În Bulgaria am ajuns cu temele nefăcute, mai rar fac aşa, de obicei mă informez ce obiective şi atracţii turistice sunt în apropierea hotelului unde stau, nu de alta, dar s-a mai întâmplat să ajung acasă şi să nu vizitez un anumit loc şi mi-a părut amarnic de rău.
La hotel tot urmaream bulgariatravel.org, iar într-un final după ce am vizitat Sozopolul, am decis să mergem de-a lungul cursului râului Ropotamo. De altfel şi de la hotel am observat că se organizau mici croaziere în delta râului.Aşa că din Duni am luat direcţia spre Sud spre staţiunea Primorsko. Am trecut prin orăşel şi în continuare ne-am ghidat după indicatoare, direcţia Beglik Tash.
Oare ce-o mai fi şi asta?
Drumul îngust ne tot ducea spre inima pădurii, maşini nu prea erau, iar marea rămânea undeva în spate. Dar curiozitatea nu ne lăsa în pace, frecvenţa indicatoarele spre Beglik Tash erau tot mare, semn că e ceva acolo care merită toată atenţia.
Primul obiectiv în drumul nostru a fost Casa Dragonului, un loc de o importanţă arheologică imensă, datează de acu 2000 de ani şi era folosit în diverse ritualuri pentru oamenii antichităţii.
La alţi vreo 2 km. de mers cu maşina prin pădure am ajuns, în sfârşit, la Beglik Tash.
Am găsit nişte pietre enorme, un fenomen natural, care cu mii de ani în urmă oameni locului l-au adaptat pentru diverse ritualuri închinate zeilor. Conform cercetărilor acest santuar a folosit tracilor pentru rugăcini către Mama Natură. Tot acest sit arheologic are peste 6 hectare, iar săpăturile arheologice arată cu au fost mult mai multe construcţii în acest areal.
Spuneam că aceste pietre naturale de natură vulcanică au fost cioplite şi adaptate pentru diferite ritualuri păgâne, iniţial se observă o piatră în formă de pat, cică amenajat pentru aşa zisa împerechere între Soare şi Mama Natură, apoi un loc unde se putea observa perseidele, apoi câteva labirituri la fel folosite la ritualuri.
Ce am făcut noi acolo? Ne-am căţărat împreună cu copii pe mai toate pietrele, am trecut prin labirinturi şi desigur ne-am făcut o sumedenie de poze. Copiii chiar s-au distrat de minune.
Noi n-am ştiut că este şi traseu pentru drumeţie spre biserica paleocreştină Sfânta Parascheva, nu eram deloc echipaţi pentru vreo 7 km. de drum dar ar fi fost super fain să mergem.
Concluzia e că ne-a plăcut şi sunt mulţumită că uite, am văzut-o şi pe asta.