Sulina-cum ajungi şi ce să faci în Delta Dunării

Prima oară am ajuns în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în primăvara lui 2014, pe lângă lacul Razim, Sinoe şi Goloviţa. Evident că mi-a plăcut mult, aşa că eram decişi, cu prima ocazie să ajungem în adevărata Deltă.

În apropiere de Tulcea se bifurcă 2 braţe ale Dunării, braţul Sulina şi braţul Sfântul Gheorghe. Am ales să căutăm cazare în Sulina deşi nici satul Sfântul Gheorghe nu-i de neglijat.SULINA Map

Acum, în plin sezon estival, cam totul era ocupat 100% la pensiunile din oraş, doar cu un dram de noroc (cineva a refuzat cazarea)… şi uite în câteva ore eram deja pregătiţi de drum.

Sâmbăta, pe la prânz ne-am pornit. Chişinău-Cahul-Vama Oancea-Galaţi. La Galaţi am trecut Dunărea cu bacul în Dobrogea, iar mai departe am ţinut direcţia spre Tulcea.

Nu ne-am grăbit nicăieri, am ales să înnoptăm la Tulcea. Şalupa spre Sulina, pleacă la 10 dimineaţa (asta ca să prinzi o zi plină în Sulina), dacă nu alegeam această variantă, trebuia, fie să ne pornim cu noaptea în cap din Chişinău, fie să alegem o altă oră de transfer Tulcea-Sulina. Pentru noi a fost mai bine să stăm o noapte în Tulcea, apoi a doua zi, să ne continuăm călătoria mai departe. Transferul Dunărea bac-21 RON. Cazare Tulcea pentru toată familia 30 euro la hotel Insula. O cină în Tulcea pentru toată familia 70 RON.

sulina-travelblogmd (2)
Pe bac-traversând Dunărea

Transportul

Pentru  transfer Tulcea-Sulina am accesat https://www.facebook.com/pages/NAVA-Rapida-DIANA

Atenţie, obligatoriu trebuie să sunaţi pentru programări, inclusiv precizaţi pontonul de îmbarcare din Tulcea.

Cost transfer într-o direcţie Tulcea-Sulina pentru un adult e 60 RON. Copilul de 8 ani e deja considerat adult :). Distanţa pe apă între oraşe e de 70 km. Cu nava rapidă se face în 1 oră 45 minute.

Transportul clasic de pasageri cu vaporul e mai ieftin, în schimb durează 4 ore.

Cazare

Noi am căutat mult, dar ne-am cazat unde s-a primit. Pensiunea Iulia se află foarte aproape de cafenelele de pe faleză, în centrul orăşelului pe strada a IV-a. În Sulina străzile paralele cu Dunărea sunt numerotate, nu au denumiri clasice.

Din recomandările de pe bloguri ştiu că Pensiunea Perla Dunării e foarte bună.

Pensiunea Iulia, la care ne-am cazat, avea camerele cam mici, în schimb găteau foarte bine. Cost cameră 140 RON.

Masa.

Tot ce am comandat la masă au fost preparate din peşte. Supă de peşte, plachie de peşte, peşte saramură, piftie de peşte. Calcanul şi ştiucă în meniu, totul proaspăt, direct de la chirhană (un fel de piaţă de peşte).

O masă la cină pentru un adult variază între 30-35 RON.sulina (6)

sulina (9)Oraşul Sulina

Oraşul este mic, maşini foarte puţine, în schimb când asculţi istoria oraşului la muzeu, cel locat la Farul Comisiei Europene a Dunării, vezi totul cu alţi ochi. Orașul a avut o istorie foarte impresionantă datorată faptului că a fost porto franca ( adică port fără taxe) în sec. XIX. Şi datorită existenţei sediului acestei Comisii Europene a Dunării.sulina (11)Acum oraşul practic se reface din nou, după ce a tot fost părăsit de localnici după 1989. Faleza este chiar drăguţă. De altfel am avut surpriza să văd cum acostează o nava de croazieră.

sulina (7)Nu trebuie de ratat muzeul găzduit de fostul Far al Comisiei Europenea Dunării şi cele câteva biserici din oraş.sulina (12)Atenţie mare la cimitir, da, da, aţi citit bine, este cimitirul unde sunt îngropaţi piraţi, prinţese, marinari, lume de pe lume de  diferite confesiuni. O plimbare prin cimitirul din Sulina este obligatorie.

Plaja Sulina.

Plaja se află cam la 3 km. de oraş. Drumul deşi curat şi pavat, oricum e obositor. Aşa că luam de obicei taxi până la plajă. 10 RON călătoria. Sau puteţi închiria biciclete cu 15 RON, pentru toată ziua. Bicicletele de închiriat se aflau în apropiere de Tabara de vară Sulina.

Plaja este de nisip, chiar dacă era luna iulie, absolut deloc aglomerată. Aglomeraţie doar în apropierea barurilor şi a locurilor unde se închiriau şezlongurile. În rest, dacă-ţi luai prosopul şi te îndepărtai un pic, erau doar pescăruşii şi marea.

Nisipul fin, intrarea în mare foarte lină. Perfect pentru copii, cam plictisitor pentru maturi.

Preţ şezlong mic şi umbrela-10 RON /ziua. Pentru ceva mai mare 15 RON/ziua.

sulina (4)

sulina (5)Excursii din Sulina.

Sunt 2 excursii importante la care trebuie să mergeţi. Una este pe canale cu destinaţia finală Pădurea Letea. Durează cam 5 ore şi e obositoare. A doua-la fel pe canale cu destinaţia finală, km.0, locul unde se revarsă Dunărea în mare. Aceasta se organizează de obicei seara şi durează cam 3 ore.sulina

sulina (1)

sulina (2)

Ponturi.

Cel mai bine să meargeţi în Deltă la sfârșitul lunii mai când apele Dunării sunt mai ridicate și e ușor de deplasat cu șalupa pe toate canalele. În așa caz veți vedea foarte multe păsări în habitatul lor natural.

Apoi să încercaţi cât mai multe feluri de mâncare preparate din pește. Mâncarea este absolut delicioasă.

Pentru transferurile rapide cu șalupa se fac rezervări telefonice. Obligatoriu să faceți rezervări pentru hotel, în plin sezon sunt mulți turiști iar pensiunile/hotelurile sunt ocupate cam 100%. Așa că trebuie să vă asigurați din timp, dacă nu doriți să dormiți sub cerul liber.

Pentru cei care vor să meargă la pescuit în Deltă, cel mai potrivit este luna septembrie, dar  aveți grijă că trebuie de cumpărat un permis de acces de pe http://www.ddbra.ro/activitati/permise-online

Nu uitaţi să precizaţi de fiecare dată, locul îmbarcării/debarcării atât în Sulina cât şi-n Tulcea.