Vi se pare straniu acest titlu, dar aşa şi este, dacă ajungeţi în Belgrad, nu uitaţi să beţi o cafea într-un local pe cât de vechi, pe atât de cochet, la cafeaneaua fără nume. Şi tot în Belgrad este cea mai mare biserică ortodoxă din lume, Catedrala Sfântul Sava.
Dar, până am ajuns şi eu pe acolo, drumul a fost un pic mai lung.
Am făcut un tur prin Balcani cu doar 290 euro. 190 euro am achitat agenţiei din România, restul 100 de euro a fost pentru transportul Chişinău-Bucureşti-Chişinău, hotel în Bucureşti, taxă pentru intrarea în Durmitor Park din Muntenegru, mese, cafele şi câteva hărţi.
Îmi doream de foarte mult timp să văd ţările Balcanice, iar cu acest circuit am văzut 5 ţări: Serbia, Muntenegru, Albania, Macedonia, Bulgaria. A fost un circuit cu buget redus, aşa cum le caut eu de obicei, scopul meu este să văd lumea, nu să stau în hotele sofisticate.
În drum spre Belgrad am trecut vama din România pe la Porţile de Fier, este absolut fantastic priveliştea spre Dunăre şi România de pe partea sârbească. În treacăt am văzut şi sculptura lui Decebal , povestesc despre toate acestea, fiincă am rămas foarte impresionată şi recomand să mergeţi neaparat.
Belgrad se află cam la 250 km. depărtare de vama Porţile de Fier, aşa că am reuşit să văd o parte bună din Serbia. O ţară foarte curată, case una mai frumoasă decât alta, în fiecare sat, noi am trecut prin Topolnica, Golubac, Pozarevac, toate mi s-au părut foarte îngrijite şi bine amenajate.
Am ajuns pe la amiază în Belgrade. Sârbii zic că în oraşul lor au avut loc 153 de lupte şi de 44 de ori a fost total distrus, iar oraşul a renăscut încă mai frumos ca înainte.
Este un oraş, care trebuie văzut, vă recomand un City Break, mai ales dacă ajungeţi în Bucureşti, e musai să iei trenul până în Belgrad, dar atenţie cetăţenii moldoveni au nevoie de viză, cetăţenii români nu.
Sunt foarte multe atracţii turistice de vizitat în capitala Serbiei. Noi am început traseul cu Fortăreaţa Kamlemegdan. Fortăreaţa îşi incepe istoria încă din antichitate, dar adevărata perioadă de glorie este în perioada medievală. Este amplasată într-un loc strategic, este locul unde se revarsă râul Sava în Dunăre. A fost o perioadă, când această fortăreaţă trasa graniţa dintre unguri şi sârbi.
Tot aici ne-am plimbat întru-un parc, care găzduia o expoziţie tematică.
Amplasarea fortăreţii şi a parcului este în cartierul vechi al oraşului, care te şi teleportează imediat într-o epocă medievală.
Mai apoi ne-am dus la Catedrala Sfântului Mihail, interiorul bisericii era făcut din granit verde, iarăşi mi s-a părut un decor foarte simpatic şi deosebit.
Şi iată-ne ajunşi pe strada Kralja Petra, aici este amplastă Kafana (aşa sunt numite cafenele în sârbă), acea cafenea, de care vă spuneam la începutul postării. Cafeaneaua are doar semnul întrebării la uşa de la intare. Este prima cafenea deschisă în Serbia, încă din 1826 şi din cauză, că se afla foarte aproape de Catedrală, preoţimea nu vroia să o sfinţească,localul şi-a tot schimbat numele în timp, iar din 1960, proprietarul ei de atunci, a pus pe uşă doar semnul întrebării. Şi aşa a apărut prima cafenea fără denumire.
Mai apoi ne-am luat câte o îngheţată şi ne-am primblat pe strada principală pietinală Knez Mihailova. Aici veţi găsi de toate,cafenele, pictori şi artişti stradali, magazine fiţoase, era o atmosferă foarte boemă.
Primblându-ne prin centrul vechi al Belgrad-ului am luat-o pe jos să vizităm şi cea mai mare biserică ortodoxă din lume Catedrala Sfântului Sava. Lăcaşul este enorm, i s-a pus temeliile în anul 1934, dar a fost finisată abia în 1984. Are o capacitate de 10 000 de enoriaşi, iar balconul este prevăzut pentru 800 de corişti.Într-o criptă din subsolul Catedralei se află şi fragmente din veşmantul Sfântului Sava.
Clădirile din cetrul vechi al Belgradului sunt foarte frumos ornamentate, în diverse sitiluri arhitecturale, una care a rămas în memorie este hotelul Moscova. Pe vremuri, se numea Rosija Palace. În 1908 a fost deschis de însusi regele Petar I Karadjordjevic.
Sunt încă multe de văzut ăn Belgrad, teatre, Palatul Regal, Academia Arte, Biserica Sfântului Marcu.
Eu cam acestea am reuşit să vizitez şi am rămas cu foarte multe amintiri plăcute.