Lista obiectivelor turistice din Raionul Orhei. Nici n-am știut de o parte din ele

Pe site-ul Consiliului Raional Orhei am găsit ghidul turistic al Raionului Orhei. Mi-am permis să-l preiau atât pentru mine, să-l am aici în istoric, cât și pentru cititorii mei. De fapt nu-i tocmai un ghid turistic, nu avem date despre transport, orar, este mai mult o listă cu obiective turistice. Dar oricum inițiativa lor este destul de bună. Am citit articolul și îmi dau seama că mai sunt multe de văzut. Textul și fotografiile sunt preluate de pe site-ul Consiliului Raional Orhei .

Raionul Orhei este situat într-o zonă cu relief  pitoresc, tradiții istorice și culturale bogate, cu diversitate  mare de peisaje unice, cu monumente ale naturii, având un potențial turistic pronunțat.

Rezervaţia cultural-naturală  „Orheiul Vechi

Cartea de vizită a raionului Orhei o constituie Rezervaţia cultural-naturală  „Orheiul Vechi”, creată prin reorganizarea Complexului muzeal „Orheiul Vechi”. Aceasta reprezintă un ansamblu de monumente istorico-culturale şi natural-peisagistice de interes naţional şi internaţional din defileul râului Răut – microzona satelor Trebujeni, Butuceni şi Morovaia (com. Trebujeni, raionul Orhei) şi  teritorii adiacente ale localităţilor din vecinătate (com. Ivancea și s. Susleni din r-nul Orhei; s. Maşcăuţi, r-nul Criuleni; s. Holercani, s. Marcăuţi și s. Molovata din r-nul Dubăsari).

0

Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”are un statut special și constituie cel mai important sit cultural din Republica Moldova, aflându-se și în procesul de nominalizare pentru a fi înscris în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO. Rezervaţia cuprinde orașul medieval Orhei (sec. XIII–XVI), denumit ulterior Orheiul Vechi (după părăsirea așezării date și întemeierea în alt loc a unui oraș nou, cu același nume – Orheiul de azi). Din cadrul complexului fac parte două promontorii mari (Peștere și Butuceni), la care se alătură trei promontorii adiacente mai mici (Potarca, Selitra și Scoc), pe teritoriul cărora se află ruinele unor fortificații, locuințe, băi, lăcașuri de cult (inclusiv mănăstiri rupestre) atât din perioada tătaro-mongolă (sec. XIII–XIV) cât și moldovenească (sec. XV–XVI).

5Rezervaţia cultural-naturală  „Orheiul Vechi” constituie un sistem alcătuit din elemente culturale și naturale: landșaft natural arhaic, biodiversitate, cadru arheologic de excepție, varietate istorico-arhitecturală, habitat rural tradițional și originalitate etnografică.

4

“Orheiul Vechi” este şi principala atracţie cultural-turistică a Republicii Moldova. Este vizitată anual de peste 100 000 turişti. Pe lângă vizitarea obiectivelor de patrimoniu cultural-istoric şi natural, pe teritoriul Rezervaţiei se dezvoltă turismul rural, funcţionează un mare număr de agro-pensiuni.

6

Mănăstirea Curchi

Se află în satul Curchi, com. Vatici, raionul Orhei, la 12 km de or. Orhei sau la 55 km de capitala Chişinău. Unii cercetători spun că mănăstirea porneşte din vremea domniei lui Ştefan cel Mare. Documentele o datează din vremea domnitorului Alexandru Ghica, când ţăranul Iordache Curchiu întemeiază moșia să răzeșească un schit de lemn cu hramul Sfântul Dumitru (1773). În 1809 schitul devine mănăstire. Între anii 1937-1938 se zidește o frumoasă biserica, cu hramul Sfântul Mare Ierarh Nicolae. În perioada sovietică bisericile sunt transformate în cluburi şi depozite, iar mănăstirea devine spital de psihiatrie. Cimitirul este nivelat, iar crucile distruse. În 1992 mănăstirea se redeschide. În 1995 aici se înființează un seminar teologic monahal și începe repararea bisericilor. Printre cititorii bisericii Nașterea Maicii Domnului se numără și Regele Mihai al României. Mănăstirea este inclusă pe listele monumentelor de arhitectura UNESCO. Mănăstirea este vizitată anual de mii de turiști.

