Sunt pe Westminster Bridge. E dimineață devreme iar eu mai recitesc în grabă 2-3 pagini din ghidul turistic, care îmi confirmă încă o dată, că Londra este unul dintre cele mai frumoase orașe, fiind în același timp istoric și modern.
Mă simt un copil în fața raftului de jucării, de toate vreau și nu știu ce să aleg din mulțimea de atracții turistice extraordinare care merită toată atenția: Westminster Abbey, Catedrala St. Paul, Turnul Londrei, Trafalgar Square și alte câteva zeci de muzee tematice.
Am foarte puțin timp la dispoziție așa că dau prioritate plimbării prin Westminster, inima Londrei turistice. Acest district este totodată inima administrativă, politică și regală a țării. Iar Big Ben, tot de aici, bate ora pentru națiunea întreagă.
Palatul Westminster a fost construit în secolul al XI. de către Edward Confesorul (Edward the Confessor), de atunci acest complex arhitectonic a rămas centrul administrativ al puterii britanice. Totuși primul lucru care-mi vine în minte când zic “Londra”, este celebrul ceas Big Ben, cu siguranță e simbolul Londrei și cel mai fotografiat obiectiv turistic. Ceasul este construit relativ recent, finisat în 1858 și este unul dintre cele mai mari din lume. Prin apropiere am stat minute bune admirând fiecare detaliu, că doar mă aflam lângă “Regele Ceasurilor”, lângă cea mai exactă mașinărie de măsurat timpul.
Drumul meu a continuat pe lângă St. James Park spre Palatul Buckingham. St. James este cel mai vechi parc regal şi stă între trei palate: Buckingham, St. James şi Westminster.
Palatul Buckingham a devenit oficial Palat Regal al monarhului britanic la urcarea pe tron a Reginei Victoria în 1837, fiind primul monarh care a avut reședința permanentă aici. Se poate vizita și interiorul palatului, dar totuși una dintre atracțiile, care a fost dintotdeauna pe placul publicului, e Schimbarea Gărzii Regale, când gardienii îmbrăcați în uniforme roșii, cu căciuli negre înalte, mărșăluiesc prin fața publicului.
Districtul Westminster este cunoscut și datorită Trafalgar Square, un loc obligatoriu de vizitat pentru iubitorii de artă. Or, anume aici se află National Gallery și National Portrait Gallery. Chiar dacă nu sunteți neaparat versați în pictură, aflați că National Gallery este principala galerie de artă din Londra, expunând una dintre cele mai mari colecții de pictură din lume. Pentru mine acest obiectiv a fost de neratat.
Sunt un călător urban înrăit, iar bijuteriile gotice mă compleșesc. O asemenea bijuterie gotică este și Westminster Abbey, cea mai mare și frumoasă catedrală londoneză care a cunoscut tocmai 38 de încoronări oficiale. Catedrala este enormă, luminată spectaculos de candelabre imense, iar ca amintirile de aici să prindă și mai multă culoare, am trecut pe la Colțul Poeților și Capelele Regale.
Westminster este încredibil de ofertant, o zi întreagă este insuficienta, mai ales dacă intenționeză să vezi districtul de la înălțime, de pe malul sudic al Tamisei, din London Eye. Recomand totuși să încetinezi ritmul, doar așa poți să simți cum bate adevărata inima britanica.