O zi în ţara cu cei mai mulţumiţi locuitori-impresii din Luxembourg

Unul dintre cele mai mici state ale Europei, dar printre cele mai bogate și cu 90% din cetățeni mulțumiți de viața lor. Țara acum numără peste 500 000 de locuitori de diverse etnii. Dar, spre deosebire de alte părți, aici totul e în armonie și ura interetnică e practic neîntâlnită.

DSC05033
Palatul Ducal

DSC05087

Denumirea țării și capitalei Luxembourg vine de la denumirea castelului, de la care s-a dezvoltat ulterior și orașul. Încă din anul 963 pe acest loc Contele Sigefroi și-a construit un mic castel (zona era un punct de intersecție a mai multor drumuri europene) numit lucilinburhuc, adică castel vechi. În afara castelului trăiau servitorii, practic primii luxembourghezi, mai apoi orașul a schimbat de câteva ori liniile de fortificații. Este un oraș cu peste o mie de ani de istorie și nu e cazul să povestesc aici, dar să vă povestesc cum am ajuns eu în Luxemburg.

DSC04978

Spuneam într-o postare despre Dublin, că mi-am făcut un traseu să vizitez mai multe orașe europene, ei, fiind în Bruxelles într-o duminică, am mers la gară să cumpărăm bilete spre Rotterdam, dar fiindcă trenul avea ceva întârzieri de la orar, doamna de la ghișeu ne-a propus o altă direcție și anume Luxembourg. În week-end în Bruxelles, prețurile la biletele de tren se reduc la jumătate pe anumite trasee, așa că ne-a costat (doar) 30 euro pentru un bilet la tren dus-întors. Tot drumul durează cam trei ore și trece prin următoarele orășele Brussels (Bruxelles-Central, Ottignies, Gembloux, Namur, Ciney, Marloie, Jemelle, Libramont, Marbehan, Arlon) și în final ajunge în Luxembourg.

Gara luxemburgheză este una modestă, chiar nereprezentativă pentru o țară bogată, dar aici veți găsi un birou turistic și puteți lua harta cu atracțiile turistice și traseele. Noi, așa am și făcut, o zi întreagă de la prima oră până seara am trecut pe la Palatul Ducal, pe la Cathédrale Notre-Dame de Luxembourg, pe la câteva instituții europene, am trecut Podul Adolf, Muzeul Național de Artă și Istorie, toate astea sunt într-un perimetru foarte ușor de “colindat”.

Ca o recomandare, insist să ajungeți la Palatul Ducal-Palatul Marilor Duci. O parte din clădire este construită încă din 1572 și s-a adăugit o altă aripă prin 1750. Palatul are o menire importantă, anume aici e reședința familiei lui Henri-Mare Duce de Luxembourg. Foarte aproape găsiți și catedrala Notre-Dame, o construcție gotică din 1613-1621, aici au loc toate ceremoniile casei regale, inclusiv vin mulți pelerini să se închine statuiei Sfintei Fecioare.

DSC05028
Palatul Ducal
DSC05057
Cathédrale Notre-Dame de Luxembourg
DSC05061
Cathédrale Notre-Dame de Luxembourg

Luxembourg este un oraș cu multă istorie, te duce cu gândul la cavaleri în armuri și mari ducese, atmosfera medievală se păstreză și acum.

Luxembourg
Vederi panoramice din Luxembourg