(Utile) La schiat, cu zboruri charter în Bulgaria. 5 hoteluri child-friendly pentru o vacanță de iarnă în Bulgaria

În sezonul de schi ar putea fi organizate zboruri charter din Moldova în Bulgaria. Despre aceasta a relatat Televiziunea națională a Bulgariei (BNT), cu referință la consilierul ambasadei bulgare la Chișinău Bronislav Denev, transmite IPN. Conform diplomatului, misiunea s-a pronunțat în favoarea susținerii acestui gen de transferuri pe timp de iarnă. Aceasta în contextul faptului că recent, scrie sursa, prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a declarat că statul ar putea să subvenționeze zborurile charter.

În șapte luni ale acestui an, circa 192 de mii de moldoveni au vizitat Bulgaria. Marea majoritate dintre ei s-au odihnit pe litoral, dar și în diverse stațiuni spa, curative și cu destinație medicală. Circa 13 mii de moldoveni vizitează obiectivele turistice de iarnă în perioada decembrie – martie. Se estimează, că organizarea zborurilor charter ar putea să sporească de trei ori numărul moldovenilor pe traseele de schi ale Bulgariei.

Citeşte şi:

Vacanța perfectă pentru întreaga familie iarna asta? 5 hoteluri child-friendly pentru o vacanță de iarnă în Bulgaria