Atunci când cineva mă întreabă de recomandări de călătorie, îmi trebuie câteva secunde să-mi formulez gândurile…nu că n-aș putea să povestesc, ba din contra, eu povestesc cu un mare entuziasm despre tot și există riscul să rămână interlocutorul meu nițel dezamăgit (aparent realitatea nu corespunde cu relatările mele). Dar asta este, suntem cu toții diferiți, cu preferințe nebănuit de diferite. Și ce-mi place mie, nu-i place altuia.
Când sunt invitată la TV sau la radio, la fel, nu știu cum să formulez cât mai corect discursul astfel încât să fiu înțeleasă corect.
De ce zic toate astea? Fiindcă am întâlnit pe parcursul anilor, mai ales de când scriu pe blog, am întâlnit oameni care mi-au zis tot felul de lucruri neînțelese de mine.
Despre Londra, că cică nu-i frumoasă deloc și n-ar trăi pentru nimic în lume acolo.
Despre Paris, că ce dumnezeu caută atâta lume la „șerăraria” de acolo.
Despre niște castele, mi-au zis că-s adunătură de „chetre”.
Că Italia e plină de râschituri.
Și multe altele…
Uneori mă supără aceste afirmații atât de tare, că-mi vin să țip, „chetrele” astea au sute de ani, au văzut și boli, și războaie, și lupte, și lume de tot soiul, oare nu-i impresionant să știi că te afli acolo lângă ele?
Dar bine, tot eu mă supăr și tot eu mă liniștesc, noi suntem diferiți, vedem diferit și trebuie să accept asta.
Într-adevăr, este greu să dai sfaturi, știu doar atât, dacă cauți în călătorii urâtul atunci urât vei găsi, fie că-i Barcelona, Paris sau New York.