La Muzeul Fabricii de Bere Guinness

 

Dublinul n-a fost  pe lista mea de priorităţi, dar îmi făcusem un buget şi în funcţie de buget am început să-mi croiesc traseul. Şi până la urmă am  rezervat bilete cu traseul București-Bruxelles-Dublin-Paris-București, o vacanță de 11 zile. Combinații de e-ticket între wizzair.com, ryanair.com și easyjet.com. Am făcut aceast mix de companii lowcost, ca să obțin cea mai bună ofertă și să evit, pe cît posibil,  zborurile de noapte. Toate aceste bilete avia m-au costat 150 euro cu taxe incluse, bagaje doar pentru direcția Paris-București. Am intuit, că voi veni plină de cărți de la anticariatele din Paris.

Ei, o data ajunsă în Dublin, am vizitat mai multe atracţii turistice, Trinity College şi the Book of Kells, biblioteca, apoi am mers prin centrul oraşului, pe O’Connell Street, mai multe impresii găsiţi aici şi aici.

Dar în această postarea, revin cu impresii despre vizita noastră la Fabrica de Bere Guinness.

Este foarte uşor de ajuns, noi am mers pe jos pînă la fabrică, dar sunt indicatoare, sau poate luaţi şi o hartă turistică din centrul oraşului şi va fi simplu de ajuns.

Ajunşi acolo, ne-am luat un bilet de 15 euro pentru turul la Guinness Storehouse.

travelblogmd-dublin (1)

travelblogmd-dublin (2)

 

Nu este berăria propriu-zisă, este de fapt un muzeu interactiv, care se întinde pe 7 nivele, la ultimul fiind vestitul bar Gravity Bar.

Imediat, de la intrare, te surprinde mulţimea de turişti, toţi vorbind în diferite limbi străine, asta îţi dă de înţeles că Storehouse Guinness este un obiectiv obligatoriu de vizitat în Dublin.

Toate cele şapte nivele te conduce prin istoria familie Guinness, dar şi îţi arată, cum se face o adevărată bere Irlandeză.

travelblogmd-dublin (9)

Istoria a început în 1759n cînd casa St.James Gate a fost concesionată lui Arthur Guinness pentru o perioadă de 9 000 de ani (!) şi aici s-au pus bazele fabricii de bere, care mai bine de 200 de ani este cunoscută în toată lumea, ca Berea Guinness. Berea cu doar 5 ingediente: Apă, orz, hamei, drojdie şi pe sir Artur Guinness.

travelblogmd-dublin (11)

În 1833 ajunge să fie cea mai mare fabrică de bere din Irlanda, iar prin anii 1900 deja se făcea export în cele mai mari ţări ale lumii din Indii până în America şi Australia.

Conducera Companiei este transmisă din tată în fiu, o afcere de familie cu tradiţii.

În 1936 a fost construită prima fabrică Guiness în afara Irlandei, în Anglia şi în anul 1955 a fost editat primul volum al Cărţii Recordurilor Guiness.

Acum Berea este produsă în 49 de ţări, vândută în peste 150 de ţări ale lumii şi chiar dacă compania a fuzionat cu Diageo, cel mai mare producător de produse alcoolice din lume, oricum 51% din acţiuni încă mai aparţin familie Guiness.

In Marea Britanie, Irlanda, Nigeria, Camerun, Statele Unite ale Americii-acestea sunt topul ţărilor cu cele mai mari vînzări de bere Guinness.

10 milioane de halbe se consumă în fiecare zi în întreaga lumea şi arhicunoscuta harpă irlandeză, logo-ul Companiei,  a fost înregistrată, ca marcă comercială încă din 1876.

Momentan, fabrica este una dintre cele mai tehnologizate fabrici din lume.

travelblogmd-dublin (4)

travelblogmd-dublin (7)

travelblogmd-dublin (8)

Aflăndu-vă pe teritoriul Guinness Storehouse veţi asculta toate aceste date,  plus multe lucruri interesante despre familia Guinness, cu fotografii de epocă şi  mărturii, plus veţi vedea instrumentarii vechi, care erau folosite odinioară, veţi vedea de unde aduc apa, cum sunt alese materiile prime şi cum mai apoi este livrată berea în toată lumea.

Ajunşi la ultimul nivel, veţi intra în barul Gravity Bar,de unde se deschide o panorama de deasupra oraşului Dublin.

În preţul biletului este inclusă şi o bere la halbă, dacă doriţi mai mult puteţi comanda la bar contra plată, dar să aveţi răbdare, că până îţi toarnă chelnerii halba de bere, durează ceva timp, se respectă nişte paşi sfinţi :).

travelblogmd-dublin (10)

Si pe final, nu uitaţi la parter să intraţi la magazinul de suveniruri, veţi găsi obiecte originale cu labelul Guinness la preţuri destul de acceptabile. Iar pentru cei mai pretenţioşi este şi un restaurant unde se serveşte berea cu bucate sofisticate preparate pe bază de bere.

Pentru mai multe detalii, booking bilete, recete pe bază de bere, intraţi pe site-ul Guinness Storehouse.

www.guinness-storehouse.com