Unde poţi învăţa marketing de la cei mai buni în domeniu? Primele impresii personale de la cursul – Departamentul de Marketing la cheie

Cei care mă urmăriţi pe Facebook probabil aţi tot văzut că m-am înscris la mai multe şcoli anul acesta. Întrebarea cea mai des auzită  o aud de la colegi şi de la cunoscuţi, „de ce fac atâtea”, „de ce”?

Eu nici nu intuiesc să fie altfel, în familia noastră s-a pus accent constant pe instruire. Atât pentru noi, adulţii, cât şi pentru copii.

Acelaşi lucru încerc să-l insuflu şi colegilor din Compania Trigor AVD. Investiţiile în studii sunt probabil cele mai sigure, cunoştinţele chiar nu ţi le poate lua nimeni.

Or, cu fiecare curs şi seminar trecut acumulezi experienţă, nu există persoană din lumea asta de la care să nu înveţi ceva nou.

În cazul Cursului Intensiv de Marketing organizat de Angry Business, Olga Ţăpordei a fost acea persoană care “m-a agăţat” în sensul că am venit la curs să o cunosc. Eram extrem de curioasă să aflu din experienţa ei proprie, cum a făcut sau cum ar face anumite lucruri.

Fiindcă în scurt timp ajung la a doua lecţie din cele 7 pregătite în această sesiune, vreau să notez câteva păreri. 

Organizarea

Totul e pus la punct dar fără să-ţi dea impresia că e prea oficial. Din prima lecţie m-am familiarizat cu locul şi obiceiurile casei. Orele se petrec în una din sălile de conferinţă al Centrului de Business Le Roi.

Suntem cam 40 de participanţi din diferite domenii de activitate. E curios să vezi ce se întâmplă şi pe la alţii, plus că o socializare şi o promovare reciprocă nu strică.

Conţinutul cursului

Accent pe informații din practică. Ce înseamnă asta? Trainerii conform planului canalizează atenţia asupra unui subiect şi-l dezbatem, dezasamblăm şi din nou asmblăm aşa cum ne recomandă trainerii în calitate de experţi.

Nu-i tocmai uşor să accepţi anumite critici sau să scapi de rutinare dar judecând la rece îţi dai seama că multe lucruri le-ai putea schimba.

La primul curs s-a vorbit amănunţit despre departamentul de marketing, funcţiile angajaţilor şi competenţele care ar trebuie să le aibă.

La fel în primul curs Olga Ţăpordei şi Alexandru Bordea ne-a structurat simplu şi concis 3  instrumente obligatorii care trebuie să le folosim în activităţile noastre zilnice, lunare, anuale.

Şi când mă gândesc, parcă le fac pe toate totuşi la capitolul organizare, prognoză, plan am încă mult de lucru.

Or la acest curs anume astea mă vor învăţa.

Prezentarea cursului

Interactiv. Power Point, Flipchart. Fără monotonie. Nu vă aşteptaţi la nimic academic. După cum aminteam exemplele din practică sunt cele care dau tonul discuţiei.

Particpanţii

Participanţii, în mare parte, sunt angajaţi la diverse companii şi lucrează în domeniul marketingului. Sau asociat marketingului.

Sunt prezenţi din diferite domenii: construcţii, agenţii advertising, consultanţi jurişti, beauty, agenţii turism, agricol şi reprezentanţii Bisericii Filadelfia. Suntem mulţi. Unicul lucru deranjant că sunt participanţi care cred că au venit la o consultaţie personală şi doar întrebările lor trebuie să fie discutate. Am observat că trainerii au potolit domol aceste “ieşiri”

Aşteptările mele

Voi absorbi cât mai multă informaţie referitor la marketingul digital, statistica google, promovarea social media, promovarea pe bloguri, content.

Eu la rândul meu sunt pe ambele părţi ale baricadei, blogger şi marketing manager şi orice informaţie este utilă pentru a avansa.

În scurt timp mai revin cu detalii pe blog despre acest traininig. De altfel ei organizează analog în vânzări, coaching. Am întâlnit persoane care veneau la al doilea şi al treilea curs. Spune ceva această loialitate, așa-i?

Ne vedem la următoare sesiuni. Sau urmăriți pagina lor de Facebook

Viorica Ataman (2)

 

Credit Photo: Angry Business