O zi prin Ierusalim

Haideţi să vă spun despre impresiile mele din Israel, mai exact din Ierusalim, un oraș cu o istorie bogată și controversată. Denumirea Ierusalim este formată din cuvintele ebraice ir, care înseamnă “oraș” și salom care înseamnă “pace”. Orașul este un tezaur de arheologie, religie și artă. De-a lungul istoriei, a fost distrus și reconstruit de zeci de ori.

Este orașul sfânt al celor trei mari religii monoteiste din lume: adăpostește Sfântul Mormânt a lui Hristos, venerat de creștini, stânca de pe care Mohamed s-a înălțat la cer, sacră pentru musulmani și Zidul Plângerii, loc de rugăciune pentru evrei. Toate obiectivele turistice care le-am văzut în partea veche a orașului au fost parte dintr-un circuit. Recunosc că am avut mari emoții pe toată perioada excursiei, fără să-mi dau seama de ce, e chiar emoționant să calci pe niște locuri cu mii de ani istorie tumultuoasă și mai ales venerate.

Am mers pe via Dolorosa și primul obiectiv a fost Biserica Sfântului Mormânt. Este cel mai sacru loc creștin din Ierusalim. Aici la începutul secolului I a fost loc de execuție, numit și Golgota. Tot aici erau săpate și mormintele celor executați. Săpăturile arheologice mai recente au scos la iveală multe morminte, dintre care unul se presupune că ar fi a lui Iisus. Este foarte multă îmbulzeală în Biserică, mai ales dacă e zi de sărbătoare. Cei mai mulți se îmbulzesc la Piatra Ungerii. Tradiția spune că aici a fost așezat Iisus când a fost dat jos de pe cruce.

IMG_0217

În interiorul bisericii mari se află o bisercuță mai mică, numită Anastasis, adică Înviere. În interiorul ei se fac procesiunile și slujbele în Sâmbăta Mare pentru primirea Sfintei Lumini.
Vă povestesc şi o curiozitate, pe care am reţinut-o în mod sprecial. Deci la intrarea principală în Biserica Sfântului Mormânt,la nivelul doi este o scară, care stă acolo atârnată încă din anul 1830, data exactă totuşi nu se cunoaşte.

IMG_0212

IMG_0214

Faptul că scara rămâne neschimbată înseamnă că nu se face nicio schimbare în interiorul bisericii, fară acordul tuturor celor 6 confesiuni (Armenească, Siriană, Copta, Etiopeană,Catolică, Greacă ), aşa că scara stă pe o cornişă a Ortodoxilor Greci, iar fereastra aparţine Bisericii Apostolice Armene, nu se umblă la ea, altfel iese cu scandal. Pare cam straniu pentru sec.XXI?

Un alt loc, care m-a marcat în această excursie a fost Zidul Plângerii. Simbol al credinței evreiești, Zidul Plângerii este o rămășiță a zidului de apărare vestic al esplanadei cunoscute sub numele de Muntele Templului lui Irod. Timp de aproape două mii de ani, evreii din toate colțurile lumii au venit să se roage în fața acestui zid. Personal, nu atât zidul m-a impresionat cât comportamentul credincioșilor din fața zidului. Am văzut lume plângând, alții lovindu-se de zid, alții rugându-se cu voce tare în fața zidului. Eu, ca și mai toți turiștii am lăsat un bilețel în crăpăturile zidului. Mii și mii de răvașe sunt acolo înghesuite.

IMG_0230

Să povestești despre Ierusalim îți trebuie o carte și nu doar spațiul unui articol, dar vreau să zic că a fost o excursie memorabilă și cu mare drag aș merge din nou în Israel. Datorită varietății peisajelor și diversităților climatice, această țară atrage turiști de toate felurile. Mii de pelerini călătoresc în fiecare an la bisericile, sinagogile și moscheile din Ierusalim sau alte orașe israeliene. Iar siturile arheologice răspândite în toată țara sunt deosebite pentru pasionații de istorie și artă. Sunt sigură că fiecare turist va găsi ceva unic, pe potriva așteptărilor într-o țară cu adevărat memorabilă.

ierus ierus2 ierusalim colaj