Am vizitat de două ori Parisul şi în ambele cazuri am ajuns pe la Castelul de Vincennes.
Situat la capătul liniei de metrou M1 este uşor accesibil, dar totodată foarte puţin cunoscut în rândurile turiştilor străini.
Odinioară nu era mai puţin important decât actualul Louvre…au apus acele timpuri.
Castelul se află în apropiere de pădurea şi grădina zoo Vincennes, un motiv în plus să-l vizitaţi. Dar cel mai important că veţi vedea un castel regal din perioada medievală, unul dintre cele mai conservate fortificaţii din Europa.
În 1150 pe acel loc s-a construit o casă de vânătoare pentru Ludovic al VII-lea al Franței. Mai apoi l-au extins, iar în sec. XIII s-au jucat şi primele nunţi regale ale lui Filip III şi Filip IV.
În perioada 1337-1373 s-a construit Donjonul. Acum se află în reconstrucţie. Tot atunci, prin 1380 s-a construit şi Capela Vincennes, capela este asemănătoare cu cea din Cité, în stil gotic cu vitralii care datează din sec.XVI.
Iar dacă v-am plictisit cu atâtea date istorice, aflaţi că o bună perioadă castelul a servit ca şi închisoare. Aici a fost reţinut Marchizul de Sade, Didro. Iar în 1917 a fost împuşcată celebra dansatoare Mata Hari.
Program de lucru:
21mai-22 Septembrie-Deshis de la 10:00 la 18:00
23 Septembrie-20mai–Deshis de la 10:00 la 17:00
Bilet adult=8.5 Euro
Mai multe informaţii vedeţi aici.
http://www.chateau-vincennes.fr