Descoperă experienţa unică!

Eu ador cafeaua, atât de mult am încetăţenit obiceiul să încep ziua cu o cafea, încât dacă în cazuri extreme, nu am cafea acasă sau la servici, nu-mi găsesc locul. Acest obicei s-a format cu timpul, de prin 2003 de când am început să lucrez cu Tchibo, cam de pe atunci am început să beau mult instant, apoi cafea fiartă în ibric, iar acum nu mă despart de espresso.

Aceleaşi “stricte nevoi” le am când merg în călătorii. Trebuie obligatoriu să am acces la o cafenea cu preţuri rezonabile, altfel “am înnegrit” frumuseţea călătoriei.

De fapt am un tabiet, în orice loc nou, ador să stau la o terasă cu un espresso în faţă şi să urmăresc localnicii. Chestia asta e sfântă, în orice călătorie trebuie respectată, iar aceste momente rămân şi rămân în memorie.

Cafeaua din Pisa
Cafeaua din Pisa
Brasov
Cafeaua din Braşov
DSC_2091
Cafeaua din Kuşadası, Turcia
DSC05594
Cafeaua de la Louvre, Franţa.
IMG_9430
Cafeaua din Piatra Neamţ
IMG_9712
Cafeaua din vârf de munte, Cabana Dochia

Spuneam că lucrez de peste 10 ani, cot la cot, cu tot ce înseamnă Tchibo.

Aşa că azi am hotârât să împărtăşesc şi vouă câte ceva din istoria acestui brand:

” 1949
Max Herz, de profesie comerciant şi partenerul său de afaceri, Carl Tchilling – Hiryan, pun bazele companiei de astăzi, Tchibo Group. Cei doi fondatori au înaintat ideea unei companii care să livreze cafea prin poştă, la comandă. Această noutate nu a întârziat să asigure un mare succes, revoluţionând astfel piaţa cafelei. Încă de atunci Tchibo a lansat către clienţii săi o idee inovativă: aceştia puteau alege între o cafea ambalată în cutii de metal sau în pungi confecţionate din material textil.

Numele de Tchibo vine de la combinaţia numelui unuia dintre fondatori – Tchilling – şi cuvântul “bohne”, care în limba germană înseamnă boabă. La început, cuvântul Tchibo este asociat cu o mascotă.
Rolul său era acela de a răspândi ştiri despre cafeaua prajită, iniţial prin intermediul pliantelor iar mai apoi prin cel al revistelor.

1955
Se deschide primul magazin Tchibo, în nordul Germaniei, în Hamburg. Acesta oferă clienţilor posibilitatea de a gusta o ceaşcă de cafea înainte de a cumpăra un pachet întreg. O ceaşcă Gold Mocha cu zahăr şi frişcă costă numai 20 pfennigi.

2003
Tchibo este cel mai mare operator de pe piaţa cafelei din Germania.” Vezi mai multe detalii pe www.tchibo.com/ro 

Pentru cei care vor să Descopere experienţa unică, Tchibo! accesaţi www.comenzi.md 

La mine cam aşa încep zilele şi tot aşa se termin 🙂

74927_10151763733064534_60326283_n

1010077_10152165466654534_665076267_n

1975208_10152403061729534_5881090960793905536_n

 

IMG_3444

 

Tchibo (2)