De curând am făcut o mică escapadă cu fiică-mea la Bucureşti. Continuăm tradiţia noastră de a călători separat, doar cu câte un copil. Am scris într-o altă postare de ce am decis să călătorim anume aşa.
Deci, cea mai recentă călătorie a fost în Bucureşti. Oraşul are şi va avea un loc aparte în istoria vieţii mele, a fost oraşul studenţiei, oraşul studiilor, emoţiilor, colegilor de facultate, planurilor. O dată la 2-3 ani ajung prin Piaţa Romană şi retrăiesc toţi acei ani, pe cât de frumoşi, pe atât de grei.
Acum însă, la maturitate, când las nostalgiile la o parte, am început să văd totul cu alţi ochi.
Bine, cu Chişinăul m-am obişnuit, să fie totul stricat şi aiurea, dar de la Bucureşti am alte aşteptări. Acum însă mi-au sărit în ochi obsesiv dalele, pavelele, trotuarele stricate. Cerşetorii. Romii din casele părăsite, la doi paşi de Casa Poporului. Graffitiurile de pe malurile Dâmboviţei. Lehametea hostesselor şi chelnerilor din Centrul Vechi.
Desigur, Bucureştiul are istorie, arhitectură…voi povesti ce poţi să faci într-o zi de weekend prin oraş. Bucureştiul va rămâne în suflet, dar am o senzaţie de dezamăgire, de care nu pot scăpa de câteva zile. Parcă cineva îmi fură oraşul.
*O fotografie recentă din Piaţa Romană
