Școala ALTFEL

Eu tare sper într-o zi să găsesc timp să LANSEZ site-ul personal cu propuneri pentru profesori şi părinţi, cu idei să-şi organizeze diversele lecţii şi activităţi un pic ALTFEL. Pot fi un mare ajutor în planificarea acestor activităţi şcolare şi extraşcolare.

Ce mă recomandă? Experienţa. În ultimii 8 ani am organizat zeci de excursii, întâlniri cu scriitori, lecţii deschise cu diverşi profesionişti (medici, oratori, nutriționiști, economiști), atât pentru clasele copiilor mei din Liceul Orizont, cât şi elevi din alte instituţii de învățământ.

Un exemplu de activitate co-organizată de mine.

Sunt ferm convinsă (studiile confirmă ideea mea), că dacă schimbi contextul, orice lecţie poate fi mult mai uşor memorată şi reţinută. Iar dacă mai ieşim din mediul standard ale disciplinelor şcolare şi adăugăm altele cum ar fi: arheologie, psihologie, juridice, dezbateri, nutriţie, artă tradiţională, etc., atunci şcoala devine mult mai atrăgătoare, un aliat în consilierea vocaţională.

Dacă doriţi un ajutor în organizarea evenimentelor şcolare, mă găsiţi la ataman.viorica@gmail.com sau 069400303.

*În articol de mai jos găsiţi câteva detalii despre cum se face Şcoală Altfel în România.

Școala Altfel – Ce activități vor elevii în săptămâna altfel: proiecții de film, educație sexuală, educație juridică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *