5 Obiective turistice pentru care merită un drum până la Glodeni #redescoperamoldova

Preferințele călătorilor sunt dintre cele mai variate când vine vorba de vacanțe de vis, dar să nu uităm că într-un an sunt 52 de weekend-uri și dacă ne dorim mult, le reușim pe toate: o vacanță la munte, una la mare, un city break în Europa dar și o minivacanță prin Moldova.
Chiar dacă suntem locați practic pe o palmă de pământ, natura a avut grijă să ne lase moștenire câteva monumente naturale unice, de care mulți din noi cunosc doar niște informații vagi. Moara Domnească, Cubani, Butești, Balatina sunt câteva sate care își fac loc pe harta turistică a Moldovei.

travelblogmd_glodeni
La Cheile Butești (în cizme OLDCOM-partenerul evenimentului)

Weekendul acesta am fost la Glodeni cu alți bloggeri în expediția Redescoperă Moldova, am trecut pe la câteva atracții turistice care au rezistat timpului dar și mâinii omului.

Suta de Movile
Reprezintă o porțiune a teraselor râului Prut, un relief cu peste 3 500 de movile. Formarea lor încă a rămas o enigmă, chiar dacă s-au făcut mai multe săpături în zonă, nu există o teorie general acceptată. Cert este că așa ceva nu prea găsești în altă parte. Cea mai înaltă movilă este „Movila Țiganului”, măsoară peste 30 metri înălțime, iar de-a lungul timpului a fost sursă de inspirație pentru mai multe legende. Suta de Movile se întind pe o suprafață de 25 de hectare între satele Cubani/Glodeni și Braniște/Râșcani cu o vegetație de stepă, care îndeosebi este frumoasă primăvara.

Suta DE Movile (1)
Suta de Movile

Suta DE Movile (3)

Cheile Butești
În satul Butești, râul Camenca și afluentul său Camencuța sapă un relief spectaculos printre toltre, cunoscute și toltrele de la Prut. De fapt sunt recifi care cu milioane de ani în urmă erau pe fundul mării Sarmatice. Acest lanț calcaros își ia începutul mai la nord, în satul Criva și se termină în apropiere de satul Cubani, o lungime de aproximativ 200 km. Recifi asemănători mai pot fi găsiți în marele lanț coralier din Australia. În zonă Cheilor Butești veți observa și un “ elefant” încremenit, o stâncă mare de peste 40 de metri înălțime și o lungime de 2 km. Noi am urcat sus până la grote, un loc unde în urma săpăturilor sau găsit oase de mamut dar și schelete al omului preistoric. Toate artefactele le găsiți acum la muzeele din Chișinău.

Cheile Butesti (1)
Cheile Butești
Defileul Camenca
Defileul Râulețului Camencuța

Rezervația Pădurea Domnească

Intarea în rezervație este în apropiere de satul Moara Domnească. Peste 3000 de hectare de pădure, una dintre cea mai bătrână pădure de luncă din Europa. Este casa a sute de păsări: bâtlanul, egreta, lopătarul, viesparul, acvila, dar și zeci de animale incluse în Cartea Roșie: jderul de pădure, pisica sălbatică sau cerbul nobil.
În rezervație sunt peste 100 de hectare de stejar. Stejari seculari, de peste 200 de ani, cu tulpini groase, că-au trebuit 4 persoane să-l putem cuprinde pe unul din ei. Nicăieri în Moldova, nu mai există o asemenea grupare de arbori seculari.

Pe fonul unui stejar secular.
Pe fonul unui stejar secular

Zimbrăria din Rezervația Pădurea Domnească
Unicul loc din Moldova unde poate fi admirat Zimbrul, este aici, în Rezervația Pădurea Domnească, unde li s-au rezervat un ocol de 32 de hectare de pământ. Zimbrul (Bisonus Bonasus) specie pură, care a supravețuit timpului. Cică după al doilea război mondial au supravețuit doar 51 de exemplare, acum în toata Europa (Polonia, Ucraina, România, Rusia etc.) sunt aproape 4 000 de exemplare. Iar 6 din ei îi puteam vedea și la noi în țară într-un mediu de semilibertate. Este cel mai masiv animal sălbatic din Europa, fioros, dacă stai foarte aproape chiar un pic te infioară. Acum pe teritoriul Zimbrăriei este amenajat un podeț, unde pot fi admirate animalele în siguranță.

Zimbraria (1)
Zimbrăria din Rezervația Pădurea Domnească
Zimbraria (2)
Zimbrăria din Rezervația Pădurea Domnească

Bâtlanii și lacul La Fontal

Tot în Glodeni, veți găsi și Țara Bâtlanilor, primăvara și vara în apropiere de lacul La Fontal cuibăresc peste 1 000 de păsări de baltă. Un spectacol unic care în altă parte nu-l veți mai întâlni.

Detalii organizatorice

– Pentru un weekend prelungit aflați că în apropiere de satul Balatina este un popas turistic „La Fontal”.

La Fontal - Pensiune
– Taxa de intare pentru Rezervația Pădurea Domnească este 25 lei pentru maturi, 20 lei pentru copii.
– Pentru excursii organizate contactați o agenție de turism, relatările ghizilor va face excursia mai memorabilă.
– În satul Cubani sunt meșterii populari Alexandru și Livia Melnic, care fac niște lucrușoare adorabile din paie, pănușă dar și multe obiecte de decor croșetate, așa că bugetați și acest aspect în călătoriile voastre.

Mester-Melnic (1)

Mester-Melnic (2)

Partenerii evenimentului:

“Acest material este fost creat în expediția bloggerilor Redescoperă Moldova – Glodeni (www.glodeni.com ) organizată cu suportul partenerilor: Proiectul CEED Moldova , ANTRIM, Agenția de turism Tatrabis, vinurile mimi, țuica naturală Nimorinka, Oldcom, Pomușoară Dulcișoară,  RT Design Studio și Rezervația Naturală Pădurea Domnească “