Culorile naturii, spiritul antichității, arta ceramicii, libertatea de exprimare – Cucuteni Festival 2016. Ne vedem pe 16 iulie la Ivancea, Centrul de Instruire Moldtelecom.
Cucuteni provine de la denumirile localităților în care au fost descoperite primele evidențe ale existenței acestei civilizații: Cucutani (un sat din apropierea orașului Iași, România). Această civilizație a existat în perioada mileniilor VI-III, înaintea erei noastre, și a ocupat o zonă extinsă situată între munții Carpați și cursul mijlociu al râului Nipru. Aceasta include teritoriul Republicii Moldova, Ucrainei și României, iar Republica Moldova se află chiar în centrul acestui areal. Civilizația Cucuteni este cunoscută în special pentru confecțiile din Ceramică, întrucât anume în această perioadă această a cunoscut cel mai înalt nivel de dezvoltare.
Vasele din ceramică de diferite forme erau decorate cu diverse desene, la efecturea cărora se utilizau vopsele. Pentru ca vasele să fie cât mai durabile, meșterii le ardeau în cuptoare speciale. Culorile de bază ale culturii cucuteniene sunt: roșu, alb și negru.
În cadrul Cucuteni Festival, dorim să revenim la originile culturii Cucuteni, să sporim interesul față de arta ceramicii, să învățăm lucruri noi, să ne reunim cu natura și să petrecem timpul frumos!
În program:
– Ateliere de ceramic pentru mici și mari;
– Expoziția lucrărilor de ceramică, realizate în cadrul taberei;
– Licitație caritabilă;
– Activități distractive și săpături arheologice pentru copii;
– Bucate tradiționale a culturii Cucuteni;
– Ruguri spectaculoase;
– Show cu tobe și dansuri tradiționale;
– Fire show;
– Dansuri pentru toți!
Despre cultura Cucuteni puteți citi un alt articol de al meu mai vechi cu impresii de la Muzeul Cucuteni din Piatra Neamț.