Idei de destinații pentru City Break: Lisabona

Lisabona, orașul european (încă) necunoscut și neexplorat. Or, prea puține impresii găsim pe net și prea puține oferte avia.

Ce poate fi mai frumos decât să stai pe malurile râului Tejo și să savurezi aerul curat al Atlanticului. Caracterul său diferit se datorează în special coloniilor de peste mări și mai puțin influențelor vecinilor europeni. Orașul actual este o imagine arhitecturală armonioasă, reconstruită după marele cutremur din 1755. Mai veche este doar Mănăstirea Jeronimos. Dar să le luăm pe rând.

Cum ajungi la Lisabona?

Din Chișinău ați putea opta pentru un zbor cu Compania Fly One. În luna aprilie biletele dus-întors sunt cam 260 euro. Cu Air Moldova prețul biletelor dus-întors trec de 300 euro pentru luna aprilie.

Puteți să faceți simulări pe vola.ro pentru oferte din București sau și mai bine dacă alegeți să jonglați pe https://www.skyscanner.ro sau http://www.momondo.ro.

În concluzie (dacă nu prindeți vreo ofertă promoțională) un bilet de avion dus-întors Chișinău-Lisabona-Chișinău va fi cam 260-300 euro.

Din Chișinău ați putea opta și pentru transport cu autocarul, care va costa la fel de mult ca un bilet de avion dar ținând cont, că sunt oameni diferiți, vă amintesc și de această posibilitate.

Aeroportul din Lisabona

Aeroportul Humberto Delgado din Lisabona, cunoscut cu numele de Aeroportul Portela este la doar 9 km. de oraș. Pentru legătura cu centrul orașului ați putea opta pentru deplasarea cu metroul. Chit că sunt și mai multe linii de autobus care fac legătura dintre centrul orașului și Aeroportul Portela (Aerobus 1, Aerobus 2, liniile orășenești 705, 722, 744, 783).

Metro_Lisboa_Route_Map_(only_with_routes_in_operation)

Totuși dacă nu sunteți suficient de curajoși pentru o vizită în Lisabona pe cont propriu, ați putea opta pentru circuite organizate de către agențiile de turism. Vă recomand agenții din România la care am apelat și eu, vedeți aici detalii http://www.omniaturism.ro cu traseul Lisabona-Porto-Fatima-Estoril-Cascais-Cabo da Roca-Sintra.

Top atracții turistice din Lisabona, ce nu trebuie omise.  

Baixa

Inima comercială a Lisabonei se află între Praça Dom Pedro IV sau piața Rossio și Praça de Comercio. Începeți traseul de la Elevador de Santa Justa, de unde se deschide o panoramă frumoasă la 45 m deasupra orașului. Apoi continuați spre Rua Augusta până la Arco da Vitoria, un arc triumfal care încadrează vasta Praça de Comercio, împodobită cu o arcadă. Pe vremuri aici a fost Palatul Regal, acum adăpostește mai multe instituții inclusiv Biroul Central de Turism al Lisabonei. Nu uitați să beți o cafea (bica) în Cafe Martinho de Arcada, locul preferat al lui Fernando Pessoa.visit lisboa 1

O altă destinație este Castelo și Alfama

Numele Alfama provine de la arabul Al-Hamma, ceea ce înseamnă izvoare fierbinți. Alei și scări strâmte trec pe lângă fațade de ceramică și case pictate în culori roz pal. Este cel mai vechi cartier al Lisabonei, construit de mauri încă în sec XI-lea. Aici puteți vizita biserica Santa Luzia, Muzeul de Arte Decorative, apoi Mănăstirea Sao Vicente de Fora. Primblați-vă prin zonă până ajungeți la celebrele scări Escadinhas de Santo Estevao. Iar spre final în cartierul Alfama, ați putea face un popas la Caso do Fado, care aduce un omagiu muzicii tradiționale a Lisabonei.

Iar la Castelul Sao Jorge ajungeți cu celebrul tramvai nr.28.28 tram

Belem

Departe de centrul orașului trebuie vizitat datorită monumentelor sale importante atât vechi cât și noi. Alături de Mănăstirea Jeronimos, Turnul Belem este unul dintre cele mai simbolice edificii din Lisabona. Şi el este o expresie rafinată a superbului stil manuelin, făcând parte, în acelaşi timp, din Patrimoniul Mondial UNESCO (declarat ca atare în 1983). Turnul mai este cunoscut şi ca Turnul sau Castelul Sfântul Vincent. În Belem nu uita să treci pe la Pasteis de Belem, celebrul magazin cu produse de panificație (nu ita să-ți faci pe site o rezervare)visit lisboa

Mosteiro dos Jeronimos

Începută încă din 1501, această bijuterie arhitecturală a avut nevoie de un secol pentru a fi terminată și îmbină elemente decorative cu forme gotice, neoclasice. Din punct de vedere arhitectutal și-a câștigat dreptul de a fi în patrimoniul UNESCO, din punct de vedere cultural este un loc de vizitat pentru mormintele lui Vasco da Gama și poetului Camoes. Aripa modernă a mănăstirii găzduiește Muzeul Național de Arheologie.

Cardul LISBOA Card

Este musai sa-l cumperi din prima zi. Ai acces gratuit la tot transportul public inclusiv 28 de muzee și alte 60 de locuri de vizitat unde primești reduceri substanțiale. Pentru 72 de ore costă 39 euro. Poate fi cumpărat accesând linkul imaginii de mai jos.

Pentru rutele de transport vezi detalii pe site-ul oficial http://carris.transporteslisboa.pt/en/home/LX-Card-novo-tabela-Ask-Me-2016-eng

O altă soluție de vizitat cele mai importante obiective turistice din Lisabona sunt autobusele hop-on/hp-off. pentru 24 de ore te va costa 17,5 euro. Biletul poate fi cumpărat direct de pe acest site. http://www.city-sightseeing.com

Pentru cumpărături alege cartierul Chiado și Bairro Alto. Este un mix de cafenele, magazine mici, muzee și baruri.

Dacă călătoria prin Lisabona este de lungă durată, ați putea opta pentru primblări pe râul Tejo. Detalii despre prețuri, orar, destinații vedeți pe www.transtejo.pt

Cazarea

Orice hotel care este în apropierea unei stații de metrou este bine-venit. Partea bună că în Lisabona găsești hoteluri cu 40 euro pentru o cameră dublă. Pe clasicul booking.com veți găsi peste 1 000 de oferte. Pentru cei cu buget limitat puteți rezerva un hostel (cu 20 de euro) din cele peste 100 de oferte de pe www.hostels.com 

Deja vedeți, după buget, cum e mai bine să achitați masa separat sau să fie inclusă în preț. Eu recomand să rezervați neaparat o cameră cu mic-dejun inclus. Cel puțin din experiența mea, aceasta este cea mai bună soluție.

***

Sursa foto https://www.facebook.com/visitlisboa.

***

Spre final, vreau să amintesc că într-un articol nici pe departe nu poți să acoperi frumusețile și ofertele unui oraș, dar cel puțin v-am intrigat, sper! Ceea ce nu am reușit eu poate reușește site-ul oficial de turism al Lisabonei. Găsiți cu siguranță mai multe idei https://www.visitlisboa.com/

Călătorii frumoase vă doresc :)viorica ataman

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *