A patra zi în Malta. Ok, parcă am văzut multe, dar mai sunt o groază. A patra zi a fost atât de plină, încât spre seară nu-mi mai simțeam picioarele de oboseală.
Am dat startul pornind din Marsaxlokk spre Tarxien. Primul obiectiv turistic, Templul din Tarxien. Un muzeu în aer liber cu artefacte megalitice din perioada neoliticului. Pereți din templu, bucăți mari de statui foarte miticulos lucrate, asta în condițiile în care în anii 3000 i.e.n nu prea se știa de instrumente de lucru. Intrarea 6 euro. Templul din Tarxien face parte din Patrimoniul UNESCO încă din anul 1980.
Următorul obiectiv turistic conform planului trebuia să fie Hypogeum, dar fusesem înformată în Tarxien, că pentru Hypogeum sunt rezervate bilete pentru o lună înainte. Deci, nicio șansă.
Așa că mi-am continuat călătoria până la Catedrala din Paola.
De aici am luat din nou transportul în comun și m-am primblat un pic pe străzile din Floriana, un orășel micuț din apropierea Vallettei. Orășelul are doar 2 300 de locuitori, iar numele i s-a dat în cinstea arhitectorului Pietro Paolo Floriani.
În Floriana se organizează marea parte a concertelor de anvergură, aici sunt câteva grădini publice și tot în Floriana este portul Valletta unde acostează vapoarele de croazieră.
În Malta toate aceste orășele sunt minuscule, practic nici nu-ți dai seama când treci de unul și ajungi în altul, vă dați seama dacă toata țara are puțin peste 300 km.2 (pentru comparație Moldova are 33 000 km.2).
Între Floriana și fortificațiile Vallettei este renumita gara auto de care am tot vorbit. Am ajuns din nou aici și m-am pornit în Birgu-Città Vittoriosa.
Birgu a jucat un rol important de-a lungul istoriei malteze, fiind pozitionată într-un golf liniștit, o poziționare strategică în luptele cu otomanii în anii 1500 (de aici îi vine numele de Vittoriosa), dar și un loc perfect pentru navele engleze în perioada celui de-al doilea război mondial. Trupele și navele engleze au staționat aici până în 1979. De atunci Birgu aparține Maltei.
Acum în Birgu sunt câteva muzee, cel mai important este Muzeul Maritim, câteva palate ai cavalerilor maltezi dar și Catedrale somptuase.
Biserica Sfântului Lawrence are ieșire direct în port, dar și o vedere spectaculoasă spre Valletta. Birgu pentru o perioadă de timp, până la sf.sec.XVI a fost capitala Maltei. Aceste două orașe Valletta și Birgu sunt foarte asemănătore, evident și foarte frumoase.
După Birgu am ajuns până în capătul liniei de autobus Fortul Rinela din Kalkara, apoi la întoarcere am coborât un pic în Marsa pentru o vizită fulger.