De curând am fost într-un press trip “Pe urmele polonezilor în Moldova”. Un subiect aproape sufletului, unde mai pui, că mă tot chinui să învăţ polona iar câteva procente din felul meu de a fi se datorează unui bunel de origini poloneze.
Ne-am adunat cu toţii în faţa Palatului Naţional şi am pornit la drum. Mare mi-a fost bucuria să aflu că avem colegi de drum pe câteva doamne de la Liga Femeilor Poloneze, or pentru mine este important să mă apuc în sfârşit de limba polonă şi vreau să mă integrez în societatea poloneză de la noi.
Legătura Moldovei cu Polonia datează din sec. XIV, când ţările erau învecinate şi le unea o singură frontieră. Astfel de-a lungul secolelor s-au închegat relaţii de vecinătate şi bună înţelegere, de toleranţă şi prietenie, de suzeranitate şi vasalitate, militare şi comerciale, dinastice şi culurale, de mariaj şi spirituale.
Prima oprire în drumul nostru a fost la Orhei, la Biserica Romano-Catolică Adormirea Maicii Domnului, printre puţinele şi cu sigranţă cea mai frumoasă operă arhitecturală neo-gotică din Moldova. Eu, de altfel, pe altele nici nu prea le ştiu, dar ceea ce este la Orhei poţi vedea prin Europa, prin vestul României dar aproape deloc în Moldova. O raritate.
Biserica a fost construită pentru comunitatea catolică din oraş, din banii polonezei Cezarina Dobrovolskaya în anul 1914. La aniversarea de 100 de ani au venit la Orhei doua strănepoate din Elveţia ale boieroacei Cezarina.
Deşi era încă de dimineaţa am trecut cu toţii la un brunch, la Chateau Vartely. De Vartely am doar cuvinte de laudă, la ei totul e la patru ace. Degustarea, localul, totul e făcut cu dăruire şi profesionist. Mă declar fan “Individo”
În continuare ne-am îndreptat spre ţinutul Sorocei, pe moşia satului Soloneţ. Despre influenţa boierului Brzozwski se vorbeşte şi acum. Moara făcută de boier înca mai macină. Edificiul datează din sec XIX.
Conacul boierului Constantin Brzozowski a adăpostit un timp spitalul militar, colonie pentru copii, internat. Acum este sub protecţia statului deşi deja sunt multe lucrări aiurea făcute pe acolo. Au cam dat-o în bară cu clasicile termopane.
Iată parcul de lângă conac este impresionant şi mai impresionant este beciul. 
Soloneţul ar face ceva bănuţi din asta, doar că trebuie şi nişte idei bune. Şi investiţii evident.
Pe încetişorul ne-am apropiat de Soroca. În Soroca sunt 2 asociaţii ale polonezilor de acolo. De altfel destul de active. Or, în perioada sovietică mulţi s-au declarat ucraineni deşi erau polonezi la origini, acum însă are loc o renaştere în rândurile minorităţilor poloneze.
Cetatea Soroca a cunoscut o prezenţă a polonezilor, aceştia având în perioada 1684-1699 o granizoană pe teritoriu. La Soroca trebuie de venit cu orice ocazie, ghidul Nicolae Bulat imediat te transpune în atmosfera medievală, chit că toţi stau cu smarphonurile în mână.
Ultimul obiect pe traseu este Satul Cosăuţi, vestitul sat al meşterilor pietrari. Gazdă ne-a fost directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Cosăuţi. Muzeul se află în fosta şcoală construită de boierul Mihalovski.
Cosăuţenii au o colecţie impresionantă de vestigii şi obiecte de muzeu, bravo lor, deşi sunt încă multe de îmbunătăţit.
Faptul că am vazut un os de mamut într-o cutie de jucărie o să ţin minte multişor.
Cam asta am văzut noi, deşi traseul presupune alte câteva obiective şi anume Muzeul Satului Stârcea, Biserica Catolică din Stârcea, Rezervaţia Științifică Pădurea Domnească şi oraşul Bălţi.
Urmăriţi travelblog.md, am să revin cu detalii referitor la acest traseu!
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
