În Moldova sunt peste 400 de agenții de turism, cel puțin așa zice statistica, marea majoritate este specializată pe vânzări bilete de avion, dar și vânzarea pachetelor turistice pe diverse destinații din străinătate.
Lucrul acesta bucură! Înseamnă că an de an, tot mai mulți moldoveni își organizează o vacanță pe potriva bugetului și a dorințelor, iar o data cu eliminarea vizelor a crescut simțitor și mobilitatea.
Aflați că din numărul mare de agenții sunt câteva care fac eforturi titanice, dar știți pentru ce? Ca să aducă și la noi acasă turiști. Turiștii ceea, care urmează să ne viziteze țară, dar și să cheltuie ceva bănuți, aici la noi.
În articolul de astăzi vă satisfac o curiozitate, vă dau câteva exemple de pachete turistice, care sunt propuse turiștilor străini, dar și de ce nu? localnicilor.
Articolul este util, în special pentru cei, care sunt prin Europa și se reîntorc acasă cu familii mărite, cu francezi, portughezi, italieni etc…., presupun că și în aceste cazuri, fiecare vrea să-și prezinte țara cât mai frumos.
Eu așa fac, ori de câte ori am ocazia.
Toate ofertele de care vorbesc le-am aflat de la Agenția Tatrabis, parteneri în proiectul Redescoperă Glodeni.
Tatrabis este o companie care activează deja de 10 ani pe piața turismului intern și receptor, oferă nenumarate excursii și pachete turistice prin Republica Moldova.
Eu vă dau idei de la Tatrabis, voi inspirați-vă 🙂
1. Circuit Căpriana-Hârjăuca-Casa Părintească– un circuit pe la mănăstiri, dar și un prânz „ca la mama acasă” la Casa Părintească din Palanca.
(vezi aici impresii și fotografii de la Casa Părintească)
2. Căușeni-Vinăria Chateau Purcari- în Căușeni vizitați Biserica “Maicii Domnului”, care datează încă din sec. XVII, iar pentru Purcari vedeți aici impresii și fotografii.
3. Comrat-Muzeul Găgăuz din Beșalma– ajungeți pe la Comrat, unde am fost și eu de câteva ori, dar din păcate, n-am fost la Muzeu. Știați că găgăuzii este unicul popor turcic de confesiune creștin ortodoxă?
4. Mănăstirea Curchi-Orheiul Vechi. Orheiul Vechi are o istorie foarte bogată, cel mai impresionant este relieful, care e atât de contrastant cu relieful obișnuit al țării. Iar Trebujenii și Butucenii vor arăta turiștilor o Moldova de odinioară.
5. Noul Neamț-Tiraspol- în excursia aceasta am fost destul de recent. Noul Neamț se laudă cu cea mai înaltă clopotnița, iar Tiraspolul este mărturie vie a perioadei sovietice. Or, pentru europeni, acest aspect este un soi de exotism. Tot în acest circuit veți ajunge la Fabrica de divinuri Kvint, dar și pe la muzeu. Am ajuns pe aici și am văzut celebrele sticle spațiale :).
6. Răciula-Hârbovăț-Hârjăuca-Frumoasa-un circuit al mănăstirilor Călărașiului, numai bun pentru pelerinaj. Vedeți aici mai multe impresii.
7. Tighina-Tiraspol-un circuit care vă duce în inima unei baze militare, o parte de cetate încă mai este ocupată, în cealaltă parte este amenajat un muzeu. Eu am fost, am văzut, citește aici impresii.
8. Țâpova-Lalova- un circuit care îmi place mult, aici veți vedea cea mai mare mănăstire rupestră din Europa, iar la Lalova veți mânca plăcințele pe vatră.
9. Cetatea Sorocii-bijuteria noastră medievală, care în curând se va redeschide și va sta la loc de cinste alături de Cetatea Hotin,Suceava și Cetatea Neamțului.
Asta nu e tot, de restul întrebați managerii de la Tatrabis, vă vor da detalii referitor la prețuri, transport, ghidaj.
Spre final, vă zic ce mi-am ales din ofertele lor, un tur tematic, Patrimoniul Evreiesc în Moldova.
Impresii voi scrie aici pe blog.
Engleza & Româna – https://www.facebook.com/tatrabis.incoming
- Rusa – https://www.facebook.com/tatrabis.incoming.ru
- Poloneza – https://www.facebook.com/tatrabis.przyjazdowa
- Germana – https://www.facebook.com/tatrabis.incoming.de
Partenerii evenimentului Redescoperă Glodeni:
“Acest material este fost creat în expediția bloggerilor Redescoperă Moldova – Glodeni (www.glodeni.com ) organizată cu suportul partenerilor: Proiectul CEED Moldova ,ANTRIM, Agenția de turism Tatrabis, vinurile mimi, țuica naturală Nimorinka, Oldcom,Pomușoară Dulcișoară, RT Design Studio și Rezervația Naturală Pădurea Domnească “