Cei care mă urmăriți pe Facebook știți deja că-n acest weekend am mers în excursie la Lviv cu Family Travel. (update 2017: Agenția nu mai activează). Mi-am pus în gând să scriu impresii aici pe blog, imediat, cât impresiile sunt fierbinți, deși recunosc că este o misiune aproape imposibilă. Zic imposbilă, fiindcă orașul de fapt este un mix din mai multe orașe, acolo găsești o bucățică de Praga, de Cracovia, de Viena și desigur cultura ucraineană, ruteană și foarte puțin sovietică. Articolul meu va fi ca un puzzle, încerc să pun alături piesă cu piesă ca să vă faceți o idee generală ce înseamnă Lvivul sau mai pe românește Liovul.
Ne-am pornit din Chișinău la 10 seara, împreună cu băiatul meu.
Andrieș n-are nicio treabă cu somnul la drum, s-a culcat imediat și s-a trezit a doua zi la șapte. Exact ca și acasă. Drumul propriu-zis a durat 12 ore, este obositor pentru cei care nu prea sunt obișnuiți, eu călătorind des cu autocarul n-am simțit disconfort.Poate doar de la drumurile “bombardate” ucrainești. Sunt într-un mare hal.
Pe la 10 dimineața eram în oraș și conform programului, mai întâi, urma să trecem pe la Festivalul Ciocolatei iar la amiază să ne vedem cu ghidul local pentru o excursie pietonală. Așa și am făcut. Doar că până la festival am mai avut o oră liberă și am hoinărit foarte puțin pe cont propriu. Ei, prima impresie nu m-a dat pe spate, în schimb cât ne-am văzut cu ghidul, când am intrat în biserici, când am auzit o mulțime de legende, atunci impresiile mele explodau. M-am convins încă o dată că-n excursii sunt inevitabile serviciile unui ghid, cu alți ochi descoperi oamenii și locul.
Despre Festival voi povesti în altă postare, nu vreau să mă abat de tema Lvivului, cu toate că în acest oraș cuvintele Lviv, ciocolată și cafea sunt sinonime.
Excursia pietonală am început-o în fața Teatrului de Operă pe Bulevardul Svobody. O clădire impunătoare care datează încă din anul 1897, acum poartă numele Solomiya Krushelnytska. Cică arhitectorul a ales un loc mlăștinos pentru a construi teatrul și în primul an, după ce a fost finisat, s-a înfundat în pământ vreo 50 cm. Arhitectorul Zygmunt Gorgolewski n-a putut face față situație și a murit sărmanul de supărare, nu știa el că teatrul lui va sta mândru și semeț peste suta de ani. Și mai stă.
Mai departe ne-am dus în inima târgului de odinioară, Piața Rynok, acolo unde fierbe adevărata viață lioveană. Acolo unde mustește istoria și fiecare clădire are atâtea legende de spus că îţi trebuie o săptămână să stai prin Lviv ca să le dai de capăt.
Din 1387 până în 1772, Lviv face parte din Rzeczpospolita. De aici se trage toată cultura poloneză al orașului. Și când vorbesc de cultură mă refer la influențe în religie, arhitectura bisericilor, arhitectura caselor, gastronomia și influența lingvistică. Din 1772 până în 1918 a fost parte din Imperiul Austriac mai apoi Austro-Ungar. Atunci au adus adevărata civilizație vieneză în oraș. Cafeaua, tramvai, reorganizarea urbană, școli, reorganizarea bisericească și câte și mai câte n-au adus austriecii după ei. De altfel marea majoritate a clădirilor, parcurilor publice, drumurile pavate sunt anume din perioada Imperiului Austriac.
Spuneam că ghidul ne-a dus în piața Rynok, o piață dreptunghiulară care are în mijloc Primăria, administrația locală. Organizarea pieții a fost gândită încă de pe timpul regelui polonez Kazimierz III. Adevăratele povești de fapt sunt în clădirile de pe margine, care pe vremuri au aparținut celor mai bogați oameni din oraș. Curios faptul că-ți dădeai seama de bogăția omului după numărul de ferestre care are fațada. Dacă erau 3 ferestre atunci omul era foarte bogat iar dacă 4 ferestre, atunci era vorba de bogății de neimaginat. În una din aceste case am întrat și noi. Foarte atrăgătoare este casa neagră care datează încă din anii 1588. În stil Renaissance deosebită prin faptul că s-a oxidat vopseaua și așa a ajuns să fie neagră.
