Impresii de călătorie din Ephesus-Turcia

Articolul meu de astăzi este de fapt o mașină a timpului care vă teleportează tocmai în Epoca Antică, ne vom primbla pe litoralul Mării Egee și vom povesti despre personaje istorice, fiindcă vorbesc despre impresiile mele din orașul istoric Ephesus.

Din Turcia m-am întors recent și impresiile sunt încă foarte colorate.Am mers cu mașina să descoperim siturile arheologice de pe țărmul Mării Egee, provincia Izmir. Drumul a fost memorabil, mai ales momentul trecerii strâmtorii Dardanele ne-a dat fiori, știți probabil, că pentru aceste teritorii strategice s-au dat lupte grele în perioada primului război mondial.
Nu mai puțin memorabil a fost și vizitarea sitului arheologic Ephesus, amplasat în imediata apropiere de actuala comuna Selçuk. Teritoriul orașului vechi este imens și ne-a cam trebuit ceva rezistență fizică să-l parcurgem pe o căldură de peste 40 de grade.

travelblog.md

Conform legendelor antice Ephesus a fost construit de niște războinice în epoca bronzului, locația orașului fiind schimbată de mai multe ori în funcție de necesitățile vremii.

În anii 300 î.e.n orașul era unul dintre cele mai importante porturi comerciale în bazinul mediteranian. În anul 129 î.e.n toată regiunea a fost încorporată în Imperiul Roman, iar sursele istorice antice indică faptul că populația atinsese cifra de 200 000 de locuitori. Tot pe atunci s-a dat startul construcțiilor monumentale care le putem admira și în zilele noastre.
După cum spuneam orașul este imens și multe clădiri antice sunt păstrate, dar ca să nu vă plictisesc cu date istorice, voi povesti despre trei din ele care m-au impresionat mai mult și despre care am citit ulterior mai multă informație.

Teatrul

Teatrul a fost construit la poalele versantului Muntelui Panayir, fusese pe vremuri unul dintre cel impunător în spațiul egeean măsurând 60 de metri de la scenă până la balcoanele de sus. Capacitatea sălii era de 24 000 de persoane. Primele etaje ale clădirii au fost construite în timpul domniei împăratului Nero.

teatrul_efes_travelblog (2)

teatrul_efes_travelblog (3)
Librăria lui Celsus
Clădirea avea un caracter cultural, dar de fapt este monument funerar. După moartea lui Celsus, un fost guvernator al Efesului, fiul său a ridicat pe mormânt o librărie impunătoare. Clădirea datează din sec. II și are tocmai 16 metri înălțime.

libraria lui celsus_efes (1)

libraria lui celsus_efes (2)
Agora
O piață în aer liber care datează din sec. I. Piața era împrejmuită de colonade care încă există și acum. Agora era cel mai mare centru comercial al orașului unde puteau fi cumpărate bunuri fabricate și alimente, iar restul magazinelor erau de-a lungul colonadelor.

agora_colonade_efes (1)

efes
Eu am rămas impresionată de tot ce am văzut la o distanță de 2 000 de ani. Îmi dau seama ce importanță avea acest oraș în timpurile antice, un oraș bine sistematizat cu clădiri construite atât de perfect că nici măcar de trecerea timpului nu le pasă.

agora_colonade_efes (2)

efes

teatrul_efes_travelblog (1)

teatrul_efes_travelblog (4)