așa departe de casă, fără părinți. Și ca să fie tabloul complet, nici telefonul nu-l are la el 🙂

Cred că e o experiență inedită pentru vârsta lui, îl responsabilizează. Iar programul este unul de invidiat. Pot să zic doar că mi-ar fi plăcut să fiu și eu cu ei.

Plecarea a fost sâmbătă seara, iar duminică dimineața se cazau deja la hotelul Family Club Hotel din Hajduszoboszlo. Un hotel special adresat familiilor cu copii, cu o mulțime de tobogane, piscine. Duminică s-au bălăcit toți în baia tropicală, baia cu gheaţă, baie termală, baia cu apă rece, baie cu vizionare de filme, baie romană, baie cu apă de mare și piscina cu tobogan.

A doua zi conform programului au mers la Grădina Zoo din Nyiregyhaza. Abia aștept să aud impresiile de la fi-meu.

A treia zi au ajuns la Aqua Parcul din Debrecen înclusiv și o plimbare prin oraș. Aquaticum-ul din Debrecen conține 12 tobogane, o peșteră, un coridor cu torsiune, baie cu valuri, piscini, perete de cățărat, jeturi de masaj cu apă. Piscinele cu val și toboganele sunt potrivite pentru concursuri sportive. Din fotografii am înțeles că toți au fost foarte încântați de experiență.

A patra zi e rezervată pentru Budapesta. Am fost și eu acu câțiva ani în Budapesta, tare sper să-i placă băiatului. Doar să fie atent ce spune ghidul.

Și spre final, în ultima zi, le propun opțional din nou să meargă la Aquaticum din Debrecen. Știindu-l pe Andrei, sigur că va merge.

În tot acest program își fac loc și orele de matematică și seri tematice. 

Eu abia aștept să aud informații de la fecioru-meu, impresiile lui, ce i-a plăcut, ce nu, dar uitându-mă la fotografii, care le primesc seara de la profesoară, sunt sigură că, totul este la nivelul așteptărilor.

Pentru detalii referitor la orele, concursurile de mate și tabere vedeți pe www.altair.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *