Cît costă o vacanță alternativă la munte?

Vedeţi astăzi un nou guest post de Janesse Solery, fetele au avut în weekend o vacanţă faină cu-n buget redus.

Pentru că iarna mai continuă cam pentru o lună și jumătate mai este suficient timp de prins trenul sau autobuzul pentru o a doua, a treia sau chiar prima vacanță din acest sezon. Din anii mei de universitate urmăresc ofertele pentru odihna de iarnă și cu un fel de regret constat că acestea sunt absolut identice în fiecare an. Ce avem? 3 – 4 nopți în România cu un pachet de excursii; 3 nopți în Ucraina cu cazare în Yaremche și, în cel mai bun caz, transfer la pârtiile din Bukovel (cazarea aici fiind costisitoare); 5 – 7 nopți în Bulgaria. Și toate astea cu transport asigurat doar în perioada sărbătorilor. Ei bine, nu e chiar atât de prost. Dar după ce le-ai încercat pe toate ce faci? Aceleași destinații îți oferă mult mai mult fără să știi.

Această postare o dedic în exclusivitate României și binecunoscutului lanț montan Bucegi spre care se îndreaptă majoritatea turiștilor. Bucegii adăpostesc stațiunile Râșnov, Predeal, Azuga, Bușteni și Sinaia, iar la poalele Munților Postăvaru se află Poiana Brașov. Un mare plus este posibilitatea de a ajunge direct în Brașov din Chișinău, iar din Brașov – cu autobuzul sau trenul în celelalte stațiuni.

Ce se poate de făcut și ce am facut noi

Să începem cu ce se poate de făcut. Noi facem drumeții. Pe timp de iarnă drumețiile sunt deosebit de frumoase. Proximitatea între stațiunile menționate mai sus vă permite:

  • să începeți un traseu în Predeal și să-l finisați în Azuga. Înnoptați într-o pensiune din Azuga. Sau invers.
  • să începeți un traseu în Bușteni și să-l finisați în Azuga. Sau invers.
  • să hoinăriți prin Sinaia, începând de la Cota 1400 în sus.
  • să urcați pe vârful Postăvaru din Poiana Brașov și retur.
  • să faceți un traseu de 2 zile. Înnoptați într-o cabană pe munte.

Noi le-am făcut pe ultimele două. Am mers din Chișinău până în Poiana. În perioada sărbătorilor sunt companii de transport care fac drumul chiar spre stațiunile de odihnă. Am urcat pe Postăvaru. Mult. Prin vânt și ceață. Pe alocuri printre schiori. Dar am ajuns și a fost frumos.1Cu cât mai sus, cu atât mai frumos.

2

3Am luat telecabina până jos. Adevărul este că se putea de improvizat și o sanie din rucsac pe întregul traseu, dar pentru siguranța turiștilor am renunțat la asta.

Am petrecut noaptea la o pensiune din Bușteni. Ne-a costat 35 RON de persoană. Se poate și mai ieftin, mai ales dacă stați mai mult de o noapte.

Procesul de alegere a traseului a fost cam anevoios. Nu mai este vară, când totul e accesibil. Trebuie să dați câte un sunet la cabanele care pot fi întâlnite pe parcursul traseului pentru ca să aflați dacă sunt deschise, iar traseele – practicabile. Există grupuri de munțomani activi , care vă pot fi de folos pentru postări și sfaturi.

Am fost norocoase să gasim un eveniment frumos de weekend organizat de Clubul Carpatic și ne-am alăturat echipei. Am mers pe un traseu de poveste, de o dificultate medie. Traseul este Buşteni – Cabana Gura Diham – Cabana Diham – Glăjerie (drumul de iarnă) – Cabana Mălăieşti. Returul a fost pe același traseu. O noapte la cabană a costat 30 RON de persoană. A fost cald în camere, chiar prea de tot la un anumit moment.4

5

6Se vede și Postăvaru pe care fusesem cu o zi înainte

7Covorul „roșu” spre Cabana Diham

8Cabana Mălăiești

9Dimineața am avut tentația să ascedem pe Omu. Fără colțari, fără bețe. Ei, nu s-a primit. În schimb, am admirat din apropiere adevărata măreție a muntelui, bărbăția-i în toată splendoarea și demnitatea cu care întâlnește fiecare răsărit și apus, furtună și arșiță, pe cei care-l tratează cu respect și pe cei care uită de ce au nimerit aici.

10

12

13

14

Cât ne-a costat? Păi, în jur la 200 RON (1000 MDL sau 50 EUR) , inclusiv mâncarea.

Ce se mai poate de făcut iarna? De mers la Sibiu, de explorat orașul vechi, de facut drumeții sau sport de iarnă la Păltiniș și de vizitat Cisnădioara.

Resurse utile

Harta traseelor montane – https://gis.modulo.ro/hiking2_0

Pensiuni în România – http://www.turistinfo.ro/

Orarul circulației trenurilor – http://www.infofer.ro/

Orarul circulației autobuzelor – http://www.autogari.ro/

Grupuri de iubitori de munte și excursii: Drumeții montane, Arhiva de geografie, Craii muntelui, Ture Carpatine

2 evenimente interesante dintre care unul e gratuit, iar altul – absolut fantastic, bine descris și, cu siguranță, necesar de notat în carnețel.