În fiecare sâmbătă mergeam la Bălți și duminica ne întorceam înapoi la Chișinău. 3 ani de zile. Foarte rar, dar foarte rar s-a întâmplat să omitem vreo sâmbătă, să nu mergem. Știam fiecare gaură de pe M14. Așa a fost cât Andrieșul meu a stat la părinți. Și în călătoriile noastre niciodată nu ne-am făcut drum să trecem pe la Mănăstirea Țigănești, deși vedeam că pădurea merita efortul să cotim din drum.
Astăzi, în a doua zi de Paște am făcut o escapadă pe acolo. Mănăstirea se află cam la vreo 40 km. de Chișinău. Alți vreo 2 km. se fac prin pădure. Ce locuri bune pentru drumeții…. Și de ce nu se fac niște trasee marcate?
Intrarea în lăcaș pare delăsată, dar ajungând în curte e destul de amenajat și curat. Flori îngrijite, gazon, copăcei. Noi ca de obicei am căutat să intrăm cu cineva în vorbă. Am ajuns la magazinul bisericesc, de altfel cu o ofertă impresionantă de carte. Și am întrebat de călugărul de acolo dacă știe mai multă informație despre locuri. Așa am aflat că Mănăstirea datează din 1725. Un boier a făcut o bisericuță de lemn pentru călugării care se ascundeau prin păduri de frica tatarilor.
În 1846, pe locul bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, care se ruinase deja, a fost construită o biserică din piatră. A doua biserică (de iarnă), cu hramul „Sfântul Nicolae”, a fost construită în 1868.
În perioada sovietică au venit timpuri grele, iar din 1960 a fost închisă total, pământurile date colhozului, iar călugării împrăștiați sau chiar și mai grav întemnițați și împușcați. În locul lor au fost aduși oameni cu tulburări mintale. Cică au fost o perioadă când erau și 500 de suflete pe acolo.
În fine, din anul 1992 Mănăstirea s-a redeschis, acum sunt aproximativ 35 de ascultători.
Nouă ne-a plăcut locușorul Izvorul Tămăduitor. E o mini bisericuță construită peste izvor. 
Absolut totul necesită o restaurare bună. Partea amuzantă că-n antreul Bisericii de Iarnă pereții erau făcuți cu tencuială decorativă. Încă așa ceva n-am mai văzut.
Și partea curioasă legat de această biserică, arhitectural este atât de diferită față de alte biserici de ce-am mai văzut pe la noi sau în România. Parcă mai degrabă seamănă cu o biserică catolică sau protestantă și nici vorbă de biserică ortodoxă.
Împrejurimile sunt superbe, extraordinare pentru drumeție. Sunt două lacuri mari iar în depărtare se vedeau construcții pentru odihnă. Deja acasă am citit un articol din 2010 pe www.timpul.md că acele locuri apațin unui ex deputat.
Totul este părăsit, căsuțele lăsate de izbeliște, pază la poartă încă mai au. Ne-am cerut voie să trecem mai departe spre Codri. Accesul evident interzis. Asta într-o rezervație naturală.
Și așa am luat-o la pas prin pădure. Foșnet de frunze, cântec de păsări și din când în când țipam noi, că doar eram în pădure 🙂
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
