În acest weekend am răspuns invitaţiei de a participa la o vizită de informare în Lapuşna. Anume acolo a avut loc prezentarea unui nou traseu turistic-istoric “Ruta oraşelor medievale din Moldova”. Traseul propriu-zis încă nu este definitivat, cel mai probabil vor fi mici modificări sau programul va fi îmbunătăţit dar în mare parte va rămâne aşa cum l-am văzut eu.
Traseul a fost conceput să treacă pe cât posibil pe vechiul drum comercial existent în perioada medievală care unea Europa cu Asia.
Organizatorii şi iniţiatorii proiectului ne-au prezentat câteva menţiuni documentare despre drumul comercial care trecea prin Lăpuşna, dovadă că are o legitimitate istorică şi este destul de interesant pentru iubitorii de călătorii.
Cică polonezul Andrei Taranowski a trecut în repetate rânduri prin Moldova în drumul său spre Constantinopol, a plecat din Liublin, a trecut prin Suceava, prin Lăpuşna, Chilia şi la final Ţarigrad (Constantinopol).
Iar în luna mai a anului 1651, Johann Mayer, emisarul reginei Cristina a Suediei la hanul tătarilor, la întoarcerea spre casă, urmează drumul de la Cetatea Albă, prin Olăneşti, Ciubarciu, Leonteva, Cârnăţeni, trecând prin Lăpuşna spre Prut şi Ţuţora.
Noi am început vizita la Lăpuşna, iar doamnele ghid ne-au povestit câte ceva despre istoria Ţinutului. Muzeul va fi amenajat în interiorul Curţii Domneşti care acum se construieşte pe vechile fundaţii şi după planurile specialiştilor de istorie medievală.
Lăpuşna are o istorie foarte impresionantă, pe acolo au trecut vreo 10 domnitori iar pe timpurile lui Alexandru Lăpuşneanu a cunoscut o perioadă de înflorire comercială. Mama lui Lăpuşneanu era de loc din Lăpuşna. Acum sunt vreo 18 situri arheologice, o nimica toată :), doar de bani sunt nevoie şi de specialişti buni să scoată la iveală comorile din pământ.
Totul este în construcţie dar cel mult peste un an în Lăpuşna vom avea un adevărat Conac Domnesc şi abia aştept să văd ce proiecte adiţionale de agrement vor implementa autorităţile locale.
Curios lucru am aflat la muzeul din Lăpuşna, cică în Poema Polonă cronicarul Miron Costin (1633-1691) precizează că în Ţinutul Lăpuşna era oraşul Lăpuşna şi orăşelul Chişinău. Asta ca să menţionez cât de important era odinioară actualul sătuc.
Vedeţi aici câteva file de istorie care le-am găsit pe site-ul www.lapusna.md .
A doua zi călătoria noastră a continuat pe la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Mereni. Recunosc că nici nu aveam habar de existenţa lui. Iar când am ajuns la faţa locului am rămas uimită de ce frumuseţi am găsit în muzeu. Un muzeul de care nici măcar oraşele din Moldova nu au. Foarte impresionată.
Muzeul de Istorie si Etnografie este un monument istoric cu care se poate mândri satul Mereni, fiind inclus în registrul monumentelor istorice ocrotite de stat, acesta este o bijuterie inedită prin istoria ce o poartă peste ani. Clădirea sa, construită special pentru Banca Populară “Rejep” în 1910-1911, cu arhitectură unică (a fost ridicat dintr-o compoziție extraordinară de lut, păr de cal si ouă de pasăre), cu podea din teracotă adusă din Germania special pentru construcția acestuia, este un monument, care nu poate să nu atragă atenția celor care trec prin preajmă.
Drumul nostru prin localităţi medievale a trecut pe la Căuşeni. Citisem programul şi ştiam că urma să vizităm Biserica Adormirii Maicii Domnului. Mai fusesem în călătoriile mele prin Moldova la Căuşeni, dar biserica am văzut-o doar pe dinafară. Iar acum în sfârşit urma să-i trec pragul.
A fost de fapt o favoare pentru grupul nostru de informare, biserica este inchisă pentru vizitatori.
Într-adevăr este una specială, istoricii încă nu s-au pus de acord cu perioada când a fost construită, ce-i drept până acum nici nu s-a făcut mai nimic acolo.
Doar de ceva ani se monitorizeză temperatura şi umezeala, s-a schimbat acoperişul şi s-au făcut lucrări de drenaj. Părerea mea că este cel mai autentic şi cel mai valoros monument de pe teritoriul Moldovei.
Interiorul cu picturi murale seamănă foarte mult cu bisericile pictate din Bucovina, de altfel şi biserica noastră cu siguranţă merită să fie inclusă în patrimoniul UNESCO analog cu bisericile bucovinene.
Spuneam că, data exactă a construcţiei nu se cunoaşte, poate sec.XV, poate mai devreme, picturile însă posibil să fie de prin anii 1763.
Sărmana construcţie a fost lăsată mult timp în paragină iar în perioada sovietică în genere se afumau merele acolo.
O legendă spune că în perioada ocupaţiei tătăreşti, călăreţii tatari şi-au lasat caii acolo la adăpost. A doua zi de dimineaţa toţi caii erau morţi şi tatarii de supărare au scos ochii îngerilor pictaţi. Într-adevăr picturile în dreptul îngerilor sunt devastate .
Căuşenenii consideră locul sfânt, cică slujbele acolo au o altă putere. Eu pot să spun că biserica pe din afară nu impresionează, fiind pe jumătate în pământ, dar când cobori pragul este uimitor de mare şi de spaţioasă.
Chiar dacă eram mulţi şi cam gălăgioşi oricum senzaţia de mistic m-a copleşit. O altă legendă spune că tatarii nu permitea să se construiască un edificiu mai înalt decât un călăreţ cu suliţa în mână.
Eu atât de mult m-am bucurat că am avut ocazia să văd lăcaşul de o mare valoare arhitecturală, istorică, culturală şi abia aştept ca cineva din conducerea Ministerului Culturii să găsească resurse să o includă în circuitele turistice. Are un potenţial enorm.
Punctul terminus al călătoriei noastre a fost satul Palanca din Ştefan Vodă. Satul la fel este inclus în acest proiect comun transfrontalier de amenajarea locurilor istorice, cert este că la Palanca probabil este de nevoie de mai multe resurse. Tot ce există acum este doar pe hârtie şi în pământ. Adică trebuie atrase ceva fonduri pentru iniţierea şi desfăşurarea săpăturilor arheologice pentru a scoate la iveală vechile cetăţi geto-dacice şi medievale. Se ştie doar că Palanca sau Cetatea Iurgheci era de fapt o cetăţuie auxiliară, un avant post în apărarea Cetăţii Albe. Are şi ea povestea ei în istorie.
Cam acesta a fost traseul meu pe drumul vechi medieval, a fost un traseu de informare, cu siguranţa va mai fi ceva adăugat pe traseu, părearea mea că pentru călătorii iubitori de istorie va trezi interesul. Mai ales când te gândeşti că prin anii 1500 pe aici treceau comercianţi care aduceau produse din Asia spre Europa. Cine ar fi crezut? Eu aş recomanda ca elevii să facă o lecţie de istorie pe acest drum, cu siguranţă vor afla o groază de curiozităţi.
PS. Că tot am vorbit de programul transfrontalier, este vorba de Programul de Cooperare România-Ucraina-Moldova.
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