Manastirea Curchi

Mănăstirea Tabăra

Se află în satul Tabăra raionul Orhei, la 35 km de mun. Chişinău şi la 25 km de oraşul Orhei. Unii cercetători în domenii spun că a fost întemeiată în anul 1784 de boierul Gheorghe Russo, alţii spun că de vătaful Darie Carp. Inițial a fost mănăstire de călugări iar în anul 1815 este transformată în mănăstire de maici. În anul 1828 se construiește biserica de vara cu hramul Adormirea Maicii Domnului, iar în anul 1857, a doua biserică din piatră, cu hramul Sfânta Treime. În perioada sovietică, Biserica Adormirea Maicii Domnului devine club apoi depozit, iar biserica Sfânta Treime școală sătească. În 1959 maicile sunt date afară, iar multe din casele mănăstirii sunt ocupate de săteni. Mănăstirea se reînființează în 1990. În mănăstire se află două icoane vechi ale Maicii Domnului cu pruncul Iisus, datând din 1821 şi respectiv din anul 1863.

Tabara

Mănăstirea Hirova

Se află în satul Niculăieuca raionul Orhei, la 60 km de capitala Chişinău sau la 15 km de oraşul Orhei. A fost întemeiată ca mănăstire de călugărițe în anul 1805 de Mitropolitul Moldovei Veniamin Costachi. În perioada dintre cele doua războaie mondiale, mănăstirea numără peste 190 de călugăriţe. Mănăstirea este închisă în anul 1959 iar în anul 1990 redeschisă.

Catedrala „Sfântul Dumitru”

Cel mai vechi locaș religios din or. Orhei, catedrala cu hramul Sfântul Dumitru, este un monument medieval construit între anii 1632 și 1636. Ctitorul Catedralei a fost domnitorul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653). Biserica are o semnificație patrimonială istorică și artistică națională, fiind una dintre cele mai importante construcţii ecleziastice păstrate până în prezent.

Catedrala Sf Dumitru

Biserica romano-catolică din oraşul Orhei

A fost zidită la începutul secolului XX şi a servit drept loc de închinare pentru populaţia de origine poloneză din localitate. Primele demersuri ale credincioşilor catolici privind edificarea unul locaş de cult  datează din anul 1891.  Biserica romano-catolică din centrul Orheiului e veche de mai bine de un secol. Locaşul a fost ridicat în anul 1914 de către Cezarina Dobrovolskaya pentru comunitatea catolică din oraş, compusă în mare parte din polonezi, lituanieni şi nemţi. Cezarina Dobrovolskaya era o catolică lituaniană, iar soţul ei – un nobil rus ortodox. Ambii erau creştini cu suflet mare şi fiecare a ctitorit câte un locaş de cult în Orhei. Ea – unul catolic, iar el – biserica ortodoxă din com. Brăviceni. În perioada sovietică, biserica romano-catolică a avut aceeaşi soartă ca şi celelalte locaşuri sfinte din Basarabia. Clădirea a fost pângărită şi parţial distrusă, fiind transformată în sală de sport ca să ajungă, în cele din urmă, un depozit ordinar. Datorită voinţei părintelui Klaus Kniffki, biserica a fost retrocedată în 2005 micii comunităţi catolice rămase în Orhei, iar în 2008 a fost redeschisă după renovare.

Biserica romano catolica

Catedrala „Sfântul Nicolae”

Catedrala Sfântul Nicolae este construită la  începutul secolului XX. Este situată în centrul orașului  Orhei şi reprezintă o construcţie semnificativă şi impozantă. În timpul celui de al doilea război mondial Catedrala Sf. Nicolae a fost parţial distrusă. După război locaşul sfânt a fost  transformat în depozit, apoi în de sală de box şi sport, ulterior în Şcoala sportivă Orhei. După 1990 Catedrala Sf. Nicolae  este redeschisă.

Sf Nicolae

Biserica „Sfântul Vasile de la Poiana Mărului”

Este situată la intersecţia străzilor Dorobanţi, Tricolorului şi M. Gorki, la aproximativ 1 km depărtare de centrul oraşului Orhei. Aflată în apropierea unui lac şi a unui cadru natural deosebit, biserica prin supleţea şi originalitatea sa înfrumuseţează această parte veche a oraşului. Construcţia bisericii a început în anul 2009.

 Biserica Sf Vasile

Muzeul de Istorie şi Etnografie

Se află în oraşul Orhei. Este amplasat în casa lui Mircea Bengulescu fostul arhitect al orașului. Colecţia muzeului conține mai mult de 20 mii de exponate, cele mai valoroase fiind colecţiile de monede și carte veche. Expoziția permanentă a muzeului este consacrată cercetărilor istorice și arheologice de pe teritoriul raionului Orhei.

 Muzeu

Muzeul Cucuruzeni

Se află în satul Ocnița-Răzeși, comuna Cucuruzeni, raionul Orhei și este constituit de Asociația Obștească „Ion Budulai”, fondată de Ion Adomniţa, a cărui pasiune pentru colecţionarea de obiecte de demult, l-a împins să-şi transforme gospodăria într-un veritabil muzeu. Aici se află expuse peste 6.000 de obiecte vechi, de la unelte de grădinărit din vremurile de odinioară şi până la arme, uniforme militare, icoane, tacâmuri, stindarde, aparate de radio din anii ’50, obiecte de mobilier şi instrumete muzicale.

Cucuruzeni

Muzeul istorico – etnografic a Complexului de meşteşuguri populare „Arta Rustică”

Se află în satul Clișova Nouă, comuna Ciocîlteni, raionul Orhei și este condus de meșterul popular Ecaterina Popescu. Complexul de Meștesuguri “Arta Rustică” este creat în anul 2004 la initiațiva Organizației Obstești “Femeia Rurală”, având ca obiective cultivarea dragostei pentru tezaurul izvorât din mostenirea populara, astazi include câteva componente:

Muzeul istorico-etnografic local cu genericul “Tradiţiile populare ale satelor din lunca Răutului”;

Centrul didactico-metodic şi de instruire a copiilor, adulților (femei) dotat cu programe, cu literatură de specialitate, cu echipamentul şi utilajul necesar pentru însuşirea a 5 genuri de meşteşuguri, prioritare fiind, ţesutul artistic al covoarelor tradiţionale si confectionarea costumului national moldovenesc. Tot procesul de instruire se efectuiază prin prisma valorilor tradiţionale.

Întrepinderea meşteşugărească “Rusticart”, care constituie veriga – cheie a acestui Complex, oferă celor instruiţi posibilitatea de a se încadra în câmpul muncii, iar potenţialilor consumatori ai frumosului le propune o gamă variată de: covoare tradiționale moldovenești țesute manual, covorașe – suvenire, traiste tradiționale -moderne tesute manual din lân.; costume naționale executate manual; ţesături din bumbac;  articole utilitare şi de decor brodate și croşetate.

Pentru detalii vizitați: http://rusticart.md/

rusticart

Casa-muzeu „Alexandru Donici”

Se află în satul Donici, raionul Orhei. A fost inaugurat în anul 1976, în vechiul conac al familiei Donici, locul în care s-a născut fabulistul român Alexandru Donici (19.01.1806, s. Bezin, azi s. Donici, Orhei – d. 21.01.1865, Piatra Neamț). Creația lui Donici a fost înalt apreciată de Mihail Kogălniceanu, Grigore Alexandrescu, Vasile Alecsandri și alți contemporani. Însuși Eminescu îl situa printre scriitorii care „și-au încuscrit talentul individual cu geniul poporului…”, numindu-l, în poezia „Epigonii” – „Donici, cuib de-nțelepciune” . În preajma conacului se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de tatăl scriitorului, morminte de familie precum şi izvorul Stânca, amenajat de familia Dimitrie şi Elena Donici. Biserica reprezintă o copie, la scară mai mică, a unei catedrale din Sankt Petersburg.

3 (1)

Monumentul lui Vasile Lupu

Monumentul este amplasat în centrul orașului Orhei, în fața sediului Consiliului Raional Orhei. Statuia din bronz îl reprezintă pe Vasile Lupu, în odăjdii voievodale, în mâna dreaptă ţinând o gramotă domnească. Imaginea statuară este redată în mişcare. Postamentul are o formă octogonală și este confecționat din piatră gălbuie de Cosăuţi, fiind amplasat pe un soclu în două trepte. Legătura dintre postament şi statuie este realizată prin intermediul unei forme cilindrice.

Vasile Lupu, a fost domnitor al Moldovei în perioadele aprilie 1634 – 13 aprilie 1653 şi 8 mai 1653 – 16 iulie 1653.

Monumentul domnitorului Vasile Lupu a fost amplasat în centrul oraşului Orhei în anul 1938. Este creaţia unuia dintre cei mai iluştri sculptori pe care i-a dat poporul român – Oscar Han (1891-1976). Statuia din bronz a lui Vasile Lupu de la Orhei este unul din puţinele monumente din bronz de asemenea proporţii rămase pe teritoriul Basarabiei din perioada interbelică.

Conacul familiei Lazo

Se află în satul Piatra, raionul Orhei. Conacul familiei Lazo din satul Piatra este construit în a doua jumătate a sec. XIX de Ion și Matilda Lazo. Sălile de expoziție cuprind obiecte casnice, mobilier, fotografii, cărți din sec. XIX care au aparținut și familiei Lazo. Nu departe de conac este o biserică care a fost construită de Enache Lazo și soția sa Victoria Donici la sfârșitul sec. XVIII începutul sec. XIX. Conacul este amplasat în mijlocul unei grădini, cu orientare spre valea râului Răut.

Conacul_Lazo

Conacul familiei Bagdasarov

Se află în satul Piatra, raionul Orhei. A aparținut familiei de nobili armeni Bagdasarov, despre care se spune că au venit în Basarabia din Turcia. La începutul sec. al XX-lea era o gospodărie tipică pentru nobili, incluzând ferme de păsări, porci, vite și oi, precum și terenuri de vii și livezi. Astfel, complexul era destul de extins, fiind ocupat de acareturi de tot felul, plus o cramă în spatele conacului și un lac în față. Locuitorii mai în vârstă își amintesc că boierul avea și un garaj pentru mașină și tractoare, precum și o minicentrală electrică.

Complexul muzeal „Conacul Balioz” (Мuzeul Meşteşugurilor Populare)

Se află în satul Ivancea, raionul Orhei. Conacul familiei Balioz din s. Ivancea a fost construit în a doua jum. a sec. al XIX-lea, la comanda boierului armean Carabet Balioz. Conacul include și un parc, de 7 ha, cu castani, brazi, tei.  În incinta conacului este amplasat Muzeul Meșteșugurilor Populare, care a fost fondat în anul 1984 în baza colecţiilor vechi ale Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Muzeul prezintă integral şi amplu meşteşugurile tradiţionale. Expoziţia muzeului se întinde pe o suprafaţă de 400 metrii pătrați cu mostre autentice din sec. XIX – XX ce ţine de: olărit, prelucrarea lemnului, metalului, pietrei şi a pielii, ţesutul covoarelor şi a pânzelor, portul popular, broderia şi croşetatul, împletiturile din fibre vegetale și confecționarea instrumentelor populare.

