I have a dream. Mi-ar plăcea mult, cândva, să am o școală. Unde să se învețe, un pic altfel, orice obiect de studiu. Lecțiile să se organizeze în natură, la aer liber. Fie că-i vorba de fizică, geografie, istorie. Deoarece totul se reține mai bine, atunci când ești implicat, când aplici exact în viață cunoștințele acumulate. Am observat deficiențe la copiii mei. I-am zis băiatului (nu știu exact în ce clasă era), să-mi dea 1/3 din pizza. El înțelegea ce înseamna, dar totuși i-a luat timp, să aplice o noțiune simplă de matematică, în viața de zi cu zi. Bine, performanța totuși se face prin mult studiu, dar baza cunoștințelor, consider că trebuie pusă pe emoție.
Până ajung eu să mă fac cu propria școală :), implementez ideile mele pe proprii copii. Să vă povestesc, ce program turistic-educativ-informativ i-am organizat fiicei. Așa că, tot ce scriu, este din prisma unui copil de 6 ani. Mai puțin cu partea istorică și mai mult cu partea emotivă.
Am dat startul cu Muzeul Cărții, locul merită o postare aparte pe eucitesc.md, sunt multe de spus. Ancuței mele i-a plăcut o ditamai cartea, legată în lanțuri. Dovadă că pe vremuri se furau cărțile bune. Muzeul se află în blocul 2 al Bibliotecii Naționale. Nu există taxă de intrare, au program în zilele obișnuite de lucru. În fondul de carte veche al bibliotecii sunt peste 30 000 de cărți, în muzeu, pare-mi-se, sunt câteva zeci doar, dar alese cu grijă și reprezentative. Recomand.
Am continuat cu Muzeul Orașului Chișinău, adică Turnul de Apă de lângă Universitatea de Stat. Ei bine, aici a rămas impresionată de mărimea bancnotelor existente în perioada Rusiei Țariste, dar și de scara din fier, spiralată. De la o înălțime de peste 20 de metri, se deschid priveliști uluitoare spre Valea Morilor și Centrul Orașului.
Următoarea destinație, neașteptată pentru fiică-mea, am ajuns la Cimitirul Armenesc. Am cumpărat flori și le-am pus la mormântul lui Grigore Vieru. Ce fel de copilărie, fără poeziile lui Grigore Vieru? Ei bine, impresionează și sculptura de pe piatra funerară. Ancuța a rămas mulțumită de ideea mea, de altfel tot mă întreba, cine-i acolo, cine-i aici. Sunt multe personalități înhumate în cimitirul central, harta și toată informația o găsiți chiar pe aleea principală. Nu uitați să ajungeți pe la Alexei Mateevici și Carol Schmidt.
Că tot eram pe val, biserică, capelă și altele, am ajuns la cel mai vechi lăcaș din Chișinău, Biserica Măzărache, care aparține astăzi de Comunitatea ortodoxă de Stil Vechi. O găsiți printre blocurile de locuit din strada Albișoara și strada Pușkin. Am intrat în interior, un lipovean nervos mi-a dat într-un final o fustă, să pot intra, mă apostrofase că venisem în blugi. Biserica are un teritoriu adiacent foarte mare și atât de dosit, că parcă nu se vede de nicăieri, dar el există. Poate doar, cei care trăiesc în preajmă, cu apartamente la etajul 20 mai văd câte ceva, în rest foarte retras locul.
Și ultima destinație pentru o zi plină de curiozități, Casa-muzeu „Aleksandr Pușkin”. Deoarece fusesem recent la Casa-muzeu „Alexandru (Alecu) Donici”, de data aceasta am ales un scriitor de limbă rusă, tocmai ca să înțeleagă, că fiecare popor are poeți măreți. Ancuța mea a rămas uimită de Bustul Țigăncii din poemul Țiganii, dar și de bustul scriitorului, care după cum știm, nu era chiar arătos. Ne-am propus să mai trecem pe aici, atunci când vor veni moștenitorii lui Pușkin, de prin lumea mare, la o dată comemorativă.
Poate supraapreciez un pic situația, dar zic eu, că în jumătate de zi am învățat cât într-o săptămână de mers la școală.
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
