Mănăstira Căpriana este cel mai vechi lăcaş de cult din Moldova, prima atestare este în hrisovul domnesc din februarie 1429, cu numele de Mănăstirea de Vişnevăţ, ctitorie a lui Alexandru cel Bun. Amplasată în ţinutul Lăpuşna, actual în satul Căpriana, raionul Străşeni, la 40 km. de Chişinău.
Cel mai simplu să mergeţi pe Şoseaua Hânceşti, nu prin Străşeni, drumul este mai bun, iar codrii sunt absolut superbi.
De la drumul principal, mai faceţi la dreapta încă 3 km. şi sunteţi la destinaţie.
Mănăstirea a fost ridicată lângă izvorul Işnovăţ, cunoscut fiind locul ca Poiana lui Căprian. Prima menţiune de Căpriana apare prin anul 1545 pe o evanghelie, adusă în dar de Petru Rareş, acestei Mănăstiri.
Biserica „Adormirii Maicii Domnului” din Complexul Monahal este ctitorită în timpul lui Ştefan Cel Mare, de aici şi confuzia, că Mănăstirea este de pe timpul lui Ştefan. Biserica a fost construită în stil moldovenesc, dar s-a dărămat de la un cutremur, ceea ce avem acum cu mari modificări evident, este de pe timpul lui Petru Rareş (1545).
Deja pe vremea lui Alexandru Lăpuşneanu, Mănăstirea este consemnată în documente, ca fiind una destul de bogată cu 16 sate şi moşii, inclusiv şi satul Purcari cu viile lor şi podgoriile de la Cotnari.
Un alt an de răscruce pentru Mănăstire a fost 1698, când Antioh Cantemir a emis un hrisov, prin care închină Mănăstirea Căpriana, Mănăstirii Zografu de pe Muntele Athos.Din păcate, o alegere greşită, fiindcă toată avuţia mănăstirii era transferată spre Athos.
Căpriana, chiar a avut un trecut spectaculos, o altă răscruce a fost anul 1813, când după Anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, prin ucazul lui Alexandru I, Căpriana este desprinsă de Mănăstirea Zografu şi este deja reşedinţa Eparhiei Chişinăului şi Hotinului.
Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni face o serie de reconstrucţii, au fost scoase o serie de elemente moldoveneşti şi începe să se transforme într-un amalgam arhitectural.
După 25 de independenţă, revine la mănăstirea Zografu în 1937, până la începutul primului război mondial. După anul 1918, după unirea Basarabiei cu România, Mănăstirea în sfârşit obţine statutul de până la 1698, adică Mănăstire de sinestătătoare.
Şi a venit anul 1962-Anul când Mănăstirea a fost închisă definitiv-perioada sovietică.
Reînvie în 1989, de atunci a început să funcţioneze în regim normal, dar din păcate, în urma amplelor lucrări de reconstrucţie din anul 2002, au au fost şterse urmele istorie lăsate peste Mănăstire.
Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md