Un alt lucru curios din piață este clădirea Atlas, un local unde pentru prima oară s-a deschis un WC public. Așa că expresia “merg la Atlas” înseamnă de fapt că vreau la WC.
Tinerii nu mai folosesc această expresie, dar la bătrâni încă se mai întâlnește. Tot în această piața am intrat într-o cafenea absolut inedită. Am trecut prin diverse holuri și subsoluri, cică arată cum se scoate din pământ cafeaua, evident că este o glumă, cozile la această cafenea însă nu sunt o glumă, sunt enorme chiar.
Și apropo de subsoluri, o mulțime de cafenele și restaurante au amenajate săli inclusiv prin subsoluri și tuneluri subterante. Tunelurile au fost săpate în timpul diverselor războaie, acum în aceste tuneluri sunt amenajate restaurante tematice.
Tot într-un tunel din asta este restaurantul Крыивка, un loc unde moscalilor le este interzis iar parola este Slava Ukraine. Un local unde vorba rusească este interzisă și dacă te prind vorbind în rusă, posibil să fii și “pedepsit”.
Tot în această piața este Muzeul Farmaciei unde am văzut cum era și de așteptat o serie de vase unde se preparau infuzii și leacuri, partea surprinzătoare că din nou ne-au dus prin mai multe tuneluri și tadam!!!! Am ieșit în holul unui bloc de locuit.
De asta și spuneam că-i grea misiunea să povestesc despre Lviv, mixul de culturi și de obiceiuri locale te bulversează.
Ca să nu mai zic de mulțimea de biserici, greco-catolice și catolice, probabil doar la Roma am mai văzut atâtea lăcaşuri amplasate unul lângă altul.
Dar interiorul lor…. Doamne-Doamne, asta trebuie de văzut, să povestesc nu prea îmi ajung cuvinte să descriu cât de bogat și divers erau toate decorate.
Și acum văd în ochi o pictură murală în biserica Armenească: 3 călugări care duc sicriul unui episcop. Unul din spate are fața acoperită cu negru, semn că el e trecutul, călugărul din mijloc se uită în spate adică la trecut, semn că prezentul de fapt nu există și călugărul din față avea ochii închiși, semn că el e viitorul necunoscut. Atât de profund mesajul că tocmai m-au trecut fiorii uitându-mă la pictură.
Biserica iezuită, la fel, impresionează prin poveștile sale. Cică când populația locală era tentată să adere la protenstantism, au venit în oraș iezuiții să-i învețe minte, una că foloseau metode mai puțin creștinești, alta de bine, că au deschis o școală care era gratuită pentru toți băieții indiferent de religie. Și așa au intors gloata înapoi spre catolicism. În zilele noastre biserica este de confesiunea greco-catolică.
Catedrala Dominicană este probabil cea mai vizibilă din oraș, are un dom măreț care se vede din toate părțile. E biserică catolică, care își are începuturile încă din anii 1300. În timpurile sovietice acolo activa muzeul atheismului, acum pe lângă biserică este muzeul istoriei religiilor. Din extreme în extreme.
Și într-un final, excursia s-a terminat la Biserica Ortodoxă, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută de mulți drept Biserica Valahă. Ce-i drept ghidul n-a spus nimic că pe timpuri această biserică a fost finanțată și de Alexandru Lăupușneanu. Ca să vezi ce mică-i lumea :).
Cam așa a fost prima mea zi în Lviv, foarte plină în emoții și impresii. Pe alocuri obositoarea, dar oboseala se uită, în schimb mă uit acum la poze și mă bucur că am avut ocazia să văd cu ochii mei toate aceste frumuseți.
Despre Mitropolitul Andrei, despre Cimitir și despre Cetatea de Sus vă scriu în curând :).