Parcul Național „Orhei”

Parcul Național Orhei a fost constituit pe o suprafață de 33792,09 hectare incluzând 18 comune din 4 raioane – Orhei (Donici, Ghetlova, Ivancea, Morozeni, Neculăieuca, Peresecina, Pohorniceni, Puţintei, Selişte, Teleşeu, Trebujeni, Vatici), Strășeni (Codreanca, Romanești, Ţigăneşti), Călărași (Bravicea, Săseni) și Criuleni (Maşcăuţi). Proiectul Hotărârii privind fondarea primului parc de aceste gen în Republica Moldova a fost aprobat la 12 iulie 2013, procedura s-a inițiat încă în anul 2008. Crearea parcului a fost susținută de PNUD și Fondul Global de Mediu. În 2012 s-a inaugurat primul traseu ecoturistic care unește Casa-Muzeu „Alexandru Donici” și Mănăstirea Curchi.

PNo1

Parcul Național Orhei beneficiază un regim special de protejare și conservare a speciilor de plante și animale sălbatice, elementelor și formațiunilor cu valoare ecologică, științifică, recreațională și culturală deosebită, amplasate în această zonă. Nucleele principale ale parcului sunt Rezervația cultural-naturală „Orheiul Vechi”, Rezervația peisagistică Trebujeni, segmentul de pădure Curchi cu mănăstirea omonimă și Rezervația peisagistică Țigănești cu Mănăstirea Țigănești.

PNO

Parcul Naţional Orhei este constituit în scopul asigurării, menţinerii, conservării şi utilizării raţionale a diversităţii biologice, a complexelor naturale unice, care au o importanţă ecologică şi estetică deosebită, al utilizării cât mai depline şi eficiente a capacităţilor recreative şi economice ale resurselor naturale din zona „Codrii Orheiului”, precum şi al minimizării impactului antropic negativ asupra bunurilor şi ariilor protejate.  Parcul Naţional are ca obiectiv păstrarea complexelor naturale de o deosebită importanţă ecologică, estetică şi cultural-istorică, pentru armonizarea peisajelor geografice şi folosirea lor durabilă în scopuri ştiinţifice, culturale, turistice, instructive şi educaţionale. Parcul Naţional Orhei are statut de instituţie publică pentru cercetări ştiinţifice. Sediul Parcului Naţional se află la adresa: satul Selişte, raionul Orhei, Republica Moldova.

PNO_PANOU

Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic „Amplasament de vertebrate fosile”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 2 ha, la marginea de vest a satului Pocşeşti, comuna Donici raionul Orhei.

Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic „Defileul Orhei”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 100 ha, lângă oraşul Orhei.

p81

Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic „Recif pe malul Răutului”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 3 ha, lângă satul Piatra raionul Orhei, pe malul drept al râului Răut.

Monument al Naturii Geologic şi Paleontologic „Stânca Mâgla”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 3 ha, la 0,5 km nord-vest de satul Piatra raionul Orhei.

Monument al Naturii Hidrologic „Izvorul Cucuruzeni”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 0,5 ha, lângă satul Cucuruzeni, raionul Orhei, pe malul drept a râului Cogâlnic.

Monument al Naturii Hidrologic „Izvoare”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 0,5 ha, în satul Izvoare, comuna Pohrebeni, raionul Orhei, în curtea gospodarului Caraman V.

