Cu ceva ani în urmă, când am început să vizităm Moldova dintr-o parte în alta, turismul moldovenesc era inexistent. Cel mai probabil autoritățile locale și cele centrale gândeau așa: Piramide n-avem, mare n-avem, munți n-avem, înseamnă că nimic n-avem.
De mergeam la vreun muzeu în afara Chișinăului, găseam o fițuică cu un număr de telefon pe poarta sau ușa de la intrare. Asta înseamna că trebuia să sunăm, să ne cerem scuze de deranj, să transformăm o simplă excursie într-o relație personală deja.
Îmi aduc aminte, că am ajuns la Muzeul de Istorie și Etnografie din Fălești și m-au întrebat: dar, d-voastră, cu ce întrebare la noi? Adică i-am luat prin surpindere 🙂
*Ei bine, acum muzeele sunt deschise. În multe locații au apărut recepții, taxă de intrare, aparat de casă. Să nu mai zic de fenomenul “vinării” și tot ce-i legat de “Wine of Moldova”.
*Chiar dacă nu peste tot, dar sunt indicatoare cu direcția obiectivelor turistice.
*Deja avem un punct de informare turistică în Chișinău.
*Avem zeci de festivaluri care animă viața localităților.
*Am văzut zeci de grupuri prin centrul Chișinăului care ascultau atent ce spune ghidul din fața lor. Autocare cu grupuri de turiști. Nici pomină cu ani în urmă de așa ceva.
*Logo și brand de țară. Promovare externă, infotripuri.
*Conferințe, traininguri în domeniul turistic.
*Granturi.
Și am enumerat doar câte ceva din ele.
Cu vreo 5 ani în urmă nu era absolut nimic. Tot ce s-a întâmplat în acest domeniu/ramură/business, zic eu, poate fi considerat un model pentru restul.