„Şcoala Excelenţei Trainerilor” ce este şi unde se organizează. Eu m-am înscris

Spuneam eu că anul 2016 pentru mine este anul rezervat trainingurilor şi cursurilor. Este o investiţie care mai devreme sau mai târziu se va regăsi şi chiar dacă sunt un adult în toată firea, cred că omul nu trebuie să se oprească din învăţat (lifelong learning). Într-un studiu recent, citeam pe net de faptul, că omul învaţă mult mai mult după facultate, decât în timpul facultăţii, probabil se setează nişte priorităţi care în facultate nu sunt conştientizate.

Merg la workshopurile organizate de Amcham şi mai nou încep Şcoala Excelenţei Trainerilor. De ce am ales acest curs? Fiindcă, cred eu că voi folosi cunoştinţele în jobul meu, fiindcă eficienţa şi performanţa anagajatului depinde foarte mult la cât de bine a fost învăţat, cât de bine i s-a explicat ce are de făcut. Probabil în fiecare companie trebuie să existe o persoană delagată part-time să instruiască angajaţii, să comunice cu ei. Or, cam asta e cheia succesului pe termen lung.

„Şcoala Excelenţei Trainerilor”  este organizat de Centrul de Formare Antreprenorială din cadrul Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova pentru o durată de 6 luni.

Instruirea se  desfăşoară în 3 module:

Modulul I. Traininguri modulare în cadrul cărora participanţii vor avea posibilitatea să afle noi tehnici şi metode pentru organizare evenimentelor de instruire la cel mai înalt nivel. De asemenea, după fiecare modul de instruire participanţii vor avea ocazia să-şi testeze cunoştinţele la un training practic şi interactiv;

Modulul II. Coaching individual, care are drept scop pregătirea către susţinerea publică a examenului de absolvire (propriului training);

Modulul III. Elaborarea trainingului individual şi susţinerea acestuia în faţa publicului.

Aşa că ne vedem acolo :) aveţi timp să vă mai gândiţi.

Data începerii cursului: 25 februarie 2016.

Locul desfășurării: Centrul de Formare Antreprenorială, bd. Ștefan cel Mare 151.

Contacte: Bivol Rodica; +373 (22) 23-72-19; +373 (22) 23-32-86, rodica.bivol@chamber.md

Vedeţi programul mai jos sau mai multe detalii pe www.training-center.md 

scoala excelentei trainerilor

One thought on “„Şcoala Excelenţei Trainerilor” ce este şi unde se organizează. Eu m-am înscris

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *