Azi vă povestesc despre a doua zi din vacanța mea la Istanbul, care a fost destul de plină în evenimente, cu impresii pe măsură.
Pe la 9 dimineața treceam din nou podul Galata spre cartierul Eminönü.
În vreo 20 de minute la pas lejer am ajuns la muzeul Palatul Topkapi. Mai toate ghidurile turistice care le-am răsfoit despre Istanbul, recomandă de început excursiile la Palatul Topkapi. Ceea ce am făcut și eu.
Palatul Topkapi este construcția ambițioasă a cuceritorului Constantinopolului, Mahomed al II-lea, inspirat cel mai probabil de măreția Hagiei Sophia, biserică ortodoxă, care activa de secole în Constantinopol.
Otomanii, obișnuiți cu viața mai mult nomadă, cu viața cotidiană petrecută din cort în cort, au fost extrem de impresionați de frumusețile Constantinopolului, ceea ce i-a motivat să construiască și ei de-a lungul timpului moschei peste moschei.
Am ajuns la Topkapi destul de dimineață, asta explică de ce cozile încă erau mici, așa că în scurt timp eram în fața Porții Imperiale.
Biletul de intrare-30 lire turcești, pentru vizitarea haremului trebuie un bilet separat de 15 lire turcești.
Ghid audio 11 euro (atenție euro).
Excursia am început-o la harem, un labirint de încăperi pentru soții, concubine, copiii lor. Camerele toate amenajate în funcție de pozițiile fiecărei femei în harem.
Cea mai amenajată dar și cameră care prin coridoare secrete ducea direct la sultan, era camera Mamei Sultanului. Mama Sultanului era o persoană influentă în harem dar și la palat, implicată în diverse intrigi începând cu creșterea și educația viitoarelor soții ale sultanului, cât și în treburi de rang înalt, în conducerea imperiului, desigur toate astea într-o manieră retrasă și modestă.
Încăperile haremului, în momentul de față nu impresionează, mai ales dacă nu vă luați ghid audio, nu veți putea afla poveștile fiecărei camere.
Tot în harem, am trecut printr-un coridor îngust și lung numit Calea de Aur, pe vremea când proaspătul sultan numit în funcție arunca cu monezi prin harem, de aici vine și numele acestui coridor de Calea de Aur.
În rest, în palat sunt o mulțime de încăperi unde sunt expuse diverse obiecte din perioada înfloririi Imperiului Otoman. Am trecut pe la Trezorerie, pe la Sala Tronului, Garderoba Imperială.
În interiorul palatului puteam petrece cu siguranță o jumătate de zi, dar am hotărât să merg mai departe, fiind foarte restrânsă în timp.
În imediata apropiere este Biserica Sfânta Sofia (Aya Sofya), o minune arhitecturală, mai ales că datează din sec.VI, anul 537.
Pe parcurs a suferit de incedii, cutremure, cea mai mare încercare a fost însă cucerirea Constantinopolului în 1453. De atunci, frumoasa biserică a fost transformată în moschee, mai apoi adăugându-se Mihrab-ul și Minbar-ul. Din anul 1934 moscheea este transformată în muzeu (bilet 35 lire ).
Biserica într-adevăr este foarte impunătoare, unde și unde se văd picturile murale cu Fecioara Maria și Pruncul, în altă parte stau atârnate medalioane mari cu înscripții în arabă.
Și aici am avut nevoie de ceva timp să vizitez mai multe locuri de interes istoric. Piața Încoronării, un loc marcat în biserică, era considerat în perioada bizantină centrul universului, acolo avea loc procedura de încoronare ai împaraților bizantini.
Stâlpul Plângerii, este de fapt o coloană care e umedă permanent, legenda spune că Împăratul Iustinian și-a apropiat capul de această coloană și i-a dispărut durerea.
Domul bisericii este impunător, o înălțime de 56 de metri cu un diametrul de 32 de metri, încă mai este un miracol ingineresc, ținând cont a fost construită în sec.VI.
După o tură la primul nivel al bisericii am urcat sus pentru nivelul doi, abia aici îți dai seama cât de mare este această construcție.
După Hagia Sophia, am trecut mai departe prin fosta piață a hipodromului spre Moscheea Sultan Ahmet, tocmai am prins ora rugăciunilor așa că am mers tot mai departe spre Grand Bazaar. Am trecut prin câteva rânduri din vestita piața a Istanbulului, ca mai apoi să dau de o mică piață de cărți.
Aici trebuie să ai bani, eu mi-am luat un Coran trilingv engleză-turcă-arabă cu 20 lire, dar mi-ar fi plăcut să iau niște manuscrise în arabă cu o caligrafie impecabilă.
În apropiere este și Universitatea din Istanbul,
însă eu am tot ținut-o în direcția celei mai mari moschei din Istanbul, Moscheea Suleymaniye.
Moscheea a fost construită de marele arhitect Sinan în perioada 1550-1557 pentru sultanul Suleymaniye, cunoscut în istorie ca Suleiman Magnificul.
Nu mai puțin cunoscută în istorie a rămas soția acestuia Roxelana. De altfel în curtea moscheei sunt mormintele ambelor atât cripta lui Suleiman Magnificul cât și cripta lui Haseki Hurrem (Roxelana) și ambele pot fi vizitate doar din exterior.
Intrările în moschei este gratuită, interzisă pentru turiști în timpul slujbelor, iar la intarea trebuie să vă descălțați și să vă puneți încălțările în pungă (pungile se găsesc la intrare).
Am făcut cale întoarsă și m-am întors din nou în centrul vechi al orașului să ajung în interiorul Moscheei Albastre. Spuneam că de dimineață am ajuns la intrarea în moschee, tocmai când începea slujba. Iar pentru turiști în acest caz intrarea este gratuită.
La Moscheea Albastră sau Moscheea Sultan Ahmet intrarea pentru vizitatori este separată de intrarea credincioșilor lor (și aici m-am descălțat la intrare).
Numele de Albastră vine de la culoarea ornamentelor și scrisului din interiorul moscheei. Este mai mică decât Moscheea Suleymaniye dar o depășește că are 6 minarete, la fel ca și Moscheea de la Mecca.
Legenda spune că sultanul a comandat minaretele placate cu aur (altin), dar arhitectorul a înțeles „alti” adică șase minarete.
După vizitarea și acestui obiectiv eram foarte epuizată, tot traseul l-am făcut pe jos, cu mare greu m-am impus să merg și într-o croazieră pe Bosfor.
Croaziera a fost ultima „încercare” din acea zi (cost 10 lire, durează aproape 2 ore), o încercare plăcută, cu vederi spre palatele frumoase de pe malul european al Bosforului și cele de dincolo, din partea asiatică. Palatul Dolmabahçe, inaugurat în anul 1856, era dovada încercării sultanului de europenizare a Imperiului Otoman.
Marea majoritate a croazierilor pornesc de la Cheiul Eminönü, ca mai apoi în fața ochilor să apară câteva obiective turistice poate mai puțin cunoscute:
Turnul lui Leandru, satul Ortakoy de lângă podul Bosfor, podul Borsfor sau Podul Atatürk care încă din 1973 face legătura permanentă între partea europeană și cea asiatică, Palatul Beylerbeyi, Sariyer, vilele Arnavutkoy și Bebek, Fortăreța Europei.
Cam așa mi-am petrecut eu a doua zi în Istanbul, cu emoții și cu impresii pe viață.
În următoarea postarea vă povestesc despre Turnul Galata, Tunelul și Strada Istiklal Caddesi, traseul făcut în cea de a treia zi.