Monument al Naturii Hidrologic „Izvorul Jeloboc”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 10 ha, la 1 km sud-est de satul Jeloboc, comuna Piatra raionul Orhei. Izvorul curge la aproximativ 50 m de malul Răutului, pe un deal stâncos abrupt. Este izvorul cu cel mai mare debit din Republica Moldova (150 litri/secundă) și unul dintre cele mai puternice izvoare din întreaga Europă. Apa este extrem de curată, cristalină, foarte gustoasă, slab mineralizată, practic nu necesită prelucrare și curățare, ceea ce se datorează adâncimii la care își are originea izvorul. Apa izvorului curge spre stația de captare și castelul de apă, iar surplusul ei, aproximativ jumătate din stocul de apă sau 2 mii de m3/h, curge printr-o conductă într-un pârâu, care se scurge în râul Răut. Stația, prin intermediul unei rețele de conducte, aprovizionează cu apă potabilă populația orașului Orhei.

jeloboc

Rezervaţia silvică „Cobâleni”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 33,5 ha, pe malul drept al râului Nistru mai la nord de satul Lopatna, ocolul silvic Susleni, raionul Orhei. În rezervaţie sunt izvoare, stânci calcaroase, peșteri conservate pentru exploatare. În defileul rezervaţiei se cuibărește vulturul pescar, iar pe apa Nistrului trăiesc peste 100 de lebede frumoase și care sunt atracția cea mai mare.

Rezervaţia silvică „Vâşcăuţi”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 24 ha, ocolul silvic Susleni, satul Vâşcăuţi, raionul Orhei.

Rezervaţia Peisajeră „Pohrebeni”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 1049 ha, raionul Orhei între satele Pohrebeni şi Voroneţ, ocolul silvic Pohrebeni.

Rezervaţia Peisajeră „Trebujeni”

Este Arie naturală protejată de stat. Se întinde pe o suprafaţă de 500 ha, raionul Orhei între satele Furceni şi Trebujeni, ocolul silvic Susleni, Jeloboc-Furceni. Rezervația include versanţi stâncoşi a râului Răut şi afluenţii lui, râurile Draghinici şi Ivancea, parţial împăduriţi. Peşteri, grote, monumente de cultură, locuri pitoreşti.

Complexul turistic Château Vartely

Se află în orașului Orhei. Standarde occidentale, deservire profesionistă, programe speciale – toate acestea le propune complexul turistic „Chateau Vartely” – ce cuprinde 4 case de tip hotelier, 2 săli de restaurant, 3 săli pentru degustare, o curte interioara imensa amenajată, special pentru a vă simți liber și confortabil în sânul naturii.

chv

Compania Î.M. „Château Vartely” S.R.L. este un producător de vinuri de înaltă calitate din cele mai bune specii europene de struguri, cultivate în zonele centrale şi sudice ale ţării. “Château Vartely” va întâlni ospitalier pe fiecare vizitator în gospodăria sa vinicolă, transformând degustarea vinurilor produse de companie într-o adevărată sărbătoare pentru acei, care măcar o clipă a încercat să pătrundă în tainele acestor băuturi divine. Cunoscătorii, vor descoperi un buchet de vinuri, care aminteşte dinamismul şi rafinamentul dansului popular moldovenesc.Pentru detalii vizitați pagina web: http://www.vartely.md/

vinchv

Pivnițele Brănești

Pivnițele Brănești a „Pivnițele din Brănești” S.A. sunt situate intr-o zona frumoasă de pădure, în coasta Orheiului Vechi (satul Brănești, raionul Orhei) și se întind pe o distanță de 58  km la o adâncime de 60 m sub pământ și au o suprafața de 75 ha. Pivnițele din Brănești dispun de 2 săli de degustare cu o arhitectură impresionanta, una dintre ele se află chiar în mediul subteran.

PB

Acestea sunt lucrate în lemn și metal și reproduc imagini legate de cultivarea viței de vie și de producere a vinului. Aici aveți posibilitatea să savurați vinuri albe fine și roșii de colecție, vinuri spumante, bucate tradiționale moldovenești,  apa minerală “Poiana Brăneşti” extrasă de la o adâncime de 75 m sub pământ. Pentru detalii vizitați: https://www.facebook.com/BranestiCellars

PB1

Text și fotografii preluate de pe site-ul Consiliului Raional Orhei 

Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md