Rezervația Prutul de Jos-un ecosistem unic din R.Moldova

Astăzi povestesc despre călătoria noastră în sudul Moldovei şi despre vizita la Rezervaţia Prutul de Jos.
Dar înainte de a trece să scriu impresii şi recomandări vreau să vă provoc la um mic exerciţiu de imaginaţie.
Închipuiţi-vă că sunteţi în deşert, că bate un vânt fierbinte, nisipul intră în nări, în plămâni, în ochi…..te pârjoleşti de-a dreptul la soare….

travelblog-moldova-beleu (1)

travelblog-moldova-beleu (2)

travelblog-moldova-beleu (3)
Şi acum ieşiţi în afara Chişinăului şi uitaţi-vă la văile şi dealurile noastre verzi şi sigur veţi rămâne impresionaţi, când verdele e verde, când miroase a pelin, corovatică şi măslin sălbatic.
Cu aşa optimism ne-am pornit noi la drum, la Văleni. Drumul Chişinău-Cahul-Văleni este destul de bun. Cam 200 de km parcurşi în 3 ore jumătate, cu mici popasuri pe drum. Am mers toată familia, am luat şi copii, deaceea un pic mai greu s-a derulat totul.
Porţiunea de drum între Leova şi Cantemir oferă nişte peisaje superbe, lunca Prutului este îndeosebi frumoasă. La fel şi după Cahul în zona lacului Manta sunt superbe locurile.
Noi, conform planului, trebuia să ajungem la pensiunea Gura Cuptorului. Pensiune recomandată de Hai la Ţară. S-a dovedit mai apoi că a fost o alegere bună de tot ( voi scrie o postare aparte despre Pensiune).
Ajunşi la Văleni, am contactat pe un colaborator din rezervaţia Prutul de Jos şi am dat startul excursiei noastre în Sudul Moldovei. Rezervația științifică Prutul de Jos este o arie protejată amplasată în cursul de jos al râului Prut. În componența ei intră lacul Beleu și o rețea de bălți care, în ansamblu, formează un ecosistem unic.

Vegetaţia este asemănătoare cu Delta Dunării. La 20 iunie 2000 a obţinut statut de zonă umedă de importanţă internaţională „Convenţia Ramsar”, deoarece ea constituie un element de structură a ecosistemelor acvatice şi terestre a Euroregiunii Dunărea de Jos. Este propusă ideea de a afilia rezervaţia Prutul de Jos rezervaţiei biosferei Delta Dunării, ca primă etapă – zona bazinului Prutului inferior, de la Giurgiuleşti şi până la Cahul.

Rezervaţia propriu-zisă se află în mare parte lângă satul Slobozia Mare, acolo am făcut un prim popas pe nişte dealuri prăpăstioase, dar de acolo de sus se vedea lacul în toată mărimea şi frumuseţea. Şi tot acolo sus simţeam un miros de corovatică şi măslin, mai proaspăt decât orice parfum din lumea aceasta.

travelblog-moldova-beleu (5)

travelblog-moldova-beleu (6)

travelblog-moldova-beleu (8)

travelblog-moldova-beleu (10)
Mai apoi am coborât la lac şi am făcut un scurtă primblare cu barca. Nuferi galbeni, broscuţe mai mari, mai mici, raţe, salcii plângătoare ne-au însoţit tot drumul. Ghidul nostru, dn.Lazăr ne tot povestea de fiecare specie în parte. Sunt multe specii de păsări, peşti şi flori care se întâlnesc doar în zona lacului Beleu.
Următorul popas a fost la Gârlă, un loc unde Lacul Beleu se revarsă în Prut. Aici am stat alături de egrete, de ţigănuşi, de lebede. Din păcate nu am prins timpul pelicanilor, pelicanii vin la sfârşitul lunii mai, când scade apa în lac, să prindă peştele mai uşor. Presupun că este un mare eveniment să vezi cu ochii tăi 5 000 de pelicani.
Locurile sunt frumoase, mai ales când afli că multe păsări sau flori sunt înscrise în Cartea Roşie şi pot fi văzute doar în Rezervaţia Prutul de Jos sau în Delta Dunării din România. În total, aici cresc 193 specii de plante, incluse în Cartea Roșie a Moldovei: nufărul alb, salvinia, cornaciul.
Pe teritoriul rezervației se întâlnesc și specii rare de mamifere: vidra, hermelina, nurca europeană. Peste 30 de specii de pești: crapul, carasul, plătica, văduvița, avatul, babușca, somonul, șalăul. Specii rare: plătica de Dunăre, bibanul-soare, cega.

travelblog-moldova-beleu (9)

travelblog-moldova-beleu (14)
Cam astea am aflat eu despre Rezervaţia Prutul de Jos, cert este că oamenii de acolo tare mai aşteaptă turişti, aşteaptă investiţii şi schimbări.Vor să vină lumea să le vadă locurile.
Aşa că dragii mei cititori, organizaţi-le copiilor o lecţie de biologie/geografie la lacul Beleu, iar cei care sunteţi mai tineri puteţi organiza un teambuildig memorabil în sudul Moldovei.
Pentru noi a fost o zi super plină, spre final am mers şi la Giurgiuleşti, cea mai sudică localitate din Moldova, am mers să vedem porţiunea aia de Dunăre, dar şi portul.Nu ne-au permis, cică să vizitezi portul trebuie anunţaţi în prealabil, ceea ce noi nu am ştiut.

travelblog-moldova-beleu (8)

travelblog-moldova-beleu (11)

travelblog-moldova-beleu (14)
Şi din nou priveliştile sunt superbe într Câşlita Prut şi Giurgiuleşti. În faţă este Prutul, iar în spate sunt dealuri de lut ( colinele aurii-le numesc localnicii) impresionant de mari, aşa relief în Moldva am văzut doar aici.
Mulţumesc Hai la Ţară pentru recomandările referitor la cazare şi contactele de la Rezervaţia Prutul de Jos.

Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md