Unul din cei 8,5 milioane de vizitatori ai Muzeului Louvre

8,5 milioane de vizitatori… cam atâta lume ajunge anual să viziteze cel mai mare muzeu din Franţa, Muzeul Louvre.

Am fost în Paris de două ori şi în ambele cazuri am vizitat muzeul. Prima oară tocmai era prima duminică din luna iunie şi am intrat gratuit, ce-i drept am cam stat vreo două ore la coadă.
A doua oară deja mi-am luat bilet direct de la case. Există şi varianta online de achizionare a biletului. Pentru tarife şi rezervări vedeţi aici.

DSC05529

Cum ajungi?
Mi-am luat un abonament la metrou şi am circulat bine-merci mai mult cu linia M1, care are staţii în apropierea mai multor obiective turistice. Pentru Louvre coborâţi la staţia Louvre Rivoli, sau Palais Royal. Pe de altă parte recomand să mergeţi mai mult pe jos. Traversaţi parcul Jardin des Tuileries şi iată-vă în faţa istoriei.

La Muzeu.
Intrarea se face pe la Piramidă, în sala Napoleon, deşi dacă veniţi cu metroul există o staţie chiar sub Piramidă şi la fel ajungeţi în sala Napoleon. Aici veţi găsi toată informaţia necesară în câteva limbi de circulatie internaţională.

DSC05589

IMG_2223

Şi acum atenţie ! Muzeul are 3 aripi, Richelieu, Sully şi Denon.
Evident că nu vei putea vizita toate cele 35 000 de obiecte expuse, va trebui sigur să-ţi faci o listă cu câteva exponate mai importante pentru tine. Ca să economiseşti din timp şi să nu te ia oboseala, vezi mai jos câteva opere care sunt vânate de turişti.
1. Lucrarea lui Da Vinci, celebra Mona Lisa se află în aripa Denon, etajul 1.

E o aglomeraţie nebună aici, sunt zeci de turişti care se bulucesc în faţa picturii cu aparatele foto. Dar nicio problemă, sigur ţi se va primi un cadru frumos.

DSC05555
2. “Venus din Milo” se află la parterul aripii Sully. Sculptura a fost găsită în 1820 în Melos (acum Milo din Grecia), datează din anul 100 î.de H. Braţul încă nu a fost găsit.
3. Mobilier de pe timpul lui Ludovic al XIV şi Napoleon al III-lea veţi găsi în aripa Richelieu

IMG_2238

IMG_2239
4. Codul lui Hamurabi la fel îl veşi găsi în aripa Richelieu, sala 3.
Dar, evident că nu vii pentru o zi la Louvre şi vizitezi doar 4 obiecte, încearcă să vezi cât mai mult, ideal să ai un tur ghidat, sau îţi cumperi un ghid al muzeului. Şi pe final o recomandare, intră pe site-ul official www.louvre.fr şi fă-ţi ceva însemnări. Alege ceva memorabil din fiecare colecţie ( pictură, artă islamică, sculptură, antichitate (greacă, romană, etruscă, orientală), arta grafică. http://www.louvre.fr/departements

“ Înfiinţat în anul 1793, Luvru (Paris) este unul dintre primele muzee europene, după Ashmolean Muséum din Londra (1683), Gemaldegalerie din Dresda (1744) şi Muzeele Vaticane (1784). Clădirea care adăposteşte colecţiile muzeului Luvru a fost construită la sfârşitul secolului al XII-lea, în acelaşi timp cu procesul de consolidare a naţiunii franceze, iniţiat de regii „creştini”.
Proiectul acestui grandios muzeu a luat naştere în timpul domniei lui Ludovic al XVI-lea (1774-1792). Pictorul Hubert Robert a fost numit, în anul 1784, responsabil de amenajarea acestuia. Luvru s-a numit, pentru o scurtă perioadă de timp, Musée Napoléon (1803-1815). Reorganizarea sălilor a început în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial şi a culminat, în anul 1984, cu începerea lucrărilor pentru Grand Louvre.”
Spre final vă provoc să citiţi din istoria muzeului în cartea Muzeul Luvru din colecţiile Adevărul.

 

Mai jos o galerie foto cu imagini fin Louvre.

DSC05543

DSC05549

DSC05561

DSC05562

DSC05570

DSC05574

DSC05576

DSC05577

DSC05578

DSC05579

DSC05584

DSC05585

IMG_2225

IMG_2226

IMG_2227

IMG_2230

IMG_2247

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *