Continui serialul meu despre Bucovina, povestindu-vă astăzi despre Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Humorului şi Probota.
Într-adevăr mi-au plăcut prea mult şi nu vreau să înghesui impresiile în una-două postări, vreau să înserez cât mai multe poze, să vedeţi cât de frumoasă este Bucovina, Nordul Moldovei.
Spuneam că ne-am cazat la un han din imediata apropiere a mănăstirii Voroneţ, am vizitat-o spre seară puţin, apoi la şase dimineaţa ne-am primblat cu fiul-meu prin preajmă până s-au deschis porţile.
Biserica Mănăstirii Voroneţ e considerată “Capela Sixtină a Orientului” pentru marea frescă ce acoperă peretele vestic: Judecata de Apoi.
Albastrul de Voroneţ, culoarea dominantă în pictura exterioară, zic specialiştii, că e unică în lume, le fel cunoscută ca roşul lui Rubens sau verdele lui Veronese.
Biserica Mănăstirii a fost înalţată de Ştefan cel Mare, la îndemnul lui Daniil Sihastrul în anul 1488, consacrată „Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”, purtătorul de biruinţă.
Pictarea pereţilor exteriori au fost făcuţi la iniţiativa lui Petru Rareş şi a Mitropolitului de atunci Grigorie Roşca.
Din Voroneţ am trecut în mare grabă prin orăşelul Gura Humorului, iar mai departe, ce-i drept, ne-am abătut un pic de la drum, am mers la Mănăstirea Humor.
Mănăstirea Humorului, Voroneţul şi Mănăstirea Probota (despre care voi povesti mai departe) sunt înscrise în lista Patrimoniului Mondial în grupul „Bisericile pictate din nordul Moldovei” încă din anul 1993.
Pe teritoriul Mănăstiri Humorului au fost aşezăminte mănăstireşti încă din timpul lui Alexandru cel Bun.
Ce avem astăzi este construcţia care datează din 1530, pe vremea lui Petru Rareş. Biserica Mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” este deosebită de altele fiindcă are pridvorul deschis.
Turnul „Clopotniţă” este făcut mai tărziu de Vasile Lupu în 1641.
Biserica într-adevăr e foarte frumoasă şi impunătoare, dar m-a uimit şi mai mult complexul religios din imediata apropiere, foarte mare şi în acelaşi stil arhitectural moldovenesc cu picturi murale exterioare.
De la Mănăstirea Humorului am mers spre Suceava, în următoarea postare vă povestesc ce am văzut pe acolo, iar din Suceava am trecut pe la Mănăstirea Probota.
Mănăstirea Probota nu este atât de cunoscută ca şi cele de care am vorbit mai devreme (Moldoviţa, Suceviţa, Voroneţ) dar merită toată atenţia, este construită în 1398 atestată în documente sub numele de Pobrata sau Probota. Se află în valea a două pâraie Şomuz şi Probota, în apropiere de celebrul câmp de la Direptate, acolo unde Ştefan cel Mare a fost încoronat Domn.
Când am intrat pe teritoriul Mănăstirii, am mers iniţial prin beciurile şi ruinele vechii mănăstiri „Probota Veche”.
Însăşi mănăstirea seamănă arhitectural cu restul, ca o navă, pridvorul fiind închis.
Pictura-frescă datează din 1532 şi sunt expresia artei medievale româneşti, purtând însemnele stilului lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş.
Mănăstirea deţine 21 de pietre funerare, cele mai valoroase sunt ale lui Petru Rareş, soţia sa Elena şi fiul Ştefan. Tot aici se păstrează şi tetraevangheliarul dăruit mănăstirii în 1551 de Elena Rareş.
