Satul Donici l-am găsit îngheţat de vreme şi de timp. Strada principală te duce până la Biserica satului, iar în apropiere veţi găsi şi casa marelui fabulist Alexandru Donici.
Casa-Muzeu „Alexandru Donici” se află într-o stare foarte bună, foarte îngrijită am găsit şi curtea, păcat că vizitatori, acum iarnă, sunt foarte puţini.
Intrarea este gratuită pentru toţi. Nici fotografierea şi nici filmările nu se permit. Dar cum aveam nevoie să pun pe blog ceva poze, am insistat să ne permită, doar că permisiunea ne-a dat-o Directorul Muzeului, tot el ne-a fost şi ghid.
Vă redau câte ceva atât din relatarea ghidului dar şi din informaţia care am găsit-o la intare.
Deci prima atestare a localităţii Donici a fost în mai 1436 sub numele de Bezinu, partea de jos a satului şi Stânca, partea de sus a satului.
Familia Donici, Dumitru şi Elena, părinţii fabulistului erau o familie de mici boieri, cu părinţi şi bunici spătari şi logofeţi. Tătăl Dumitru era clucer, strângea impozite. Familia avea 4 băieţi, Andronache, Alexandru, Petru, Gheorghe. Alexandru s-a născut la 19 Ianuarie 1806.
Pe Alexandu şi Andronache i-au trimis în Sank-Petersburg la şcoala de cadeţi, la o vârstă desul de timpurie, la 8 respectiv 12 ani. Doar Alexandru a absolvit şcoala, să le facă pe plac părinţilor, Andrei (Andronache), venise mai devreme acasă la părinţi. După o perioadă de slujbă în armata imperială revine şi Alecu acasă, în Chişinău. Familia avea o casă destul de mare în oraş.
S-a căsătorit dar la scurt timp îî moare soţia. A rămas cu două fetiţe.
A început să scrie fabule şi să traducă mult din Puskin, La Fontaine şi Crâlov.
Din păcate scrierile personale nu prea putea să le publice, aşa că s-a mutat peste Prut, în Piatra Neamţ. Acolo a trăit toată viaţa, în provincie, fiind însă destul de respectat de intelectualitatea vremii din Bucureşti.
În conacul din Basarabia au rămas părinţii şi Andronache cu familia, toţi sunt îngropaţi în cavoul familie, de lângă biserica satului. Biserica a fost recent renovată, este de o frumuseţe rară, construită de familia Donici după o copie a unei Catedrale din Sank-Petersburg.
Acum în satul Donici nu veţi găsi pe nimeni cu numele de Donici, vlăstari de-ale Donicilor s-au împrăştiat în lumea mare.
În muzeu veţi găsi foarte puţine lucruri de-ale familie.În Casa Mare este mobilier din sec.XIX care redă atmosfera de altă dată dar nu a aparţinut familie,a fost o donaţie de la Muzeul de Istorie din Chişinău. Casa are 4 odăi, 2 sunt mai deosebite, Casa Mare şi biroul de lucru, celelalte două sunt cu exponate: Cărţi editate în diferite perioade şi fotografii din periaoda sovietică, pe când s-a deschis muzeul. Apropo, muzeul este în starea actuală încă din 1976, la manifestare au participat atunci mulţi scriitori din fosta Uniune Sovietică în frunte cu Emilian Bucov. Tot în 1976 a fost pe la casa-muzeu „A.Donici” şi Nichita Stănescu.
După vizita la muzeu ne-am oprit un pic şi ma biserică, după cum spuneam este foarte frumoasă, nici nu mă aşteptam să găsesc într-un sat rătăcit o aşa bijuterie.
După bisercă am mers la Izvorul Stânca, amenajat şi el de familia Donici, pe vremuri a fost foarte frumos, am văzut în fotografii mai vechi, acum însă a fost distrus de „restauratorii moderni”.
Informaţii utile:
Satul se află la 10 km. depărtare de satul Peresecina din raionul Orhei.
Taxa de intare nu este
Informaţii sau fluturaşi informativila muzeu nu sunt.
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
