Participă la concursul ,,Contribuţie la dezvoltarea turismului în Republica Moldova” anunțat de Agenția Turismului

Agenția Turismului anunță despre desfășurarea Concursului ,,Contribuţie la dezvoltarea turismului în Republica Moldova în anul 2017”.

Concursul se desfăşoară în perioada 19 – 28 martie 2018. Premierea învingătorilor Concursului va avea loc 29 martie 2018, în cadrul inaugurării Expoziţiei Internaţionale Specializate „Tourism. Leisure. Hotels.”.

Concursul conține următoarele categorii:

cea mai reprezentativă companie (turoperator / agenție de turism) care a contribuit la dezvoltarea turismului receptor;
cea mai reprezentativă companie (turoperator / agenție de turism) care a contribuit la dezvoltarea turismului intern;
cea mai reprezentativă companie (turoperator / agenție de turism) care a contribuit la dezvoltarea turismului emițător;
cea mai activă companie care a contribuit la promovarea Republicii Moldova ca destinaţie turistică la expoziţiile internaţionale de turism;
cea mai reprezentativă companie vitivinicolă care a contribuit la dezvoltarea turismului în Republica Moldova;
cel mai reprezentativ ghid de turism;
hotelul cu cel mai mare număr de turiști;
pensiunea turistică / agroturistică cu cel mai mare număr de turiști;
cel mai binevoitor vameș;
cel mai binevoitor polițist de frontieră;
cel mai activ specialist în domeniul turismului;
cel mai reprezentativ proiect de dezvoltare a turismului;
cea mai reprezentativă companie avia.

Evaluarea participanților la Concurs se efectuează în baza datelor statistice și informațiilor administrative privind activitatea în anul 2017, conform următoarelor criterii:

1) pentru Cea mai reprezentativă companie  (turoperator / agenție de turism) care a contribuit la dezvoltarea turismului receptor – numărul de turişti străini deserviţi de către companie;

2) pentru Cea mai reprezentativă companie (turoperator / agenție de turism) care a contribuit la dezvoltarea turismului intern – numărul de turişti deserviţi în cadrul turismului intern;

3) pentru Cea mai reprezentativă companie  (turoperator / agenție de turism) care a contribuit la dezvoltarea turismului emițător – numărul de turişti deserviţi în cadrul turismului

4) pentru Cea mai activă companie care a contribuit la promovarea Republicii Moldova ca destinaţie turistică la expoziţiile internaţionale de turism – numărul de  participări ale companiei la expoziţiile naţionale şi internaţionale;

5) pentru Cea mai reprezentativă companie vitivinicolă care a contribuit la dezvoltarea turismului în Republica Moldova:

  1. a) numărul total de excursii organizate la întreprindere;
  2. b) numărul total de vizitatori deserviți;
  3. c) numărul de evenimente de promovare turistică organizate de întreprindere;
  4. d) numărul de participări la expoziții internaționale de turism.

6) pentru Cel mai reprezentativ ghid de turism – selectarea de către Asociația Națională a Ghizilor de Turism a persoanelor care au întrunit următoarele criterii:

  1. a acordat servicii de calitate pe parcursul anului 2017;
  2. a prezentat şi promovat destinaţiile turistice de pe teritoriul Republicii Moldova;
  3. a organizat şi a însoţit grupuri de turişti în diverse destinații din țară;
  4. posedă cel puţin două limbi străine;
  5. a dat dovadă de un comportament adecvat;
  6. a avut un aspect agreabil;
  7. a creat turiştilor bună dispoziţie şi a manifestat respect faţă de ei;
  8. a fost apreciat de turişti.

7) pentru Hotelul cu cel mai mare număr de turiști –  numărul de turişti cazaţi;

8) pentru Pensiunea turistică /  agroturistică cu cel mai mare număr de turiști –  numărul de turişti cazaţi;

9) pentru Cel mai binevoitor vameș – selectarea de către Serviciul Vamal a persoanelor care au întrunit următoarele criterii:

  1. a) au asigurat un serviciu public de calitate pe parcursul anului;
  2. b) au dat dovadă de o conduită corespunzătoare regulilor de protocol, standardelor de integritate şi conduită;
  3. c) au asigurat respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale cetăţenilor, vizitatorilor şi turiştilor care au traversat frontiera Republicii Moldova;
  4. d) au manifestat un comportament amabil faţă de vizitatorii ţării;
  5. e) au realizat cu succes sarcinile de serviciu privind respectarea cadrului normativ al Republicii Moldova.

10) pentru Cel mai binevoitor polițist de frontieră – selectarea de către Departamentul Poliției de Frontieră a persoanelor care au întrunit următoarele criterii:

  1. a) au asigurat un serviciu public de calitate pe parcursul anului;
  2. b) au dat dovadă de o conduită corespunzătoare regulilor de protocol, standardelor de integritate şi conduită;
  3. c) au creat un climat de încredere şi respect faţă de persoanele care au traversat frontiera Republicii Moldova;
  4. d) au manifestat un comportament amabil faţă de vizitatorii ţării;
  5. e) au realizat cu succes sarcinile de serviciu privind respectarea cadrului normativ al Republicii Moldova.

11) pentru Cel mai activ specialist în domeniul turismului din cadrul APL – în baza rezultatelor colaborării cu Agenția Turismului;

12) pentru Cel mai reprezentativ proiect de dezvoltare a turismului – în baza propunerilor angajaților Agenției Turismului;

13) pentru Cea mai reprezentativă companie  avia – în baza rezultatelor colaborării cu Agenția Turismului.