În compania în care lucrez sunt peste 270 de angajaţi, cu mulţi din ei nu mă văd anul împrejur, deşi vorbim la telefon sau ne scriem prin e-mail. Mulţi din colegii mei îmi urmăresc extra activităţile şi mă încurajează sau îmi dau sfaturi cum să scriu mai bine. Unul din colegi a fost Oleg Babară care în viaţa reală nu ne-am văzut dar pe Facebook tot comunicam despre diverse destinaţii din Moldova. Ce-i drept foarte puţin despre destinaţiile din afara Moldovei aşa că sincer mare mi-a fost mirarea să aflu că pur şi simplu a lăsat totul şi s-a pornit cu autostopul în lumea mare.
Mai jos găsiţi povestea lui Oleg, n-am idee câţi din noi am putea face aşa ceva, dar mai ştii? :). Oleg, acum, e prin ţările Balcanice iar textul mi l-a trimis pe Facebook, un text sincer despre dorinţe, vise şi deja împliniri.
“Demult căutam ceea ce-mi place şi în 2015 mi-am spus dorinţele cu voce tare! Am înţeles când călătoresc sunt alt om şi intru în lumea mea aparte. Îmi place la nebunie când merg spre necunoscut, descopăr locuri noi, cunosc oameni noi.
În 2016 am decis să fac totul pe placul meu că doar n-o să trăiesc o mie de ani. Cu câteva zile înainte de Anul Nou am hotărât că pe 10 ianuarie dau startul călătoriei mele, aşa că fără prea multă pregătire mi-am cumpărat echipamentul necesar şi am pornit. Scopul este să merg într-o călătorie in jurul lumii. Deoarece încă nu am aplicat pentru vize, văd cum s-a primi. Eu cred în minuni.
Am decis să merg absolut fără bani, să văd dacă e posibil. Mi-am pus în plan să cer ajutor în drum de la oameni pentru a mă deplasa, dormi şi câte ceva de mâncare.
Eram în drum, pe Calea Orheiului, un cuplu Eugen şi Katea s-au oprit, ne-am fotografiat, mi-au dat 96 lei apoi s-a oprit o altă maşină să mă ia la drum. Şoferul Oleg a schimbat ruta m-a dus până după Orhei mi-a dat 3 dolari. Drumul meu a continuat la părinţi, parinţii m-au ajutat cu ceva bani. Din Donduşeni am cumpărat drapelul şi mi-am continuat calea. Ajungând în Otaci aveam doar un dolar, restul au fost donaţi la o casă de copii, cu acel dolar am şi ajuns în Belarus.
La Minsk am stat alte 5 zile la prietenul Ion, m-am pregătit fizic pentru un drum lung, spre Moscova, la fratele meu mai mic. Din Moscova m-am reîntors spre prima mea ţară absolut necunoscută Letonia, unde m-am simţit superb. Am dormit la mănastire în oraşul Jelgava 2 zile, apoi l-am cunoscut pe Artur, la gară, în Riga. Din Riga am pornit spre Ventspils unde am locuit 4 zile la Anatol, cu care am făcut cunoştinţă în stradă. Tot el mi-a dat şi o bicicletă. Aşa mi-a fost mai uşor să vizitez oraşelul, atât de micuţ, frumos, curat şi neobisnuit din toate câte le-am văzut.
Apoi a urmat satul Papei şi 4 zile de neuitat cu Laurynas, la casa lui de pe malul Mării Baltice. Lituania am tranzitat-o împreună cu Aidis. Am ajuns în Polonia, în Varşovia, am stat foarte puţin. Am continuat drumul spre Cracovia. A urmat Cehia, unde mi-a fost foaarte greu să fac autostopul. Prin Cehia m-am deplasat mai mult cu trenul. Dar totul ce se face se face spre bine. Ulterior Germania am traversat-o numai cu trenul, nemţii sunt foarte receptivi, a urmat ţara la care am visat câţiva ani-Danemarca. Şi aici lucrurile s-au aranjat bine, am dormit la părintele de la biserica catolica în Sønderborg, expediţia mea a urmat cu Copenhagen am ajuns la Jonh, un professor 66 ani casa căruia m-a impresionat de parcă era un muzeu.
Apoi am dormit şi-n stradă şi pe-un vapor în drumul meu de reîntoarcere în Germania. Din Sudul Germaniei m-a întâlnit un prieten şofer de tir, cu el urma să mergem în Spania.
Spania mi-a dat tot ce imi doream, natură intactă, munte, râuri, soluri de diferite culori, masline si soare. De altfel am dormit 2 zile într-o livadă de măsline.
Din Spania am pornit în drum, spre Italia. În Sanremo am petrecut 4 zile minunate pe malul Mării Liguriei, am fost şi la Monaco care pur şi simplu m-a frapat cu frumuseţea lui. Au urmat 2 zile de aşa zisa odihnă 🙂 în parcarea de tiruri de la Wentimiglia unde am făcut cunoştinţă cu mai mulţi români care m-au primenit cu mâncare gustoasă, frigărui, ciorbă iar a doua zi, cu un alt român Iosif, am pornit spre Slovenia. Am cunoscut o mulţime de români în drumurile mele şi de fiecare data m-au ajutat.
Slovenia, de la Sežana până la Liubliana am mers cu trenul, fără bilet, mai departe am fost nevoit să iau un bilet de de autobuz pînă în Zagreb, Croaţia. Acum scriu din camionul lui Miroslav şi mergem spre Serbia a 16 ţară. De când călătoresc am cerut ajutor numai să mă deplasez şi să dorm. Între timp am găsit oameni care m-au ajutat ţi cu ban şi cu mâncare la drum.
Cred în câteva legi care ştiu bine că lucrează.
Viaţa îţi dă ceea ce ceri. Dacă nu faci nimic, nu se întâmplă nimic. Ceea ce semeni, aceea culegi. Totul se face spre bine. Şi desigur cred în mine. Ma ajută mult mesajele de susţinere de la diferiţi oameni. Nu mă tem de greutăţi şi merg numai înainte. Credeam că va fi cu mult mai greu, dar oamenii sunt toţi buni, e nevoie doar să ceri ajutor, indiferent în ce limbă comunici, important să te faci înţeles. Mulţumesc din suflet la toţi care m-au ajutat şi la toţi care mă susţin. Ce va urma, voi vedea, eu sunt optimist.”