5 cărți care trezesc în noi spiritul de aventură

Pentru prima oară, după mult timp, am stat o noapte acasă fără nimeni. Adică plecați toți. Eu, neobișnuită cu liniștea din casă, am urmărit zeci de filmulețe despre călătorii și am citit alte zeci de recenzii la cărți de aventură. Când zic aventură, nu-i vorba de ficțiune, dar adevărata aventura din viața unor oameni curajoși. Cărți biografice și memoralistice. Haideți, să mă împart cu găselnițele mele.

Oyibo: 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa
Ana Hogaș și Ionuț Florea

Sunt Ana și Ionuț, un cuplu de arhitecți. Din iunie 2011 până în august 2012 au făcut turul Africii cu motocicleta. În această călătorie de 14 luni și 55 000 de kilometri au lucrat ca voluntari în pădurea ecuatorială în Nigeria, au traversat Sahara în călduri de peste 54 de grade, au urcat muntele Camerun, au explorat delta Okavango și bazinul Congo, au locuit într-un cătun camerunez fără bani și fără telefon, au tractat motorul defect 350 de kilometri, au făcut malarie, au parcurs 3 000 de kilometri de off-road extrem în R.D. Congo, au trecut de sute de controale armate și hățișuri birocratice. Acesta este jurnalul aventurilor lor.

Singură pe Drumul Mătăsii. 80 de zile, 15 000 km, 2 500 de ani de istorie
Sabina Fati

„La început am crezut că sunt singură cu muntele, dar l-am zărit imediat pe soldatul tadjic, paznicul barierei din fața mea. Un uriaș încremenit, îmbrăcat în manta lunga de postav și purtând căciula tradiționala ruseasca revărsată peste urechi. Se uita la mine ca la ceva bizar. Îi intind pașaportul, dar omul nu schițează nici un gest, se uită de departe și pe urmă îmi întoarce spatele. E 1 iunie 2014 și sunt plecată de 45 de zile în căutarea mea și a Noilor Drumuri ale Mătăsii. Cele cinci sau zece minute petrecute în fața barierei mi s-au părut ore și mi-am dat brusc seama că sunt în fața unei garnizoane de militari sălbăticiți de șederea în Pamir. Am văzut că în jurul meu se strâng toți băieții din garnizoană. Îmbrăcați lejer și ieșiți din cealaltă baraca, bine încălzită, poarta șlapi, pantaloni de trening cu genunchi lăbărțati și bluze groase de bumbac. Se uitau la mine ca la ceva bun de mâncat și am senzația că rânjesc unul la altul. Începe să-mi fie frică. Ce pot face singură împotriva acestor zdrahoni? N-am nici o șansă, îmi zic, și le zâmbesc ca unor oameni care m-ar putea ajuta.“ – Sabina Fati

Trei săptămâni în Himalaya
Marius Chivu

Trei săptămâni în Himalaya. Povestea seducatoare a unui drum spre „streașina lumii“, o călătorie și o carte care te eliberează de tot ce-ți prisosește înăuntru. Urci muntele coborând în tine.

„Să călătorești în continuu, fără intenția de a ajunge undeva. Ca stil de viață. Să nu te oprești nicăieri mai mult de o zi, să saluți lumea din mers în timp ce-ți iei rămas-bun, niciodată la revedere… Să fii curios și să te miri neîncetat știind că, dacă nu te miri, te rătăcești! Să cauți, să afli o poveste, să spui una, să mananci aici, să dormi dincolo, mereu dinspre ceva înspre altceva, și drumul să fie însăși destinația în schimbare. La sfârșit, relativa glorie de a urca pe Himalaya rămâne doar o chestiune neînsemnată. Pentru că încercarea de a străbate acei munți foarte înalți înseamnă să cobori la fel de mult în tine. Orice călătorie are destinații ascunse de care la început nu ești pe deplin conștient. Trei săptămâni în Himalaya este și despre aceste mici revelații.“-Marius Chivu

Vând kilometri
Mihai Barbu

Un om, o motocicletă, 26.000 km, 4 luni, 13 ţări. Peste 500 de imagini incredibile şi multe pagini de poveste în 43 de scrisori.

Mihai Barbu este vânzătorul de kilometri. În 2009, a plecat singur timp de patru luni spre Mongolia, călare pe motocicleta lui, Doyle. Deşi îşi planificase călătoria cu doi ani înainte, Mihai şi-a dat seama înainte să plece că nu i-ar strica nişte bani în plus: 2000 de euro, sumă care i-ar fi asigurat benzina pentru cei 26.000 de kilometri.

Aşa se face că Mihai şi-a împărţit drumul în parcele de câte 500 de kilometri şi, în schimbul a 50 de euro pentru fiecare parcelă vândută, le-a oferit cumpărătorilor: povestea şi fotografiile realizate pe bucata respectivă de drum, numele fiecăruia scris pe un abţibild şi lipit pe parbrizul lui Doyle. Bonus: o pietricică de pe fiecare parcelă. În mai puţin de două săptămâni, toţi kilometrii au fost vânduţi şi, odată demarată călătoria, scrisorile personalizate pentru cei 43 de cumpărători au început să curgă pe Mongolia.ro.

Vând kilometri deschide în premieră pofta cititorilor români pentru literatura de călătorie. Jurnal de drum şi album de fotografie, acest volum înseamnă întâlnirea unuia dintre cei mai valoroşi fotoreporteri români nu doar cu un public înclinat spre aventură, ci şi cu o lume care aşteaptă să fie descoperită.

Namaste: un roman de aventuri spirituale în Nepal
Sega

Dupa cele trei luni petrecute în ashramul lui Osho din Pune, Sega își ia zborul spre Himalaya și aterizează la Kathmandu, fără să-și fi propus să cucerească Everestul ori să-l întâlnească pe Yeti, ci să-și prelungească viza pentru India, să urmeze un curs de Vipassana în izolare și să facă o vizita la Lumbini, unde s-a născut Siddhartha Gautama, cel care a devenit Buddha. Ca să-și încerce puterile, nu recurge la rezervări prin internet și nici la ghiduri turistice sau persoane de contact, lăsându-se cu totul la voia întâmplării. Ceea ce îl va costa, desigur… Soarta îi scoate în cale personaje dintre cele mai stranii, precum monstrul din Lumbini, deghizat într-un sadhu, frații Devkota care il momesc in excursii pe care nu și le-a dorit niciodată, Ana, frumoasa rusoaica și Igor, prietenul ei psihopat, sau Lama, ghidul nebun care îl duce in Shangri-La, locul ascuns in inima munților. De la rafting pe raul Trisuli la călărit elefanți prin jungla, de la călușarii din Sauraha la Sarangkot, locul de unde se vede Annapurna în toata splendoarea, din Thamel și până la Kapilavastu, palatul prințului Siddhartha, din Centrul Dharmashringa, unde meditează 10 zile în izolare, până în arestul poliției, unde petrece o noapte dupa gratii, Sega are parte de tot felul de peripeții care îl schimbă pentru totdeauna, revelându-i sensuri din ce în ce mai adânci ale salutului Namaste și indepărtându-l de toate ca să-l aducă mai aproape de sine însuși.

Namaste e un salut indian folosit și în Nepal, însoțit de o înclinare ușoară a corpului, cu palmele împreunate în dreptul inimii.

Cărțile pot fi cumpărate online pe www.elefant.md

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *